Home > Pilda zilei > Pilda Zilei 9 octombrie

Pilda Zilei 9 octombrie

Darul hienei

Sfântul Macarie Alexandrinul stătea în faţa chiliei sale, înconjurat de ucenici, şi le dădea tot felul de învăţături. Deodată o hienă, fiară sălbatică, se apropie cu puiul în gură şi îl pune la picioarele sfântului. Acesta ia puiul în mână, vede că este orb, îl binecuvântează, scuipă în degete, pune salivă pe ochii puiului, care deschide ochii şi începe să vadă şi să scheaune.
Hiena l-a privit pe sfânt a mulţumire şi-a luat iar puiul în gură şi dusă a fost.
Nimeni n-a spus nimic.
A doua zi hiena s-a întors şi a adus şi a lăsat la picioarele sfântului o blană de oaie, dar acesta i-a spus cu supărare:
– Nu primesc daruri din furtişag!
Ruşinată, hiena a plecat capul şi s-a depărtat.
După un timp sfântul a dat pielea de oaie Sfintei Melania, care a numit-o darul hienei.

 

Citeşte toate pildele

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
Pilda Zilei 31 decembrie
Pilda Zilei 30 decembrie
Pilda Zilei 29 decembrie
Pilda Zilei 28 decembrie

Leave a Reply