CIFRA DESTINULUI 9 – FlLANTROPUL
În afara unei experiențe de viață bogate, oamenii cu cifra de destin 9 se vor limita la cunoașterea pe care o dobândesc involuntar în circumstanțe independente de voința lor. Acest fapt îi face să adopte un comportament restrictiv și chiar să impună limite absurde celor din jur. În alte condiții ajung să se împotrivească progresului sau să se simtă amenințați de intenția celorlalți de a merge înainte. Ajung astfel să se simtă abandonați, lăsați în urmă sau defavorizați.
Chiar dacă este ultima cifră din șirul numerologic, acest fapt nu corespunde cu un nivel superior față de toate celelalte cifre dar nici cei de la coadă nu pot fi numiți. Numerologia se ocupă de studiul calitativ al cifrelor și ia în calcul în foarte puține situații poziționarea acestora în enumerarea lor. Pe de alăt parte însă, faptul că cifra 9 face trecerea către planul decadei, adică un nivel superior celui fundamental format doar din cifre, imprimă o stare de neliniște și căutare interioară.
Sunt persoane responsabile atâta vreme cât simt că dețin controlul asupra unei situații. Odată ce lucrurile se precipită sau evenimentele nu se mai desfășoară conform așteptărilor lor, au tendința să se dezică de întreg procesul și să renunțe la inițiativa lor. Nu sunt la fel de ambițioși sau rezistenți precum cei cu destinul 8 dar nici la fel de temători și îndoielnici cum sunt persoanele cu cifra de destin 2. Au în schimb și ei doza lor de ezitare și neîncredere care îi face să întârzie în luarea unei decizii, ori să se precipite în acțiunea lor.