Destinul 7

ClFRA DESTINULUI 7 – INDIVIDUALISTUL

Cifra de destin 7 aparține persoanelor preocupate în mai mare măsură de aspectele nevăzute ale vieții. Sunt oamenii care se află pe drumul perfecționării spirituale și care nu mai acordă același interes aspectelor lumești ale vieții lor. Din acest punct de vedere, dau dovadă de un nivel ridicat de detașare și au capacitatea de a trece mai ușor peste multe din problemele curente din viața unui om. Persoanele cu cifra de destin 7 sunt atrase de profunzimea interioară a propriei ființe și în egală măsură de abisul infinit al cosmosului.

Sunt persoane inspirate și atente la detalii. Au un spirit analitic ieșit din comun și nu fac decât să cerceteze în cea mai mare parte din timp. Se interesează de orice aspect al vieții și nu se lasă până nu-l pătrund în cele mai mici detalii. Sunt foarte curioși din fire și receprivi. Înțeleg ușor principiile după care se desfășoară anumite evenimente sau după care se ghidează unii oameni din viața lor și sunt fascinați de modul în care se interconectează toate aceste detalii.

Este util pentru ei să pună în practică din când în când ceea ce gândesc sau teoriile pe care le dezvoltă. Acest fapt îi va ajuta să mențină un contact mai coerent cu realitatea înconjurătoare și să nu exagereze cu visele utopice. Sunt persoane perfecționiste dar într-o manieră predominant fantezistă. Intuiesc foarte corect forma optimă pe care o poate atinge o persoană, sub care se poate desfășura un eveniment sau pe care o pot manifesta ei înșiși, însă de cele mai multe ori se rezumă doar la a emite opinii și idei.

înapoi