BERBEC
CUM RECUNOȘTI UN NATIV BERBEC
Aţi cunoscut cumva recent o persoană neobişnuit de prietenoasă, cu o energie debordantă, o fermă strîngere de mînă şi un zîmbet instant? Pregătiţi-vă pentru o cursă nebună într-un montaigne russe ameţitor. Probabil că tocmai aţi fost “adoptaţi” de un Berbec, mai ales dacă nu aţi apucat să scoateţi prea multe silabe în decursul conversaţiei cu el. Fie că e bărbat sau femeie, Berbecul va lupta cu ardoare împotriva a tot ce consideră nedrept, va sări într-o clipă în apărarea nedreptăţiţilor şi a cauzelor idealiste, chiar dacă asta înseamnă să se ia la ceartă cu poliţistul de la circulaţie sau cu hoţul care i-a pus cuţitul la gît. Probabil că va ajunge să-şi regrete impulsul, dar precauţia zboară pe fereastră cînd îl ia valul. Aflaţi sub influenţa lui Marte, Berbecii nu obişnuiesc să se învîrtă după coadă, trec direct la subiect. Primul semn al zodiacului reprezintă naşterea, aşa cum Peştii reprezintă moartea şi conştiinţa spirituală. Berbecul are doar conştiinţă de sine, căci el e bebeluşul zodiacului, deci e complet absorbit de joaca cu propriile degete de la picioare. Ca la orice sugar, nevoile lui sînt pe primul loc: indiferent că părinţii sau vecinii dorm, el va urla din toţi rărunchii dacă îi e foame sau e ud. Vrea biberonul şi vrea un scutec curat acum! Cînd Berbecului îi vine o idee sau îl apasă o problemă vă va suna fără ezitare la ora patru dimineaţa. În fond, dacă el e treaz, de ce nu v-aţi trezi şi dvs. ca să-l ascultaţi? Dacă vrea ceva, obţine. Dar cine ar putea spune despre un bebeluş că e egoist? El e dispus să-i copleşească pe cei care-i satisfac pretenţiile cu surîsuri şi drăgălăşenii. E greu să refuzi un bebeluş, pentru că el n-are nici cea mai vagă idee că deranjează vreun pic pe cineva. Exact la fel e şi Berbecul. Tocmai datorită acestei naivităţi dezarmante, persoanele din Berbec sînt atît de neînfricate. Copilul mic nu se teme de nimeni şi de nimic pînă cînd se frige. Chiar şi atunci va începe din nou să încerce, încrezător, după ce va uita durerea. În caracterul Berbecului nu există nici urmă de şiretenie sau perfidie şi nimic nu va schimba acest lucru în cursul vieţii lui. El va crede la nesfîrşit, cu toată inima, în propria reuşită şi după numeroasele eşecuri se va ridica din praf pentru a încerca din nou. Îndoielile, puţine cîte sînt, care îi răsar în suflet, sînt înlăturate rapid de prima persoană drăguţă şi blîndă care îi apare în cale. Berbecul poate crea o lume imaginară atît de detaliată, încît aproape că ai putea să te muţi acolo şi poate urzi vise extraordinare, dar nu e în stare să mintă nici dacă asta l-ar putea costa viaţa. Nu există în el nimic complicat sau ascuns. Ce vedeţi, aia e. E la fel de vulnerabil ca un bebeluş, iar cînd persoane mai puternice, mature, încearcă să-l oblige să facă ceva sau vor să-i ia ceva, Berbecul reacţionează extrem de sonor, exact ca un sugar. Va face un scandal atît de mare, încît cei din jur îi vor da orice, numai să tacă. El nu e genul care să folosească strategii delicate. Capacitatea pulmonară şi încăpăţînarea egoistă îi sînt mai mult decît suficiente ca să obţină ce vrea. E floare la ureche să recunoaşteţi Berbecii după aspectul fizic. Ei au trăsături bine conturate, de obicei tăioase. Sprîncenele bine marcate sînt deseori unite la baza nasului, formînd cu acesta semnul Berbecului, ca un avertisment pentru cei cărora ar putea să le treacă prin cap ideea prostească de a încerca să-i oprească sau să-i supună. Veţi mai putea observa o aluniţă sau o cicatrice pe cap sau pe faţă, un reflex roşiatic în părul luminat de soare şi un ten mai colorat decît al majorităţii oamenilor. Mişcările lor vor fi în general rapide şi precise, ca şi procesele mentale. Atît femeile, cît şi bărbaţii din Berbec au umeri laţi şi probabil că merg cu trupul uşor înclinat în faţă, cu capul înainte, ca să spunem aşa, şi sînt aproape întotdeauna extrem de grăbiţi, chiar dacă destinaţia spre care se îndreaptă nu îi încîntă deloc. Puţine lucruri pot fi considerate graţioase la Berbec. Poate doar delicateţea cu care abordează o situaţie de criză, trăsătură care nu conteneşte să-i uluiască pe cei care-l subestimează. Structura osoasă e fină şi puternică. Foarte puţini Berbeci stau cu umerii căzuţi, căci de obicei ţinuta lor le reflectă ego-ul uriaş şi încrederea în sine. Dacă totuşi vedeţi o excepţie, probabil că e un Berbec de tip oaie, al cărui ego a fost grav rănit în trecut, dar chiar şi acesta îşi va reveni după un timp. Nimic nu-i înfrînge definitiv pe aceşti oameni, cu atît mai puţin eşecul. Persoana din semnul lui Marte vă va privi direct în ochi, cu sinceritate şi încredere emoţionantă. Sînteţi prietenul ei, nu? Îl plăceţi, nu? Dacă îi veţi înşela aşteptările va plînge lacrimi amare, dar numai în sinea lui. Berbecii ar prefera să moară decît să-şi arate slăbiciunile, iar unii chiar ajung să-şi rişte viaţa pentru a evita acest lucru. Dacă veţi surpinde un nativ aruncînd priviri neliniştite prin încăpere în timp ce dvs. vorbiţi cu el, înseamnă că nu-l mai interesează conversaţia dvs. şi că altceva i-a captat atenţia. Are aceeaşi capacitate redusă de concentrare ca un bebeluş. Cu toate acestea, se va situa fără îndoială printre primii în cariera aleasă, iar dacă va fi subaltern, îl veţi recunoaşte uşor după atitudinea evident nemulţumită. Dacă vreţi atitudine liberală, generozitate extremă şi dorinţă pronunţată de a conduce toate paradele posibile, Berbecul e omul vostru. Dar dacă vă doriţi subtilitate, tact sau modestie, lăsaţi-o baltă. Era plecat la păşune cînd s-au împărţit calităţile astea. Nici cu răbdarea nu stă prea bine. La restaurant nu se va sfii să sară cu gura pe chelner dacă i se pare că acesta e obraznic şi va trimite înapoi mîncarea dacă i se pare prost pregătită. Dar dacă e servit bine, va lăsa un bacşiş ridicol de mare. Pentru nişte persoane atît de directe, Berbecii sînt nişte plătitori îngrozitori, nu pentru că nu ar vrea să-şi restituie datoriile, ci pentru că sînt complet absorbiţi de cu totul alte lucruri, mai interesante. În ciuda curajului acestui semn de foc, care-şi croieşte drum prin viaţă fără ezitare, aruncîndu-se cu vitejie înainte, printre obstacole, el are o mică problemă. Ar lupta cu Yeti sau monstrul lui Frankenstein şi nu ar da nici un semn de frică, dar nu poate suporta durerea fizică sub nici o formă. Nu e un laş din punct de vedere moral, dar devine brusc o panseluţă delicată cînd e vorba de ceva care implică durere. Dentistul e primul pe lista lui neagră. Într-un moment sau altul al vieţii sale, fiecare Berbec se va comporta nesăbuit, ceea ce îi va provoca răni la faţă sau la cap. Sînt predispuşi şi la tăieturi, arsuri, dureri puternice de cap şi chiar migrene, care ar putea avea ca sursă o infecţie renală. În plus, Berbecul ar face bine să viziteze regulat terifiantul dentist, să-şi verifice vederea, să-şi supravegheze alimentaţia, să nu neglijeze răcelile şi să nu se apropie de alcool. Combinat cu temperamentul înflăcărat al Berbecului, rezultă o mixtură explozivă.
BĂRBATUL DIN ZODIA BERBEC
Cine e creatura aceea care vorbeşte la telefon? Să fie un dinam electric? Să fie o torţă, o pasăre, o explozie, sau Superman? Păi, cam aşa ceva. E un bărbat din zodia Berbecului, ceea ce e cam acelaşi lucru. Să sperăm că ştiţi exact ce vă doriţi. Dacă vreţi emoţii, un bărbat în zodia Berbecului vi le poate oferi din plin şi nu veţi avea parte de nici un moment plictisitor. Dar dacă vă doriţi siguranţa şi stabilitatea unei iubiri calde, confortabile, aţi greşit adresa. Berbecul vă poate copleşi acum cu ardoare plină de pasiune, pentru ca în clipa următoare sa fie la fel de glacial ca un urs polar. Dacă îl insultaţi sau dacă îşi pierde interesul pentru dvs., personalitatea lui caldă, impulsivă, guvernată de Marte, va îngheţa imediat. Ca să-l “aprindeţi” din nou va trebui, probabil, să luaţi totul de la început. Bărbaţii din Berbec sînt un izvor nesecat de idei şi energie creatoare. Probabil că e greu să ţineţi pasul cu el, dar aţi face bine să încercaţi din răsputeri. Măcar din punct de vedere intelectual. Berbecul are un talent deosebit să lase în urmă “melcii”, fără să mai arunce nici o privire peste umăr. Probabil că va arăta şi se va purta ca şi cînd ar fi mai tînăr decît este, ceea ce e foarte încîntător, dar atitudinea lui tinerească se poate extinde pînă la latura mentală şi emoţională a personalităţii lui, iar maturizarea nu se va petrece prea devreme în viaţa unui bărbat din Berbec. El nu are răbdare cu cei care se mişcă încet, e îndrăzneţ şi plin de încredere în sine, întotdeauna cu un pas înaintea celorlalţi şi uneori chiar prea repezit. Poate fi plin de generozitate, oferind bucuros străinilor atît timpul, cît şi banii, înţelegerea şi bunurile sale. Însă poate fi şi exasperant de intolerant, nesimţitor, egoist şi pretenţios atunci cînd dorinţele sale nu sînt îndeplinite pe loc, sau cînd e obligat să suporte anturajul unor persoane negative. Cînd e vorba de dragoste, nesăbuinţa lui e uluitoare. E în stare să se arunce cu capul înainte într-o relaţie amoroasă, convins că e singura iubire adevărată din toate timpurile, cu excepţia, poate, a celei dintre Romeo şi Julieta. Cînd “bibeloul de porţelan” al amorului se sparge, Berbecul culege cu grijă toate cioburile şi încearcă absolut toate modalităţile care-i trec prin cap pentru a salva idila moartă. Dacă nu se mai poate face nimic, o va lua de la capăt cu o nouă Julietă şi va fi ca şi cînd s-ar îndrăgosti pentru prima dată în viaţa lui. Oricîte greşeli amoroase ar face, bărbatul din Berbec va fi mereu convins că iubirea vieţii lui, perechea lui de suflet îl aşteaptă după următorul vis. Dacă nu eşti o femeie în zodia Scorpionului, bărbatul din Berbec e visul oricărei femei în ceea ce priveşte pasiunea. E tot ce-ţi poţi dori. E atît de idealist şi sensibil la sentimente, încît va stoarce dintr-o relaţie toţi fiorii, toate suspinele şi culmile extazului posibile. Berbecii sînt incapabili să păstreze rezerva. Ei nu ştiu să meargă decît pînă la capăt şi se dăruiesc total persoanei care îi pasionează în momentul respectiv. E posibil ca bărbatul din viaţa ta să fie unul dintre Berbecii ovini: tăcut şi liniştit. Nu te lăsa păcălită. Tot Marte îl guvernează. Cînd întîlneşti genul acesta, verifică registrele contabile ale afacerii sale şi te vei convinge că ai de-a face cu un Berbec adevărat. Apoi stai de vorbă cu fostele iubite, care probabil că-ţi vor spune chicotind: “El? Timid? Reţinut? Cred că vorbeşti despre altcineva!”. Acel comportament liniştit e o mască ce ascunde un suflet înflăcărat şi o capacitate de a lua decizii dure în plan profesional. Nici un alt semn zodiacal nu poate fi atît de fidel ca Berbecul, atunci cînd e cu adevărat îndrăgostit de cineva alături de care vrea să-şi petreacă restul vieţii. Onestitatea îl va împiedica să te înşele, iar idealismul îl va împiedica să-şi dorească asta. Promiscuitatea, sau chiar flirturile nevinovate, nu fac parte dintre obiceiurile bărbatului Berbec atunci cînd e implicat din toată inima într-o relaţie. El caută o iubire ca-n poveşti, iar în poveşti atitudinea faţă de dragoste şi sex nu e niciodată uşuratică. Celelalte femei din viaţa lui fac parte din categoria Î.A.T. (înainte să apari tu). Desigur, trebuie să fii cu ochii în patru la posibilităţile viitoare, căci, oricît de sincer e actualul lui devotament faţă de tine, nevoia lui de romantism e atît de puternică, încît e capabil să înceapă să-l caute în alte părţi dacă nu-i menţii permanent iluziile. În clipa în care iubirea voastră îşi pierde parfumul idilic, el e pe cale să se abată de la calea cea dreaptă. În caz că nu ştiţi despre ce vorbesc, pentru el ideea de dragoste ca-n poveşti nu include mersul la culcare alături de o femeie care are prişniţe cu spirt pe piept, ca să-i uşureze tusea. Nici să te vadă făcîndu-ţi toaleta intimă, pilindu-ţi unghiile, vopsindu-ţi părul, jupuindu-ţi pielea arsă de soare sau certîndu-te ore în şir cu mama ta la telefon. În mintea lui, chestiile astea nu prea se potrivesc cu o prinţesă din basme. Cînd vrea să te trezească cu un sărut, îi cam piere impresia că e Prinţul Fermecat dacă tu sforăi sau urli la el să te lase să dormi. Trebuie să fii pregătită să-l întîmpini în fiecare dimineaţă cu ochii umeziţi de roua somnului şi respiraţia tăiată la vederea frumosului lui chip aşezat pe pernă lîngă al tău. Ai grijă să-i spui asta! Bărbaţii din zodia Berbecului ale căror iubite neglijează aspectul romantic sînt iniţial distruşi, apoi se înfurie, apoi pleacă în căutarea unei prinţese care să nu sforăie. Din punctul lui de vedere, asta nu înseamnă că el e necinstit. Nu el a încălcat o promisiune, tu ai făcut asta. L-ai făcut să creadă că eşti o privighetoare adorabilă, scoţînd triluri în lumina lunii, iar acum descoperă că eşti o coţofană trăncănitoare. De cîte ori te atinge, această descoperire îl va coborî din sferele sale cu coruri îngereşti şi sunete de clopote cereşti. La urma urmelor, cum să audă, omul, muzica astrelor, cînd tu zbieri la el că s-a întors acasă după miezul nopţii a doua seară la rînd? (Ceea ce e adevărat, desigur, dar cine eşti tu de-ţi închipui că-i poţi dicta fiecare mişcare? Căsnicia nu e o închisoare, iar tu nu eşti gardianul lui – cam asta e atitudinea). Dacă înveţi să baţi ingenuu din gene şi să îl priveşti topită de amor, va sta bucuros cu tine şi de dragul tău va ignora toate celelalte femei de pe pămînt. Este foarte puţin probabil ca Berbecul să se implice într-o relaţie fizică cu mai mult de o femeie, pentru că infidelitatea sexuală nu se potriveşte imaginii iubirii unice şi adevărate, pe care o are în minte (cu excepţia celor cu ascendent în Gemeni sau afectaţi la naştere de planeta Venus). Decizia de a o rupe cu vechea iubire va fi făcută cu mult timp înainte de a deveni prea implicat în relaţia cu noua iubire, deci vei avea destule semnale de avertizare. Berbecul nu poate mima pasiunea, dacă nu o mai simte. Ca să-l ţii, nu fi plicticoasă, negativistă sau prea timidă. Ideal ar fi să fii o combinaţie de Grace Kelly, Ursula Andress, Marie Curie şi regina Victoria. E un adevărat tur de forţă să-l convingi că eşti superioară tuturor celorlalte femei, dar dacă reuşeşti s-o faci, îţi va fi cu desăvîrşire fidel. După o separare, dacă îl prinzi în dispoziţia necesară, i-ai putea reaprinde pasiunea dacă te porţi ca şi cum abia v-aţi cunoscut. Va trebui să faci pe inaccesibila, pentru că el adoră provocările. Dacă îţi trece prin cap să te joci cu el flirtînd cu alţii, las-o baltă! Îl poţi pierde cu o singură şoaptă sau o simplă privire intimă aruncată altui bărbat. El insistă să fie primul în toate, inclusiv în inima ta. Bărbatul Berbec e extrem de posesiv şi gelos şi, ce e mai rău, nu îţi va acorda niciodată încrederea oarbă pe care el o aşteaptă din partea ta. Va trebui să înţelegi că discuţiile animate pe care le poartă cu alte femei sînt complet inocente, căci va pretinde toată libertatea de a avea contacte sociale pe care ţi-o refuză ţie, şi mai mult decît atît. Iubitul tău de sub semnul lui Marte te va cimenta pe un piedestal şi se va aştepta ca tu să stai cuminte acolo. Să nu mişti nici un degeţel! Nici măcar să nu pari că ai vrea să o faci! Berbecul mascul e un rebel din naştere. Adoră să sfideze autoritatea şi crede că e mai deştept decît toţi ceilalţi. Tot ce se poate, dar oamenilor nu prea le place să li se scoată ochii cu asta. Din cauza superiorităţii afişate ostentativ, are toate şansele să o ia de multe ori în barbă, iar superiorii îi vor da numeroase şi dureroase lecţii de modestie din cauza refuzului de a se supune. În aceste momente tu vei fi favorizată, căci va da fuga la tine ca să-i pansezi ego-ul rănit. Astfel, vei afla că sub faţada lui agresivă, stăpînă pe sine, zace un complex de inferioritate pe care nu l-ar recunoaşte nici mort. Să nu faci niciodată greşeala să te declari de acord cu inamicul lui din acel moment şi nici să nu încerci să fii corectă şi să priveşti controversa din toate unghiurile. Trebuie să iubeşti ce iubeşte el şi să urăşti ce urăşte el. Dacă nu poţi respecta codul acesta, găseşte-ţi alt bărbat. Firea Berbecului e lipsită de ascunzişuri şi subtilităţi, aşa că nu va fi deloc greu de spus cînd un astfel de bărbat a pus punct unei relaţii. Răceala şi plictiseala din vocea şi comportamentul lui vor fi fără echivoc şi vor fi, de obicei, acompaniate de o declaraţie deschisă, care va clarifica şi mai bine totul. Pe de altă parte, o explozie de furie devastatoare e mai puţin gravă, căci arată că nemulţumirea lui e, probabil, trecătoare, iar iubirea poate fi salvată. Bărbaţilor din Berbec nu le plac jocurile. Cînd a găsit iubirea nu va pierde timpul, dar ai grijă să-l laşi pe el să o declare. Nu-l “vîna”, nu-i telefona des, nu-i arăta deschis cît de îndrăgostită eşti şi nu-ţi declara sentimentele decît atunci cînd eşti absolut sigură că sînt împărtăşite. Nu există cale mai rapidă de a-l pierde decît să faci prima mişcare. Dacă nu-i dai voie să preia conducerea îşi va pierde interesul atît de repede, că nu vei pricepe ce s-a întîmplat. Însă, o dată închegată relaţia, nu fi prea distantă, căci va căuta în altă parte atenţia de care are nevoie. Nu fugi de el şi nu fugi după el. Trebuie să-l ţii în priză, chiar şi atunci cînd eşti a lui, dar în acelaşi timp are nevoie să-l asiguri că îl iubeşti orice ar face. Învaţă să faci această echilibristică delicată între interesul afectuos şi detaşarea distantă sau învaţă să trăieşti fără bărbatul Berbec.
FEMEIA DIN ZODIA BERBEC
Deci te-ai îndrăgostit de o femeie din zodia Berbecului. Nu ştiu dacă să te felicit sau să te compătimesc. Poate că ea îşi închipuie că dragostea e viaţa ei, dar e prea adînc absorbită de lumea din jur, ca să nu mai spunem de propria persoană, pentru ca dragostea să fie centrul existenţei ei. Se poate descurca fără un bărbat mai uşor decît orice altă femeie pe care ai întîlnit-o vreodată. Desigur, a se descurca fără un bărbat nu e acelaşi lucru cu a trăi fără iubire. Va avea tot timpul nevoie de acel erou al viselor ei după care să tînjească în adîncul sufletului. El poate fi o iubire de demult sau de departe, ori o iubire încă neîntîlnită, dar ea se va gîndi la el în timpul unei ploi de primăvară, cînd aude un anumit cîntec sau cînd fulgeră. Totuşi, dacă bărbatul respectiv nu e o prezenţă fizică în viaţa ei, nu îi va duce prea tare dorul. Orice ar putea face el, ea e convinsă că poate face mai bine. Fata din Berbec nu aşteaptă să-i deschidă cineva uşa, îşi pune singură haina, îşi poartă singură bătăliile, îşi trage singură scaunul la masă, îşi cheamă taxiul şi îşi aprinde ţigara fără vreun ajutor masculin. Pentru ea, a face un lucru cu mîna e cel mai rapid mod de a-l duce la bun sfîrşit. Bineînţeles, atitudinea aceasta nu pică prea bine vulnerabilului ego masculin. Femeia aflată sub semnul lui Marte e hotărîtă să preia conducerea, să fie cea care preia iniţiativa, chiar şi în dragoste. Dintre toate femeile din toate zodiile, femeia Berbec e cea de la care trebuie să te aştepţi să te ceară ea de soţ, mai ales dacă nu eşti prea hotărît. Apropie-te cu multă precauţie de o fată din Berbec. Ea vrea să fie cea care conduce într-o poveste de dragoste. Ai face bine să te asiguri că i-ai cucerit inima înainte să o apuci de talie şi să o săruţi. Altfel s-ar putea să te alegi cu un pumn în falcă şi să o vezi fugind ca o căprioară speriată. Nu te lăsa înşelat. Nu pudoarea feciorelnică o face să o rupă la fugă. Nu se teme de intenţiile tale pasionale, ci de faptul că s-ar putea alege cu un sclav care o idolatrizează sau cu un căţeluş îndrăgostit, dispus să o urmeze peste tot fără crîcnire. Ambele variante ar plictisi-o de moarte. Fii uşor distant, ţine-o în nesiguranţă şi tu vei fi cel urmărit şi “prins la cotitură”. O femeie Berbec e întotdeauna intrigată de un bărbat care rezistă farmecului ei. Mîndria ei o va îndemna să facă orice ca să-şi demonstreze că e irezistibilă, chiar dacă interesul pentru respectiva “pradă” e trecător. Scarlett O’Hara e întruchiparea perfectă a femeii din Berbec. Ca şi Scarlett, ea va aduna la picioarele ei fiecare bărbat disponibil pe o rază de kilometri întregi, iar între timp inima ei va tînji după singurul bărbat pe care, dintr-un motiv sau altul, nu-l poate avea. Ca şi Scarlett, ea se poate adapta rapid la orice condiţii pentru a supravieţui, fără să se plîngă. Amîndouă personajele sînt destul de puternice pentru a sfida convenţiile, a înfrunta un inamic sau chiar pentru a împuşca un om cu un calm îngheţat pentru a-i proteja pe cei dragi. Femeia Berbec e foarte sensibilă la complimente, dacă acestea nu sînt gratuite. Arată-i că o admiri, dar fără să-i aduci laude prea înflorite sau siropoase. În dragoste, loialitatea ei e uriaşă atîta timp cît reuşeşti să-i menţii iubirea vie, căci e profund sentimentală. Vei observa la ea contradicţia tipică Berbecilor; nu doreşte să fii prea ostentativ cînd alergi după ea, dar îşi pierde repde interesul pentru tine dacă eşti prea detaşat. Nu-şi doreşte un bărbat complet dominator, dar nici nu o vei cîştiga stînd plin de adoraţie la picioarele ei. Uluitor de idealistă, uneori ea caută în zadar acel cavaler în armură strălucitoare care să cucerească lumea, să i-o ofere cu delicateţe şi totuşi să nu-şi sacrifice masculinitatea pentru ea. Din moment ce asemenea eroi există doar în basme şi în jurul Regelui Arthur, femeia din Berbec trece deseori singură prin viaţă. Zilele ei sînt strălucitoare şi pline de încîntare, dar nopţile sînt uneori întunecate şi pline de dor. Totuşi, cînd visele ei înăbuşite se transformă în cenuşă, tocmai cînd crezi că flacăra din ea se stinge, ea se va ridica dintr-un salt şi va clădi un nou rug. Această femeie trebuie să fie mîndră de tine ca să te poată iubi. Dar nu te considera prea important ca să observi şi calităţile şi talentele ei. Deşi va cere mult de la tine, îţi va da înapoi însutit. Femeia dominată de Marte poate fi exagerat de generoasă cu timpul şi înţelegerea ei, împărţind cu tine cu dragă inimă obiectele şi banii ei. Dar, cînd e vorba de dragoste, devine de-a dreptul zgîrcită. În acest domeniu, “ce-i al ei, e al ei” şi nu e nevoie de prea mult ca să-i provoci gelozia explozivă. Nu-ţi exprima admiraţia faţă de actriţa preferată în preajma ei şi nu face prea multe complimente prietenelor ei. Un bărbat care are o soţie Berbec ar fi mai în siguranţă dacă şi-ar lua un secretar decît o secretară. Dacă nu e pe primul loc pentru tine în toate privinţele, te vei întreba în scurt timp unde a dispărut aşa repede toată pasiunea şi emoţia excitantă pe care ţi-o dăruia. Cînd o femeie din Berbec e rănită cu adevărat, se transformă din flacără în iceberg. Focul ei arde intens şi moare repede. Gheaţa ei poate fi eternă. Nu uita asta dacă o iubeşti profund – şi e puţin probabil că va accepta să o iubeşti altfel decît profund. Femeia Berbec îl aşază pe cel iubit pe un piedestal, aşteptîndu-se ca el să se ridice la înălţimea imaginii ei imposibil de perfecte despre el, refuzînd cu încăpăţînare să-i vadă defectele, pînă cînd acestea nu devin prea evidente chiar şi pentru ea. Dacă ai de gînd să critici iubitul, soţul sau copilul unei femei din Berbec ai face bine să-ţi pui armură, căci va deveni extrem de tăioasă şi va face remarci personale şi usturătoare cînd vei încerca să retezi aripile viselor ei. Din moment ce preferă compania bărbaţilor celei a femeilor şi pretinde admiraţia fiecărui bărbat pe care-l întîlneşte, fie că el are nouă sau nouăzeci de ani, vei avea destule ocazii să simţi acele mici înţepături provocate de monstrul verde al geloziei. Însă ar fi mai înţelept să te abţii să le exprimi. Pe cît de feroce posesivă e ea faţă de tine, pe atît de intolerantă e faţă de manifestările tale de gelozie. Femeia Berbec va insista să-şi păstreze independenţa înainte şi după căsătorie. Va trebui să ai încredere în ea, indiferent unde s-ar duce şi ce ar face, deşi ea nu va avea aceeaşi încredere în tine. Nu e chiar aşa de rău cum pare, căci, o dată ce ai cucerit-o, această femeie îţi e complet credincioasă. E incapabilă să iubească doi bărbaţi o dată, căci astfel de trădări şi minciuni îi sînt complet străine. Cu excepţia unor circumstanţe neobişnuite, ea îţi va spune în faţă că dragostea a murit înainte de a se dedica trup şi suflet unei alte relaţii. Această femeie consideră fiecare relaţie în are e implicată ca fiind Unică şi pentru totdeauna, aşa că i se va dedica fără reţineri, fără şiretenii feminine, fără trucuri cochete, sau jocuri stupide. Ca şi acţiunile şi vorbele ei, dragostea ei e directă, fără ocolişuri. Simplitatea emoţiilor ei are o calitate curată şi proaspătă, dar acestea o pot băga deseori în încurcături. Probabil că vei fi nevoit să o mai ţii uneori în frîi, dar va accepta acest lucru cu o surprinzătoare docilitate dacă te iubeşte cu adevărat. Femeile dominate de Marte au deseori cariere de succes. Pot face faţă aproape oricărei profesii, de la agent de bursă şi agent imobiliar, pînă la modeling şi actorie. E puţin probabil că vei reuşi s-o convingi să renunţe la slujbă de dragul tău. S-ar putea să facă asta pentru un timp ca să se ocupe de viaţa voastră comună, pe care o visează idilică şi perfectă, dar după un timp va dori să se întoarcă la lucru. Lăsaţi-o. Va fi mult mai iubitoare şi blîndă dacă va fi lăsată să-şi umple timpul cu ceva ce o interesează. Frustrările acumulate ale celor din Berbec pot duce la probleme prea mari ca să le mai găsiţi soluţii. Nimic nu o descurajează pe această femeie. Fie că e o provocare, sau doar ceva ce crede că-i va înfrumuseţa viaţa ea va încerca să-i facă faţă, chiar dacă nu e prea practic. Impulsivitatea ei îi poate provoca necazuri ce pot părea fără ieşire, dar femeie Berbec crede cu tărie în miracole şi, de obicei, acestea se întîmplă. Desigur, îi va ieşi ceva păr alb pînă va învăţa să nu mai repete aceleaşi greşeli, căci Berbecii nu prea învaţă din experienţă, dar spiritul ei e neînfrînt iar încăpăţînarea – proverbială. Să nu îţi faci niciodată probleme că femeia ta din Berbec va ceda în faţa farmecelor unui lup. E imună la lupi şi gigolo, dar pericolul de se lăsa sedusă de un idealist e mult mai mare, mai ales dacă acesta susţine o cauză pierdută. Dar nici acesta nu o va putea supune complet, căci asta e imposibil în cazul unei femei de sub semnul lui Marte. îţi va cumpăra cadouri, îţi va împrumuta bani, te va îngriji cînd eşti bolnav şi te va ajuta să găseşti o slujbă, dar va aştepta ca şi tu să faci aceleaşi lucruri pentru ea. Va nega cu vehemenţă acest lucru, dar dacă ea e nefericită se aşteaptă ca şi tu să fii, iar dacă e fericită vrea să fii la fel de fericit ca ea. Pentru o astfel de femeie, dragostea înseamnă să împarţi totul în mod egal. I se va părea firesc să-ţi folosească aparatul de ras, contul bancar, să fie prietena prietenilor tăi şi să împărtăşească visurile tale. în schimb, tu poţi face acelaşi lucru cu tot ce e al ei. Sigur, aparatul ei de ras s-ar putea să fie tocit, contul ei bancar depăşit, prieteniile ei cam superficiale, iar visurile ei cam prea mari pentru tine, dar ea nu e egoistă şi e dispusă să le împartă cu tine. Dacă vei refuza să-i împărtăşeşti un secret ai toate şansele să o scoţi din minţi şi nu îţi doreşti asta. Niciodată să nu o faci de rîs în public cu hainele, gramatica sau comportamentul tău. Nici ea nu te va face de rîs, cel puţin nu din aceste motive. Dacă îi răneşti mîndria sau îi retezi entuziasmul aproape că îi vei frînge inima. Sînt destui cei care îi fac asta în mod constant. Oamenilor nu le place o femeie care ţine mereu să aibă ultimul cuvînt şi care se crede mai deşteaptă decît toţi. Cînd va descoperi că, de fapt, nu e stăpîna universului va alerga înlăcrimată în braţele tale, copleşită de faptul că lumea ei s-a prăbuşit. Atunci vei avea ocazia să o vezi aşa cum e cu adevărat: extrem de neajutorată şi vulnerabilă, în ciuda faţadei ei sigure de sine. Nu e o dură, dar şi-ar dori să fie şi atunci admiră oamenii puternici şi încearcă să-i imite. în aceste ocazii, cînd lumea rea îi distruge visele, alin-o tandru şi probabil că nu o vei pierde niciodată. Apăr-o întotdeauna de inamici. Nu te va ierta niciodată dacă nu lupţi pentru ea sau nu îi ţii partea. Dar fii pregătit să te împaci cu ei cînd o va face şi ea, ceea ce se va întîmpla, probabil, în scurt timp. Şi ea te va apăra pe tine. O femeie Berbec va renunţa sfidător la orice beneficiu, dacă e venit din partea cuiva care i-a rănit un prieten. Indignarea ei va fi fără margini. Nimic nu le caracterizează mai bine pe aceste femei decît loialitatea. Dacă o iei de soţie, pregăteşte-te de bătăi de cap. Va avea multe interese exterioare familiei, căci căminul nu va fi niciodată un spaţiu suficient pentru a-şi manifesta energia creatoare.Să nu te aştepţi din partea ei să ciripească veselă şi fericită prin bucătărie, verificînd plăcinta din cuptor. Va fi o bucătăreasă destul de bună şi va ţine casa curată ca un pahar (cel puţin părţile care se văd). îţi va coase nasturii şi-ţi va călca cămăşile, dar asta nu înseamnă că o să-i şi placă aceste activităţi. însă o femeie din zodia Berebcului poate face aproape orice cînd e necesar. Flacăra ei seamănă mai mult cu strălucirea diamantului decît cu lumina caldă şi reconfortantă a focului din cămin. Fără îndoială că are o latură aspră, şi momentele cînd îţi va provoca agitaţie vor fi mult mai numeroase decît cele în care te va alina. Dar e o femeie provocatoare şi nicodată nu te vei plictisi alături de ea. în plus, te vei bucura de acele clipe de blîndeţe care îi domolesc intensitatea, dacă vei avea răbdarea să scoţi la iveală această sensibilitate a ei. Femeia dominată de Marte va şti să poarte o conversaţie inteligentă şi îi place să o facă. Nu te ascunde după ziar în timpul micului dejun, căci s-ar putea să ajungi să-ţi faci singur omleta. Rareori ai s-o auzi plîngîndu-se de vreo boală sau oboseală, dar cînd suferă, va ştepta din partea ta foarte multă înţelegere. Deşi s-ar putea să fii nevoit să o legi de pat ca să o faci să se odihnească atunci cînd are o febră de 40 de grade, fii pregătit să o serveşti la pat cînd are o durere de măsea. Pe femeia Berbec nu e recomandabil să o suni de la birou ca să-i spui că ai de lucru pînă tîrziu, decît dacă vrei focuri de artificii. N-o va deranja să-ţi păstreze cina caldă, dar nu-i va plăcea să nu ştie unde eşti, de fapt, şi ce faci, aşa că va suna la birou să te verifice. Soţia din zodia Berbecului va face probabil o impresie excelentă şefului tău, cu condiţia să o opreşti cînd încearcă să-i spună cum ar trebui să-şi facă treaba. Nu va avea nimic împotrivă să muncească ea pentru a întreţine familia dacă rămîi temporar fără slujbă, dar nu va respecta niciodată un bărbat care cîştigă mai puţin decît ea, deşi nu-l va părăsi în nici un caz din acest motiv, ci îi va găsi scuze. Dacă în una din acele rare ocazii cînd simte nevoia să se relaxeze şi să se distreze ai lipsa de inspiraţie să spui ceva dezaprobator, se va repezi direct la oglindă şi la sticla de parfum. Din acest punct de vedere e la fel de feminină a însăşi Eva. Femeia dominată de Marte e vanitoasă, ceea ce însemană că e hipersensibilă la orice legat de înfăţişarea ei, de la vîrstă pînă la o remarcă inocentă cum că ar arăta obosită, pe care ea o va lua drept o aluzie că arată ca o hoaşcă trecută. Ca mamă, va avea grijă ca progeniturile ei să fie curate, fericite, sănătoase şi iubite, dar probabil că nu-şi va lua în braţe copiii de cîte ori vor plînge şi nici nu va fi exagerat de protectoare. În schimb, cei mici vor avea parte de numeroase sărutări drăgăstoase, impulsive, şi îmbrăţişări inimoase. O mamă Berbec îşi va învăţa copiii să creadă în spiriduşi şi îi va duce în parc la plimbare, ca să le arate urmele strălucitoare lăsate pe pajişte de zîne cînd au dansat în lumina lunii, acolo unde alţii ar vedea doar roua de pe iarbă. O astfel de mamă creează o lume magică pentru copiii ei, căci într-o astfel de lume trăieşte şi ea. Nu va fi un părinte indulgent, ci va insista asupra unei discipline stricte, iar copiii ei vor deveni adulţi independenţi. Această femeie poate fi iraţional de temperamentală şi poate face scene violente, dar furia ei stîrnită atît de uşor se va risipi la fel de repede. Nu poartă niciodată pică, nu caută să se răzbune, nu se autocompătimeşte şi nici nu se macină în sinea ei. Mulţi îţi vor spune că o femeie Berbec e complet masculină, dar să nu-i crezi! E femeie pînă la ultima celulă sub exteriorul ei ostentativ şi puternic, poate chiar prea femeie pentru un bărbat obişnuit. Dar, bineînţeles, un cavaler în armură strălucitoare nu e un bărbat obişnuit. Dacă eşti un astfel de cavaler singuratic şi curajos, aceasta e femeia visurilor tale, pentru care merită să lupţi cu toţi balaurii din lume.
LEU
CUM RECUNOŞTI UN NATIV LEU
Aţi cunoscut recent o persoană care v-a spus: “N-am nevoie de favorurile tale” şi în acelaşi timp v-a orbit cu strălucirea zîmbetului său superb? Atunci aflaţi că i-aţi căzut victimă marii feline. Nu e deloc ceva neobişnuit pentru Leu să-şi afişeze în acelaşi timp mîndria arogantă şi drăgălăşenia voioasă, acesta fiind motivul pentru care lumea îi iartă orice. Leul-felină stăpîneşte peste toate celelalte animale. Persoana din zodia Leului e stăpînul tuturor, inclusiv al tău. (Bine, bine, ştiu că de fapt nu e adevărat, dar te rog, nu-i spune asta! I-ai frînge inima lui mare, caldă şi egoistă.) Cel mai bine e să-i cînţi în strună. Atunci va toarce în loc să ragă. Leul pendulează între momentele de energie gregară şi cele de superbă indolenţă, în care abia îşi poate stăpîni căscatul. Dacă vrei să studiezi fiara, caut-o în toate locurile la mare modă din oraş. Cel puţin jumătate dintre oamenii pe care îi vei vedea acolo trăind pe picior mare vor fi Lei. Mîţele mai timide vor sta acasă, dar tot lăfăindu-se în confort şi distrîndu-se pe cinste. Leul urăşte întunericul la fel de mult pe cît urăşte plictiseala. Dacă vezi un nativ care roşeşte uşor, nu confunda roşeaţa de timiditate cu cea provocată de mîndria rănită sau de emoţia de a-şi vedea iubita. Nu există Lei introvertiţi, ci doar Lei care se prefac a fi introvertiţi. S-ar putea să vezi cîţiva nativi care se învîrt prin lume cu o aparenţă de forţă, hotărîre şi demnitate tăcută. Nu te lăsa păcălit de acel tors molatec. Chiar şi Leii blînzi sînt convinşi în sufletul lor că au dreptul regal de a domni peste familie şi prieteni şi pîndesc din culise momentul cînd vor putea prinde un loc în lumina reflectoarelor. Dacă nu mă crezi, ia un Leu care se dă drept introvertit şi atacă-i mîndria. Ia de la el ceva ce consideră că i se cuvine, dă-i ordine şi nu-i arăta nici o brumă de respect. Răgetul acelei mîţe blînde se va auzi din celălalt capăt al oraşului. E nevoie de mult curaj ca să-l provoci cînd îşi apără drepturile şi demnitatea. Unii nativi se mai îmblînzesc o dată cu vîrsta, dar Leul nu îşi pleacă niciodată capul mîndru. Niciodată. Cît despre atributele fizice ale celor dominaţi de Soare, uită-te în jur după oameni cu o coamă de păr dat pe spate, ca să le lase faţa liberă şi o atitudine leneşă, înşelătoare. Leii au un mers drept şi mîndru, cu o moliciune pisicească în pas. Femeile combină graţia felină cu un fel de intensă incandescenţă interioară, bine camuflată de purtarea lor blîndă, calmă şi echilibrată. Dar nu uita că Leoaica e pregătită în orice clipă de atac dacă se simte ameninţată. Ghearele ei or fi ascunse în perniţe, dar sînt mereu bine ascuţite. Îi vei observa aerul dominator şi ţinuta princiară în timp ce trece privindu-i de sus pe muritorii din jur. În general, mişcările şi vorba nativilor sînt tacticoase, căci ei rareori vorbesc repede, aleargă sau se grăbesc. Într-un grup îţi va fi imposibil să ignori prea mult timp un Leu. Fie va atrage atenţia tuturor prin declaraţii şocante şi acţiuni dramatice, fie va obţine aceeaşi atenţie bosumflîndu-se şi ascunzîndu-se după ficusul din cameră pînă cînd cineva se va grăbi să vină să-l întrebe ce i s-a întîmplat. În zodie există destui nativi cu ochi albaştri, dar mulţi Lei, în special cei de sex feminin, au ochi căprui închis, uşor ridicaţi la colţuri, blînzi la început, dar plini de foc şi pară mai apoi. Părul e brun sau blond-roşcat, de obicei ondulat, purtat fie într-o coafură sălbatică, neglijentă, ridicat în sus pe creştet şi pe părţi, fie e bine întins şi netezit pe lîngă cap. Tenul lor e de obicei rumen. E de-a dreptul amuzant să urmăreşti efectul ciudat pe care-l au nativii asupra oamenilor. E greu să stai în faţa Leului fără să-ţi îndrepţi spatele, trăgîndu-ţi burta şi scoţînd pieptul înainte. Pur şi simplu nu-mi dau seama dacă noi, oamenii obişnuiţi, facem asta ca să imităm atitudinea regală a Leului din faţa noastră, sau ca să ne adunăm curajul pentru a suporta o posibilă predică, deoarece acestor nativi le place la nebunie să dea sfaturi. Nu se pot abţine să nu-ţi spună exact cum trebuie să-ţi trăieşti viaţa, adoptînd un ton uşor superior, condescendent. Această înclinaţie pentru a da lecţii este motivul pentru care mulţi nativi ajung să fie profesori, politicieni sau psihiatri. E de-a dreptul exasperant să vezi cît de bine se pricep să găsească motivaţii pentru orice şi să îţi rezolve problemele. Păcat că nu sînt în stare să se ocupe de propria viaţă cu aceeaşi uşurinţă şi subtilitate. Totuşi, asta îl face pe Leu atît de adorabil: superioritatea lui sinceră şi talentele excepţionale, amestecate cu o îngrozitor de transparentă vulnerabilitate a ego-ului. Mîndra şi demna felină vulnerabilă? Absolut! Nativul e profund rănit cînd nu îi respecţi înţelepciunea şi generozitatea. Ca să-l îmblînzeşti, tot ce ai de făcut e să-l flatezi. În nouă cazuri din zece, fiara se va transforma într-o pisicuţă sfioasă şi docilă, care mai are puţin şi se rostogoleşte de plăcere în căldura complimentelor. Vanitatea este călcîiul lui Ahile pentru severul Leu. Flatarea are asupra lui acelaşi efect ca o sfoară cu motocei asupra mîţelor, lipsa de respect îl umple de furie oarbă, iar aceste două extreme îi afectează judecata echilibrată. Există unii nativi care îşi controlează cu succes aceste tendinţe, dar ele sînt întotdeauna prezente într-o măsură mai mică sau mai mare la cei născuţi în această zodie. Încearcă şi ai să vezi. În toiul uneia dintre predicile pe care ţi le ţine, întrerupe-l respectuos şi spune-i prietenului tău din Leu că arată absolut magnific în puloverul pe care-l are pe el. Rezultatul va fi, probabil, o abruptă dispariţie a demnităţii cînd Leul va roşi şi va spune, complet deconcertat: “Serios? Chiar crezi că arăt bine?”. În majoritatea cazurilor, un compliment la adresa intelectului lor va avea acelaşi efect. Leul nu se poate abţine să nu se simtă superior şi să nu facă gesturi dramatice din cînd în cînd. Leul îşi va irosi rareori energia încercînd să scoată apă dintr-o fîntînă secată, aşa cum face deseori Berbecul. Acest lucru face ca el să fie un extraordinar de bun organizator şi un înţelept distribuitor de sarcini. Ordinele lui sînt surprinzător de eficiente atunci cînd mai renunţă la teatralismul lui, căci poate fi un maestru al discursului simplu, direct. El îşi exprimă aprobarea deschis şi cu generozitate şi poate face complimente aproape jenant de extravagante. Nici cu exprimarea nemulţumirii nu e deloc zgîrcit. De obicei vorbeşte serios, orice ar spune. Vorbele lui pot alina sau ustura, dar nu te lasă niciodată indiferent. Cînd bărbatul sau femeia din această zodie joacă rol de gazdă te poate face să te simţi ca şi cum ai fi oaspetele familiei regale. Leii îşi înconjoară musafirii cu mormane de mîncare excelentă, vinuri bune, femei frumoase şi muzică liniştită. Nici Ludovic al XIV-lea nu s-a bucurat de atîtea fineţuri! Dar după asta… potopul! În cazul multor Lei, după serile romantice cu dans, romantism şi cine rafinate urmează un potop de cereri în căsătorie, pasiune, lacrimi, furie, scuze, într-un cuvînt, o uriaşă confuzie sentimentală. Acum că am ajuns la subiectul legăturilor amoroase, subiect foarte firesc atunci cînd e vorba despre nativii acestei zodii, ar trebui să ştii că nu vei găsi prea mulţi burlaci sau fete bătrîne născute în semnul Soarelui. Poate că atunci cînd îl cunoşti Leul e singur, dar e cu siguranţă, fie îndrăgostit sau pe cale să se îndrăgostească, fie proaspăt despărţit de cineva, caz în care va avea o expresie jalnică şi rătăcită. Mîndria feroce a Leului e cauza ruperii multor legături sentimentale şi a desfacerii multor căsătorii. Ţi se rupe inima să vezi un nativ rămas fără pereche, dar dacă mîndria lui a fost rănită de partenerul sentimental (fie el cu sau fără acte), tristeţea sfîşietoare din ochi dispare şi nativul devine feroce şi sălbatic. Totuşi, nimeni nu poate suporta mai multe într-o demnă tăcere sau nu se poate adapta cu mai mult curaj la conjuncturi triste decît cei născuţi sub semnul Soarelui. Ei îşi vor păstra mereu încrederea şi, cînd e nevoie, chiar şi optimismul. Deoarece puterea de iertare şi compasiunea fac parte din natura Leilor, împăcările sînt cam la fel de frecvente ca şi despărţirile în viaţa lor emoţională, o dată ce flăcările indignării şi demnităţii rănite se sting şi ei se simt singuri. Solarii sînt aproape tot timpul măcinaţi de pasiune, nu numai pentru o persoană de sex opus, ci şi pentru viaţă, pur şi simplu. Atît pentru Lei cît şi pentru pisicuţele retrase, viaţa fără dragoste e ca un ştecher fără priză. Cînd iubirea moare, pentru ei Soarele nu mai străluceşte. Nativii acestei zodii nu contează niciodată pe alţii. Preferă să fie ei cei care acordă sprijin. Îi atrage ideea de a fi responsabili de cei slabi şi neajutoraţi. Poate că Leul rage şi se bate cu pumnul în piept că toată lumea se sprijină de el şi e obligat să-i care pe toţi în spate, dar nu daţi nici o atenţie lamentărilor lui. Adoră să fie sprijinul tuturor. Încearcă să-i uşurezi povara sau să-i dai o mînă de ajutor şi vei vedea ce repede şi dispreţuitor îţi va refuza ajutorul. Mai mult ca orice, preferă să evite acceptarea de ajutor financiar. Deşi rămîne deseori fără nici un ban, e întotdeauna sigur că va găsi o modalitate de a-şi reumple rapid buzunarele. Puţini nativi îşi supraveghează cheltuielile. Majoritatea sînt în adîncul sufletului nişte pariori, deseori de o extravaganţă nebunească. Chiar şi acele rare feline care ţin cu grijă de fiecare bănuţ se vor îmbrăca luxos şi vor arăta întotdeauna prospere. Leul vrea ca totul în jurul lui să fie de prima mînă, luxos, şi va cheltui bucuros cu largheţe pe plăceri şi distracţie. El dă bani aproape oricui. Dacă îi ceri un împrumut şi nu are bani, va prefera de o mie de ori să se împrumute din altă parte decît să recunoască faptul că Regele nu-şi poate ajuta supuşii aflaţi în nevoie. Însă va face asta numai în ultimă instanţă, căci îi este groază să apeleze la alţii pentru bani, sfaturi sau încurajări. Nativii au suficient orgoliu ca să se încurajeze singuri, sînt destul de deştepţi ca să aibă propriii lor bani şi Dumezeu ştie cît de mult detestă să ceară un sfat! Sfaturile se cer de la cei care-ţi sînt superiori într-un fel sau altul şi cine poate fi superior unui Leu?! Solarii au deseori febră mare, sînt predispuşi la accidente, boli bruşte şi violente şi sînt de obicei imuni la maladii cronice, de lungă durată. Avînd în vedere faptul că ei rareori fac lucrurile pe jumătate, aceşti oameni fie radiază de o incredibilă vitalitate, fie se plîng că sînt cu un picioar în groapă, această din urmă reacţie fiind consecinţa faptului că se simt neapreciaţi sau au o nevoie disperată de afecţiune. Aceşti nativi au ori inimi extrem de puternice, ori suferă de vreo afecţiune cardiacă. Ei pot suferi de dureri de spate şi de umeri, probleme la coloana vertebrală şi aparatul reproducător, pot avea accidente la picioare, glezne şi pot suferi de răguşeală sau dureri în gît. Din fericire, îşi revin rapid după boală, iar principalul pericol care îi paşte e neglijenţa faţă de propria lor sănătate şi refuzul de a se îngriji temeinic atunci cînd se îmbolnăvesc. Cu cei din semnul Soarelui nu există cale de mijloc. Sînt fie îngrozitor de neatenţi, îngălaţi şi neglijenţi, fie meticuloşi şi ordonaţi. Le place bîrfa şi se simt jigniţi şi excluşi cînd în jurul lor se petrece ceva ce ei nu înţeleg. Leii au o fire destul de fixistă. E greu să-i ademeneşti să se abată de la o cale stabilită, deşi ei îi pot convinge pe alţii, datorită talentului lor oratoric. Pot da dovadă de tot atîta energie neîmblînzită ca o rachetă spaţială, după care pot deveni la fel de leneşi şi somnoroşi ca o pisică moţăind la soare. Cînd muncesc, muncesc. Cînd se distrează, se distrează. Cînd se odihnesc, se odihnesc. Majoritatea Leilor au un talent impresionant de a delega plini de veselie cele mai neplăcute şi urîte sarcini altora, în timp ce ei se ocupă de probleme importante, cum ar fi să decidă cine ar trebui să fie următorul preşedinte şi cum ar putea fi cîştigat nu ştiu ce război. Spre propria surpriză, cînd pe umerii săi cade o adevărată urgenţă, nativul se descurcă lejer cu ea şi îşi face datoria fără să clipească, ajutîndu-i pe neajutoraţi, protejîndu-i pe cei înfricoşaţi (deşi în sinea lui s-ar putea să fie de două ori mai speriat decît ei), înveselindu-i pe cei melancolici. Aceasta e natura înnăscută a Leului, care va ieşi la iveală după ce lasă în urmă faza de playboy. Leul e un prieten extraordinar de loial, un inamic puternic, dar drept, creativ şi original, plin de forţă şi vitalitate. Noi, ceilalţi, îi trecem cu vederea aroganţa, înfumurarea uneori imposibilă, crizele de vanitate destul de ridicole şi lenea, pentru că inima lui e din aur curat, metalul zodiei solare. Floarea celor din această zodie e macul, numerele norocoase sînt unu şi patru, culoarea e purpuriul, iar piatra care îi aduce soarele în viaţă e topazul.
BĂRBATUL DIN ZODIA LEU
Cînd Gray a scris versurile despre o floare “născută pentru a înflori nevăzută şi a-şi risipi dulceaţa în deşert”, în mod sigur nu descria un nativ din Leu. Probabil că ai să-l vezi pe acest bărbat lăfăindu-se în lumina strălucitoare a soarelui şi poate că ai să-l vezi ţinînd discursuri înflorite, dar asta nu se va întîmpla în nici un caz în pustietatea deşertului. Mai mult ca sigur îl vei găsi pe o scenă sau în faţa unui cerc de prieteni sau rude pline de adoraţie. O fi risipind el bani, dar nici prin cap nu-i trece să-şi risipească dulceaţa în vînt. Va avea întotdeauna un public. Cam asta e esenţa personajului. Secretul cu ajutorul căruia poţi pune mîna pe un Leu e foarte simplu: fii publicul lui. Spre deosebire de amicii lui din Fecioară sau Vărsător, Leul se va arunca bucuros în vîltoarea unei delicioase aventuri romantice dacă îţi joci cărţile cum trebuie, îl adori, îl flatezi şi îl respecţi. Ai de-a face cu un flamboiant bărbat de august? Pune-ţi ochelarii de soare şi cedează strălucirii lui orbitoare. Ai de-a face cu unul dintre Leii blînzi, liniştiţi? Nu te lăsa păcălită de moliciunea lui rafinată. Fă o mişcare greşită şi vor zbura scîntei. Nu uita, el doar joacă rolul unui suflet modest. Sub comportamentul curtenitor şi liniştea răbdătoare ard înăbuşit ruguri de demnitate mîndră şi vanitate arogantă, gata să izbucnească şi să pîrjolească femeia insistentă şi destul de fraieră încît să creadă că-l poate conduce. Leul va fi un pretendent galant şi plin de cavalerism, afectuos, sentimental, tandru şi protector. Nu va fi nevoie să-i întinzi cine ştie ce capcane complicate pentru a-l convinge să-ţi facă avansuri romantice. Unii spun chiar că Leii sînt în stare de pasiune instantanee. Nu trebuie decît să adaugi ocazia potrivită, să amesteci totul cu lumînări aprinse şi viori şi dragostea va înflori rapid, ca un trandafir roşu. De fapt, poţi să laşi la o parte lumînările şi muzica dacă nu le ai la îndemînă, şi să foloseşti doar primul ingredient. Rezultatul va fi acelaşi. Dacă din viaţa lui lipseşte iubirea, ferocea felină se va usca pe picioare, într-un mod cît mai dramatic, desigur. El trebuie să fie adorat, altfel moare. Bărbaţii din Leu nu se uită la bani cînd fac curte unei femei. Vei fi dusă la cele mai bune restaurante, copleşită cu parfumuri şi flori, condusă cu mîndrie la teatru şi vei primi scrisori de dragoste fantastice. Sincer vorbind, ar trebui să ai o inimă de piatră ca să-i rezişti. Probabil că de-acum îţi închipui că ai apucat pe Dumnezeu de un picior. Nu chiar. Iubirea Leonină nu e deloc lipsită de probleme. Ar fi bine să iei aminte la răsfăţatele metrese ale regilor. Leul te va invita în bîrlogul lui şi te va încălzi cu inima lui mare, dar lăcaşul lui se poate transforma pentru tine într-o închisoare luxoasă. E gelos? Răspunsul e “DA!”, scris mare, cu neon orbitor. Îi aparţii trup, suflet şi minte. Îţi va spune cu ce să te îmbraci, pe ce parte să-ţi faci cărarea, ce cărţi să citeşti, care prieteni merită păstraţi şi cum să-ţi organizezi mai bine ziua. Va dori să ştie de ce ai lipsit două ore cînd ai spus că pleci la cumpărături pentru o oră, cu cine te-ai întîlnit pe drum, ce-a spus persoana respectivă şi chiar se va supăra dacă nu îi vei spune la ce te gîndeai cînd priveai în gol pe geamul de la bucătărie în timp ce-i făceai omleta. Dacă te gîndeai la alt bărbat? Nu uita niciodată de forţa temperamentului lui impulsiv atunci cînd e stîrnit. Să-l tachinezi flirtînd din cînd în cînd cu alţii ca să-i dovedeşti că eşti încă seducătoare e o nebunie. Ştie că eşti seducătoare. Nu are nevoie de nici un fel de dovezi. În plus, bărbatul tău din Leu e în stare să-i pună la podea pe nevinovaţii tăi prieteni de sex masculin, dacă nu să-i şi bage în spital, atunci cînd e împins dincolo de limite. Nu e totul lapte şi miere în relaţia amoroasă cu un Leu, fie el pisoi liniştit sau motan vagabond. Fiecare femeie îndrăgostită de un nativ al acestei zodii ar trebui să vadă de mai multe ori filmul “Anna şi regele” şi să studieze fiecare cadru cu atenţie. Monarhul siamez din poveste era un Leu tipic, iar tehnica Annei îţi va oferi soluţii nepreţuite. Mai întîi provocarea, pentru a-i stîrni interesul, iar în final supunere feminină, după ce l-ai făcut să-şi bage bine în cap faptul că nu te vei lăsa complet devorată. Povestea ei e cu adevărat “lectură obligatorie”. Închiriază caseta şi dormi cu ea sub pernă. Fii pregătită să-l ţii cu picioarele pe pămînt cînd o ia razna cu entuziasmul lui şi fii gata să-l potoleşti cînd face dintr-o problemă măruntă o chestiune de viaţă şi de moarte. Are nevoie de stabilitatea ta pentru a compensa propria lui mîndrie iraţională. Dacă nu eşti o persoană echilibrată, dragostea voastră se va transforma într-o continuă bătălie. Vă veţi despărţi şi împăca într-un ritm atît de rapid, încît prietenii voştri n-o să mai ştie ce se întîmplă. Nu încerca să fii o femeie de carieră. Iubitul tău leonin nu va accepta niciodată asta. Cariera ta este EL! Poate că-i va permite perechii sale să iasă din bîrlog ca să cîştige ceva bani cînd contul din bancă e subţiat, dar femeia respectivă ar face bine să-l asigure că slujba ei e pe ultimul loc în topul preocupărilor, după el şi cuibul lor comun. El nu va tolera concurenţa, fie ea din partea altui bărbat sau a unui interes exterior. Dacă eşti suficient de curajoasă ca să accepţi aceste provocări, mergi şi-ţi cumpără trusoul de nuntă, dar ai grijă să fie cît mai elegant. Leul tău nu va scăpa nici o ocazie de a se mîndri cu tine. Fă-l de rîs în public arătînd a orice altceva, numai a regină nu, şi s-ar putea să stai mult şi bine la altar aşteptîndu-l să apară. O dată măritată şi profund iubită, poţi să te consideri binecuvîntată. Soţul tău va fi la fel de bun şi generos ca regele Arthur, cu condiţia ca el să fie cel mai important personaj în familie. Probabil că îţi va spune deseori cît de frumoasă eşti, îţi va da o sumă lunară bunicică pentru cheltuieli şi (minune a minunilor pentru un bărbat atît de înclinat spre romantism!) există toate şansele să-ţi rămînă credincios. Leul e de obicei prea leneş ca să mai vîneze chipuri drăgălaşe o dată ce a găsit o pereche care-i va conduce regatul cu mîini capabile, în timp ce el moţăie liniştit în hamac. Se va juca drăgăstos cu puii, îşi va proteja partenera împotriva oricărui pericol şi o va încînta cu ambiţia lui de a ajunge pe cea mai înaltă treaptă în carieră. Cu un soţ din această zodie vei avea o viaţă socială foarte activă, dar nu vei pierde foarte multe nopţi, căci el nu îşi sacrifică somnul de înfrumuseţare. Totuşi, va avea nopţi petrecute “cu băieţii” şi uneori va simţi nevoia să-şi asume riscuri, aşa că va face oarece jonglerii financiare. Însă există compensaţii: cum te-ar putea certa pentru că ţi-ai cumpărat o căciulă din blană de nurcă atunci cînd el a pierdut costul unei haine de nurcă la un pocher cu prietenii? Ţine-l cît mai departe de licitaţii, chiar dacă ar fi să-l legi de scaun şi să-l încui în casă, pentru că simte un impuls irezistibil de a licita mai mult decît oricine, pentru orice! Tot el va fi cel care, în public, va înşfăca nota de plată strigînd vesel: “Fac eu cinste!” şi va lăsa la restaurant banii pentru noul tău frigider. În Las Vegas s-ar simţi ca acasă! Leul are însă o calitate pe care s-ar putea să o găseşti foarte importantă: aproape toţi nativii au un talent înnăscut pentru a repara lucruri. Poate fi orice, de la o clanţă blocată sau un robinet înţepenit, pînă la un casetofon sau o combină dintre cele mai complicate. Dacă e un Leu tipic, nu va rezista să nu-şi pună la încercare capacitatea de a face să meargă ceva stricat. Dacă nici una dintre metode nu dă rezultate, va trage un şut plin de furie leonină obiectului neobrăzat şi, brusc, clanţa se va deschide, robinetul va împroşca o adevărată Niagară, casetofonul va începe să cînte. Acest semn pare să aibă o calitate mecanică. Mulţi bărbaţi dominaţi de Soare sînt în stare să desfacă un motor de maşină în bucăţi şi să-l facă la loc, abia mînjindu-se pe mîini. Nu e genul care să lase o balama desfăcută să atîrne aşa luni de zile sau o ţeavă spartă să picure la nesfîrşit. Un număr surprinzător de mare de Lei pot să-şi facă singuri mobilă sau să-şi construiască o cameră în plus la casă, fără ajutorul profesioniştilor. Probabil că îşi va face în pivniţă propriul lui atelier. Nu te plînge pentru un pic de rumeguş pe covor, ocupaţia asta îl face fericit şi îl ţine seara acasă. Solarul e sufletul petrecerilor, dar nu e prost. Poartă masca bufonului pentru a atrage atenţia asupra lui, dar publicul simte de obicei că ar face bine să nu uite să-l respecte chiar şi atunci cînd e pus pe joacă. Indiferent de aparenţe, firea adevărată a bărbatului Leu nu are nimic degajat. E mult mai tenace şi încăpăţînat decît pare. Ştie ce vrea şi de obicei obţine ce vrea. În plus, ştie să şi păstreze ce obţine. Dacă ai pretenţia să-ţi fie fidel în perioada în care îţi face curte, ai grijă să-i dai romantism şi afecţiune din plin, altfel uriaşa lui nevoie de dragoste şi admiraţie îl va trimite la vînătoare prin toată jungla. Dacă relaţia voastră e profundă şi reală, probabil că-ţi va fi loial, dar ochii îi vor mai rătăci din cînd în cînd. În privinţa asta nu prea ai ce să faci, doar să-l ţii legat la ochi. Leul iubeşte frumuseţea aşa că, dacă eşti genul pe care îl apucă gelozia din cauza unei simple priviri admirative aruncate în direcţia altei femei, fă bine şi descoperă cît mai repede toleranţa! Un bărbat solar părăsit de iubită din cauza flirturilor lui va fi sincer uluit şi rănit. În acest caz va fi capabil de orice, de la mimarea unui atac de cord, pînă la compunerea unui bilet de adio pătat de lacrimi false, pentru a-ţi stîrni mila şi a te face să alergi înapoi în braţele lui primitoare. Va fi atît de convingător, încît te vei simţi ca un monstru de cruzime. Dacă nu-ţi plac scenele dramatice, emoţionale, e mult mai simplu să încerci să-l înţelegi. Dacă îl tratezi cum trebuie, scăpările lui vor fi oricum nevinovate În ciuda bunătăţii lor fundamentale, Leii nu sînt niciodată prea sensibili la sentimentele altora. De fapt, majoritatea acestor bărbaţi sînt atît de egocentrici încît pot fi brutal de sinceri şi lipsiţi de tact. Dar surîsul lor strălucitor alungă rapid resentimentele. Nativul acestei zodii nu are nici urmă de răutate în el. Poate avea izbucniri impulsive, înfricoşătoare, dar răutatea nu face parte din matricea lui genetică şi nu ştie să facă faţă cruzimii adevărate. Îi plac sporturile, dar o dată cu înaintarea în vîrstă va prefera să le privească de pe tronul lui confortabil, în timp ce tu îl serveşti cu ce-i pofteşte inima. Nu întotdeauna, dar foarte des, bărbaţii solari au o pornire bizară. Spre deosebire de Capricorn, care caută să urce pe scara socială prin căsătorie, Leul tinde uneori să se însoare cu cineva inferior lui. Dorinţa lui de a ocupa un loc de frunte în ierarhia socială e la fel de puternică precum a Capricornului, dar pur şi simplu nu poate rezista să nu-şi achiziţioneze “un supus”, o persoană căreia să-i fie superior din toate punctele de vedere. Uneori această alegere e cumplit de greşită şi vioreaua sfioasă care stătea la picioarele lui privindu-l cu ochi plini de adoraţie, fericită să respire acelaşi aer cu el se transformă brusc şi, printr-o mişcare surpriză, îi înşfacă sceptrul. Cînd se întîmplă asta, Leul detronat devine un soţ îngrozitor de nefericit, care poartă pe chip expresia tragică a unui monarh exilat. E trist, dar adevărat: Leii au rareori familii numeroase. Mulţi dintre ei nu au deloc copii, sînt despărţiţi de ei sau au un singur copil. Păcat, pentru că sînt taţi afectuoşi, minunaţi, poate chiar prea îngăduitori între două discursuri severe despre comportarea cuviincioasă. Copilul vostru s-ar putea să se simtă sufocat de pretenţiile tatălui sau plictisit de predicile lui interminabile, dar va învăţa rapid cum să-l flateze pentru a-l potoli. Leul va insista să fie respectat de copii şi va fi, dar aceştia vor obţine probabil orice de la el folosind inteligent formula magică: “Da, tată. Ai perfectă dreptate, tată”. De aceea, de tine va depinde să-ţi disciplinezi copiii. Poate că progeniturile vor detesta aroganţa lui, dar îşi vor aminti de el cu afecţiune în anii ce vor urma. Un sfat: nu da copiilor mai multă atenţie decît lui, căci s-ar putea să stîrneşti o groază de necazuri din cauza uriaşului lui orgoliu rănit, care va fi aproape imposibil de vindecat. Pe scurt, bărbatul tău din zodia Leului te poate scoate din minţi cu figurile lui cînd îţi face curte, dar nu e deloc un partener rău pe termen lung. Dacă nu te deranjează să renunţi la mîndria ta şi să-ţi construieşti viaţa în jurul lui, o dată ce ai îmblînzit acest bărbat vei fi adorată şi nu vei mai fi niciodată singură. Şi-apoi… el ştie să repare robinetele alea nenorocite de la baie!
FEMEIA DIN ZODIA LEU
Există un lucru care cu siguranţă n-o să-ţi placă la femeia din zodia Leului: faptul că păstrează un album cu fotografii şi amintiri de la toţi foştii ei iubiţi. N-are rost să încerci să o convingi să-l ardă, pentru că Leoaica e sentimentală. Ea nu e o floare de seră, e o floare a soarelui. Probabil că e jenant de populară şi vei avea o groază de rivali dacă vrei să o faci să accepte să-ţi poarte numele pentru tot restul vieţii. Vei avea un avans mare în cursă dacă te numeşti Caragea sau Raţiu sau Ghica sau Bibescu sau orice alt nume care să sune princiar, ori important. Pur şi simplu nu-mi pot imagina o femeie din Leu care să se mărite cu cineva pe nume Măcelaru! E posibil, totuşi. Orice e posibil. Dar probabil că-l va schimba în Măcărescu. Aproape sigur va fi liderul social al grupului ei, domnind peste celelalte femei ca o regină, dar cu o căldură atît de dezarmantă şi cu un surîs atît de frumos încît nimeni nu se va supăra. Poate că celelalte fete simt că a fost născută să conducă şi să impună stiluri, obiceiuri şi maniere. Oricum, nu ar avea nici un rost să încerci să-i subminezi autoritatea. Natura pare să fi fost părtinitoare cînd a înzestrat-o pe Leoaică cu vivacitate, inteligenţă, graţie, frumuseţe şi senzualitate cît pentru trei femei şi ceva pe deasupra. Dacă ai complexe de inferioritate, ai face bine să-ţi muţi gîndul spre o pasăre cu pene mai puţin colorate. Nu-ţi închipui că ai s-o îmblînzeşti, transformînd-o într-o fătucă ce-ţi soarbe cuvintele de pe buze. Bărbatul care se aşteaptă ca fata din Leu să-i cadă la picioare plină de adoraţie trăieşte pe altă lume. Consideră-te norocos dacă te priveşte ca pe un egal, te respectă, e dispusă să-ţi fie parteneră şi-ţi permite să o stăpîneşti din punct de vedere emoţional. Ce Dumnezeu! Simplul fapt că îţi dă voie să o iubeşti te-a ridicat la rang de cavaler! Leoaica e o femeie şi jumătate. E un produs de lux, pe care nu-l găseşti la orice talcioc sau magazin ieftin. Nu strică să ţii minte că această femeie este o actriţă excepţională, prefăcîndu-se că e dulce şi inofensivă ca vata de zahăr. Va avea o voce şoptită, comportament blînd şi amabil şi ochi mari, calzi, care sclipesc încîntător cînd bate din gene. O femeie din această zodie poate părea placidă şi calmă ca apa unui lac. Ai grijă! E doar un rol pe care-l joacă pentru că dă bine în ochii criticilor. Dar încearcă să o îndepărtezi din rolul principal ocupat în inima ta şi s-o pui pe locul doi şi vei afla curînd că nu e deloc timidă şi supusă. Desigur, majoritatea femeilor dominate de Soare îţi vor da de înţeles foarte clar de la început că sînt prea mîndre şi demne ca să accepte mizerii din partea ta. Dar n-aş vrea să te văd dînd cu stîngul în dreptul în caz că eşti într-o relaţie cu celălalt fel de Leoaică, cea care-şi ascunde ghearele dar le ascute în fiecare zi pentru orice eventualitate. Primul pas pe care trebuie să-l faci cînd curtezi această femeie este să te duci la ea cu daruri. Nu contează ce-i dăruieşti, atîta timp cît sînt cadouri scumpe, de cel mai bun gust, iar tu eşti îmbrăcat cum trebuie cînd i le oferi. Apoi, pregăteşte-ţi un arsenal de complimente cît mai diverse. Fii original şi creativ. Cu texte de genul “Ce tare eşti, gagico” şi “Eşti mişto, păpuşă” vei ajunge să fii azvîrlit din palat direct în stradă, înapoi printre ţărani. Vulgaritatea şi argoul o lasă absolut rece ca gheaţa. Nu uita, faci curte unei femei cu sînge albastru! Ea nu poate trăi fără flatări, dar ţine minte că ea îţi admiră masculinitatea şi nu vrea sub nici o formă să te transforme într-o cîrpă de care poate să-şi şteargă picioarele. O femeie solară nu te-ar putea iubi dacă nu ai fi puternic. Însă nu-ţi va permite să o insulţi adoptînd o atitudine condescendentă faţă de ea. După standardele ei, nu e în nici un caz o reprezentată a “sexului slab”. Multe fete din Leu sînt atletice şi iubesc sportul, dar ai face bine să îţi duci Leoaica la teatru şi nu la stadion. Scena şi reflectoarele o vor transfigura şi fascina de fiecare dată. Alege o piesă în care eroina se poartă aşa cum ţi-ai dori tu să se poarte ea în seara respectivă şi ai toate şansele ca ea să-şi asume rolul în mod inconştient şi să-l joace perfect, fără să rateze o inflexiune de voce. După ce se termină spectacolul nu o duce la un chioşc cu hamburgeri şi nu te aştepta ca ea să stea la tejghea molfăind fericită cartofi prăjiţi numai pentru că e atît de îndrăgostită de tine. Mai bine o scoţi mai rar în oraş, dar o duci în locuri mai luxoase. Asta nu înseamnă neapărat că femeia acestei zodii e o vînătoare de comori. De fapt, e de obicei foarte generoasă: nu o va deranja să-şi plătească deseori singură consumaţia sau biletele la teatru şi te va copleşi cu aproape tot atîtea daruri cîte îi vei da tu. Dar pur şi simplu nu se simte în largul ei într-un decor ponosit, de mîna a doua. Cea mai săracă femeie Leu din lume va strînge destui bani ca să-şi cumpere draperii pentru ferestre, inele pentru degete şi haine de bună calitate. E posibil ca din cînd în cînd să facă de curiozitate incursiuni în “lumea a doua”, dar numai ca spectator, păstrînd distanţa faţă de mulţime. Sărăcia o deprimă şi îi face rău, fizic. Dacă te îmbraci ca un îngălat şi îi oferi drept locuinţă o cocioabă, n-ai nici o şansă. Nu o acuza pe Leoaică pentru aroganţa şi vanitatea ei. Aşa e ea făcută: să se simtă deasupra maselor. Oamenii au rareori resentimente din cauza asta, pentru că, atunci cînd e iubită şi respectată, nativa poate fi cea mai bună şi mai generoasă dintre femei, plină de compasiune feminină pentru copii şi toţi cei neajutoraţi şi uitaţi de lume. Nu poţi să-i ceri să renunţe la tronul care i se cuvine prin naştere. Dacă e o solară tipică, e atît de amabilă şi strălucitoare încît majoritatea oamenilor acceptă bucuroşi faptul că e o fiinţă ieşită din comun. La drept vorbind, aşa şi este. E inteligentă, puternică, spirituală, capabilă şi totuşi delicios de feminină. Nimeni întreg la minte nu ar spune că acestea sînt calităţi oarecare. Cu puţină flatare obţii ce vrei de la femeia ta felină. Deja ştii că aceasta e marea ei slăbiciune ascunsă. Îţi mai spun un secret, pentru cazul în care vrei să te însori cu ea: în cele din urmă se va sătura de colivia ei de aur şi va dori să cutreiere jungla ca să vadă ce mai pun la cale celelalte vieţuitoare. Dacă o ţii închisă între patru pereţi rişti să-i stingi flacăra interioară. Las-o să-şi construiască o carieră. Se va usca pe picioare dacă o obligi să fie doar o gospodină, cu excepţia cazului în care ai destui bani ca să-şi permită să primească mereu musafiri, să dea petreceri şi să redecoreze casa de cîte ori îi vine. Femeia solară este de obicei un giuvaer de nevastă. Nu prea ai s-o vezi îmbrăcată şleampăt, în capoate uzate, cu bigudiuri în cap şi cremă anti-rid pe faţă. Şi asta nu pentru că ar omite vreun tratament cosmetic. Leoaica tipică petrece ore în şir în faţa oglinzii şi cheltuieşte o avere pe cosmeticale, dar vrea ca tu să vezi rezultatele, nu strategia. S-ar putea să ai uneori impresia că întreţii toată familia coafezei ei. Mulţi soţi de femei solare ajung să le întrebe disperaţi: “Iubito, chiar trebuie să cheltuieşti atît de mult la coafor?”. Dar Leoaicelor nu le place să-şi aranjeze singure părul. Un şamponat şi nişte bigudiuri o fac să se simtă răsfăţată, şi asta contează enorm pentru starea lor de spirit. Dacă nu are ascendent în Rac, Fecioară sau Capricorn, va trebui să stai cu ochii pe carnetul ei de cecuri. Cînd vine vorba să cumpere haine luxoase, lucruri pentru casă şi cadouri pentru prieteni, nativa acestei zodii tinde să sară calul şi să se lase dusă de val. Garderoba ei poate fi destul de vastă. Poate arăta splendid în rochii de seară, sclipind de strassuri, cu decolteuri adînci, dar probabil va prefera hainele sport, comode. Îi plac croielile elegante şi materialele fine, dar nu neapărat zorzoanele şi ornamentele. Caşmirul moale, tricotajele italiene şi stofele englezeşti sînt favoritele ei. Gusturile ei sînt de obicei desăvîrşite, chiar dacă sînt costisitoare. Există cîte o femeie din Leu care sare calul şi îşi îngroapă simţul estetic în ţinute încărcate, şocante, dar aceasta e excepţia de la regula generală a simţului excepţional al modei pe care-l posedă orice Leoaică. Vei descoperi că e o gazdă excelentă cînd îţi vei invita şeful la cină la tine acasă. Acesta te va considera un geniu pentru că ai cîştigat mîna unei asemenea femei. Probabil că felina ta o va cuceri instantaneu şi pe soţia şefului, căci nativele acestei zodii au succes atît la femei cît şi la bărbaţi şi fiecare sex primeşte în mod egal surîsul ei prietenos şi vivacitatea ei amabilă. Oricine ajunge în apropierea ei îi simte căldura. Leii nu prea aruncă umbre. Ca mamă, va revărsa o cascadă de iubire asupra copiilor ei şi îi va învălui cu afecţiune. Nu îi va fi uşor să le vadă defectele, dar cînd acest lucru se va întîmpla, va fi foarte severă. Pentru că nu suportă să fie luată de bună, dacă progeniturile nu o respectă se va închide într-o regală tăcere ofensată. Multe mame din Leu au un mod bizar de a-şi răsfăţa copiii fără să se zgîrcească la mustrări, ceea ce pare a fi o contradicţie. Ea se va hîrjoni cu copiii, va purta discuţii lungi şi amicale cu ei, dar în acelaşi timp îi va învăţa să ia poziţie de drepţi la o simplă privire a ei, să se poarte impecabil şi să-i asculte pe adulţi. Există însă pericolul ca ea să le dea un pic prea mulţi bani de cheltuială şi să cedeze în faţa rugăminţilor lor de a le cumpăra lucruri nenecesare. Într-un fel, se poate spune că îşi tratează copiii ca pe nişte membri alintaţi ai familiei regale, care sînt profund iubiţi, dar de la care aşteaptă să se comporte desăvîrşit, mai ales în public. Leoaica va fi teribil de mîndră de realizările puilor ei şi Dumnezeu să-l ajute pe nepoftitul care încearcă să le facă rău sau să îi judece nedrept. Ea nu îi va sufoca pe cei mici cu atenţia ei. E prea independentă ca să stea tot timpul cu ochii pe ei. Îşi va vedea de viaţa ei, păzindu-şi în acelaşi timp puii de la distanţă. Chiar dacă are o carieră, copiii ei nu vor duce lipsă de afecţiune sau atenţie. Nativele care au carieră reuşesc de obicei să echilibreze perfect viaţa profesională cu maternitatea. Sînt momente în care îşi pierde demnitatea şi stăpînirea de sine, transformîndu-se într-o felină jucăuşă, cu înclinaţie pentru comedia bufă. Ea poate rîde în hohote sonore, ca un animal sănătos, dar cînd momentul a trecut, apar din nou vocea satinată şi ţinuta regală. Nimeni nu poate zdrobi o remarcă obraznică sau o întrebare necioplită cu atîta dispreţ glacial ca femeia din Leu. Nu gustă deloc familiaritatea străinilor. Deşi se va prosti şi va fi uimitor de destinsă cu cei apropiaţi, cei din afară sînt poftiţi să stea în banca lor. În privinţa fidelităţii, Leoaica îţi poate aminti de vechiul toast: “Să bem pentru noi doi, pentru dragoste şi rîs. Îţi voi fi fidelă atîta timp cît şi tu îmi vei fi fidel, nici un minut în plus”. Cam atît la acest capitol. Nu fi gelos pe darul ei de a fi centrul atenţiei într-o încăpere plină de bărbaţi topiţi de admiraţie. Întotdeauna se întorc capete cînd Leoaica trece cu mers felin. Ea consideră că e firesc ca bărbaţii să o curteze. Poate că va încuraja complimentele din partea bărbaţilor şi se va deda la flirturi uşoare, nevinovate, pentru că nevoia ei profundă de a fi aplaudată şi adorată ascunde o ciudată teamă că nu e destul de feminină şi atunci trebuie să îşi confirme mereu că e seducătoare. Doar pentru că îi zîmbeşte celui mai bun prieten al tău şi îi spune că adoră noua lui jachetă nu înseamnă că nu mai e îndrăgostită de tine. Dar nu încerca să îi spui şi tu celei mai bune prietene a ei că îţi place noua ei fustă. Asta e cu totul altceva! Dacă te aude că-i spui secretarei tale altfel decît “duduia nu-ştiu-cum” s-ar putea să te alegi cu ceva zgîrieturi de la pisicuţa ta. Sigur că nu e cinstit. Dar dacă vrei să fii mîndrul posesor al acelui penaj superb colorat, trebuie să faci cîteva concesii. La urma urmelor, să ai la casa ta un păun e cu totul altceva decît să ai un cuc sau un porumbel cenuşiu. Cîntă în strună vanităţii ei. Probabil că va fi o persoană importantă prin forţe proprii, pentru că puţine Leoaice pot rezista să nu concureze cu bărbaţii pentru prestigiu, dacă nu şi pentru venit. Femeia ta poate fi orice, de la actriţă la chirurg. Aceasta e cheia unei relaţii armonioase cu femeia ta din Leu: nu o lăsa să te pună în umbră, dar nici nu încerca să o întreci. Recunoaşte-i rolul de vedetă în viaţa ta şi ţine-te bine de mîndrie! În fond, trebuie să fii un bărbat şi jumătate dacă ai reuşit să cîştigi mîna mîndrei Leoaice!
Carte „TEHNICI DE CITIRE A CHIPULUI” poate fi comandată de aici sau click pe imaginea de mai jos
SĂGETĂTOR
CUM RECUNOŞTI UN NATIV SĂGETĂTOR
Oamenii dominaţi de Jupiter sînt foarte temperamentali şi nu suportă să fie acuzaţi de lipsă de onestitate. O acuzaţie nedreaptă sau o insultă adusă integrităţii lor le va provoca o indignare explozivă, dar după o izbucnire temperamntală incendiară, Săgetătorul tipic se va simţi cuprins de remuşcări şi va încerca să dreagă lucrurile. îţi va învineţi ochiul şi te va băga în spital, dar probabil că a doua zi te va îngropa în flori şi compasiune. O ofensă îl va face să uite de starea lor de spirit de obicei veselă şi optimistă şi va da drumul unui potop de vorbe dure, care pun de obicei la punct orice scandalagiu. Bărbaţii îşi vor folosi pumnii şi vor dispreţui armele. O personaă grosolană, care insultă un Săgetător, se va trezi împrăştiat pe trotuar, întrebîndu-se ce camion la lovit. De obicei, Arcaşul întîi acţionează şi vorbeşte şi abia după aceea se gîndeşte la consecinţe. Mulţi Săgetători caută luminile rampei şi nimeni nu e mai fericit decît ei să ofere bis după bis unui public încîntat. E în stare să cînte pînă răguşeşte sau să danseze pînă îşi toceşte tălpile, numai de dragul încîntării de a se exprima. Industria spectacolului e plină de Săgetători. în femeile şi bărbaţii din acest semn există o puternică latură religioasă, mai ales în tinereţea lor. Sînt foarte interesaţi de probleme bisericeşti, dar o dată cu vîrsta, devin tot mai sceptici în privinţa dogmei, înclină să se îndoiască de lucrurile în care credeau pînă atunci şi încep să caute valori perfecte. Un săgetător care să nu aibă un set de genţi de voiaj e o raritate. Nativilor le place la nebunie să călătorească şi de obicei, au cel puţin un bagaj pe care-l ţin mereu gata făcut, pregătit pentru a fi folosit într-o clipă. întotdeauna vei observa la naivul, curajosul, optimistul Săgetător o trăsătură copilăroasă. El refuză să accepte gravitatea vieţii, deşi unii dintre ei reuşesc să facă faţă responasbilităţilor cu multă conştiinciozitate după ce trec de prima tinereţe. însă nu sînt niciodată cu adevărat fericiţi atunci cînd simt povara acestor responsabilităţi. Firea jupiteriană se revoltă împotriva restricţiilor şi dacă acestea sînt prea multe, pot provoca nativului boli grave. Dacă Săgetătorul supravieţuieşte acestora şi risipei de energie pe care o face, poate ajunge la vîrste matusalemice. Majoritatea arcaşilor îşi păstrează pînă la sfîrşit mintea ascuţită ca briciul, dar rafinată de vîrstă. Senilitatea nu e aproape niciodată o problemă la ei. Zonele sensibile ale nativului sînt şoldurile, plămînii, ficatul, braţele, mîinile, umerii, intestinele şi labele picioarelor. Dragostea lui pentru sporturi şi natură poate duce la accidente din cauza excesului nesăbuit de activitate fizică. Nimeni nu-l va putea ţine într-un pat de spital mai mult de cîteva zile. Jupiterianul acceptă cu greu faptul că e bolnav şi se însănătoşeşte cu o rapiditate uluitoare. Viaţa îi înfrînge rareori definitiv pe aceşti oameni. Ei cred cu toată fiinţa că ziua de mîine va fi cu siguranţă mai bună decît cea de ieri, iar cea de azi e destul de interesantă. Toanele întunecate trec la ei aproape înainte ca norii să apuce să acopere soarele. Fiecarui Săgetător îi plac jocurile de noroc, cu excepţia celor care au o influenţă conservatoare, precaută, în harta lor astrală. Puţini dintre ei pot rezista impulsului de a arunca vreo cîteva bancnote pe masa cu postav verde. Sunetul zarurilor scuturate în paharul crupierului îi atrage pe jupiterieni ca un cîntec de sirenă. Dacă planetele au avut aspecte adverse la naştere, un Săgetător poate arunca pe geam averi uriaşe sau poate pierde banii de chirie pe un cal. Las Vegasul atrage Săgetători ca mierea albinele. Acelaşi lucru e valabil şi pentru jocurile de noroc mai serioase precum bursa şi cotaţiile imobiliare. Din fericire, majoritatea nativilor ţin sub control aceste impulsuri, dar chiar şi ei vor risca din cînd în cînd cîteva zeci de mii la un poker mic sau pe un bilet de bingo. Atît arcaşii timizi cît şi cei plini de forţă îşi vor asuma oricînd riscul de a se îndrăgosti, fără să stea pe gînduri. Ei se aruncă în iubire cu capul în îaninte, abandonîndu-i-se cu inconştienţă, dar deseori se opresc brusc atunci cînd e rostit cuvîntul “căsătorie”. Deşi Săgetătorul e cald şi minunat în dragoste şi alte realţii interumane, e cam alunecos şi greu de prins. Simbolul lui e centarurul: jumătate cal, jumătate om, ceea ce îi conferă un avantaj evident atunci cînd cineva aleargă după el, cu condiţia să nu se împiedice în propriile picioare. Cîteva dintre cele mai neplăcute trăsături ale unora dintre Săgetători sînt temperamentul violent, excesele alimentare şi alcoolice, care pot duce la obezitate şi alcoolism, o inteligenţă sclipitoare pătată de sarcasm usturător sau excentricitate extremă şi incapacitatea e a păstra un secret. Dar nici una dintre acestea nu trebuie neaparat să rămînă defecte permanente. Ele pot fi uşor eliminate datorită hotărîrii tipice Săgetătorilor. Jupiterianul tipic îţi va împrumuta bani fără să te facă vreodată să te simţi jenat că ai cerut sau măcar obligat să-i dai înapoi. Casnica din semnul lui Jupiter va adopta un orfan sau un animal pierdut şi va face întotdeauna loc pentru încă o personă la masa ei. Arcaşul va îmbrăţişa o cauză măreaţă cu devotament orb şi va crede că posibilităţile oferite e aceasta sînt mai mari decît părţile negative, atitudine provenită din imaginaţia lui debordantă şi gîndirea progresistă. El îşi prezintă întotdeauna ounctul de vedere folosind argumente obiective, raţionale, uneori făcînd praf opoziţia cu satira lui tăioasă, şi totuşi, nu se ştie cum, reuşeşte să nu se implice în scandal. însă fcoul din el e oricînd gata să izbucnească oricînd cineva atacă miracolul sau cauza lui din momentul respectiv. E un inamic de temut, căci ţinteşte la fix atunci cînd îşi face timp să se concentreze asupra victimei sale. Atunci, săgeţile lui îşi ratează rareori ţinta. Ele sînt înmuiate în remarci spirutale şi inteligente şi sînt sufient de ascuţite ca să străpungă orice armură. Deşi foarte puţini Săgetători sînt cu adevărat amuzanţi, e ciudat felul în care spun o glumă, căci pierd ritmul şi strică poanta. Publicul (acasă sau într-o sală de spectacol) va hohoti de rîs din cauza evidentei stîngăcii, dar sufletul jovial al jupiterianului va crede că toată lumea rîde datorită minunatului lui simţ al comediei. E de-a dreptul vesel! Bărbat sau femeie, arcaşul se poate purta atît de stîngaci, sau se poate preface că e atît de retras, încît ar putea să-ţi dea impresia că nu e prea inteligent sau că e timid. E adevărat că sînt cîţiva nativi care adoptă un comportament excentric, de sihaştri, dar asta nu face decît să le dea ocazia să-şi ascută şi mai mult mintea, ajungînd pînă la geniu. Deşi Săgetătorii au memorii uluitoare, care îi ajută să spună cu exactitate ce au făcut pe 14 aprilie 1983, şi îşi amintesc fiecare detaliu al cărţilor şi filmelor, ei pot uita unde şia-u lăsat haina. Mjoritatea îşi pierd mereu mănuşile, cheile, portofelele şi unii spun că şi-ar pierde şi capetele dacă n-ar fi prinse de gît. Un jupiterian nu e în stare niciodată să spună o minciună fără să fie prins. Nimeni nu-l crede. înşelătoria nu stă în firea lui şi cînd încearcă s-o abordeze e dat în vileag rapid şi sigur. Ar face bine să spună întotdeauna adevărul, fie ce-o fi! Nici chiar mintea lui atentă, ascuţită, nu-l va putea salva de rezultatele unei astfel de excursii în ţara minciunii, cu excepţia cazului în care are un ascendent în Scorpion. Acest gen de nativ e destul de rar, dar fii pregătit să întîlneşti cîteva exemplare. în adîncul sufletului lui, Săgetătorul e convins că de fapt viaţa e un circ, iar el e clovnul care face tumbe şi sare prin cercuri violet, îmbrăcat în costum bleu ciel. Chipul lui e vopsit în culori aprinse, iar ochii îi strălucesc de curiozitate şi veselie. Că e îndrăzneţ sau retras, adevărata fire a acestui idealist generos e la fel de veselă ca un pom de Crăciun. Plin de vitejie, îşi prinde o garoafă peste inima lui mare şi-şi încordează arcul, înderptîndu-l spre cer. Cînd ţinteşte drept, el poate trimite săgeata dincolo de stele, spre locul unde se nasc visele.
BĂRBATUL DIN ZODIA SĂGETĂTOR
Nu vreau să te descurajez, dar bărbaţii din Săgetător au un obicei bizar. Se aruncă pe un cal alb şi pornesc în galop pe străzi fluturînd o sabie în apărarea unei cauze. Apoi mai au o idiosincrazie. Fac tumbe ca nişte clovni la circ, amestecîndu-se printre elefanţi şi personaje bizare, cum ar fi femeia cu barbă, înfulecînd veseli vată de zahăr. acest specimen poate fi capturat folosind anumite manevre. dar mai întîi trebuie să-l dai jos de pe calul alb, să-l scoţi dintre elefanţi şi, desigur, femeia cu barbă trebuie să dispară şi ea. Cauzele şi circul nu prea mai lasă loc pentru o viaţă de familie, ca să nu mai vorbim de plimbări sub clar de lună. |ncă din start ai un atu. Sînt atît de mulţi Săgetători care galopează şi fac tumbe prin viaţă, încît vei avea de unde alege. Entuziasmul idealist şi curiozitatea unui bărbat din această zodie sînt contagioase. Sigur, uneori exuberanţa lui inocentă poate scăpa de sub control. De exemplu, te poate arunca în sus ntr-un moment de încîntare nebunească, impetuoasă, ca apoi să uite să te prindă. Aproape întotdeauna e înconjurat de o mulţime de oameni. ăsta e un alt obstacol. Va trebui să-ţi faci loc cu coatele prin mulţime ca să ajungi lîngă el. Dar nu fi pesimistă, căci acest bărbat e un optimist incurabil. dacă duşmanii lui i-ar trimite o cutie cu balegă, el nu s-ar simţi jignit, ci ar crede că au uitat să-i trimită şi calul. Acest gen de optimism poate fi periculos. De fapt e vorba despre încredere oarbă, articol din care Săgetătărul are depozite uriaşe. Acest lucru îl face să aibă încredere naivă în orice şi oricine, aşa încît cade deseori în gropi. E firesc să se întmple aşa cînd umbli cu un arc în mînă, ţintind mereu spre cer în căutarea unui scop înalt spre care nimeni n-a mai îndrăznit să tindă (sau nimeni n-a mai avut atîta lipsă de realism încît să încerce să-l atingă). Totuşi, el nu e un visător cu capul în nori în sensul strict al expresiei. Visele lui sînt întotdeauan supuse scrutinului logic şi inteligent al lui Jupiter, precum şi curiozităţii lui. Dacă aceste vise supravieţuiesc cercetării lui minuţioase dar oneste, înseamnă că sînt probabil pe atît de practice pe ct sînt de nebuneşti, chiar dacă lumea nu e pregătită pentru ele. O dată ce a hotărtă că există o şansă să le ndeplinească, nativul şi scoate oalele cu vopsea şi pensulele şi ncepe să le coloreze cu cea mai vie şi curajoasă imaginaţie pe care ai văzut-o vreodată. Dar capetele pătrate stau totdeauna la pndă pregătite să calce în picoare ideile progresiste şi să le năbuşe nainte de a avea ocazie să-şi dovedească validitatea. Imaginaţia lui nesfrşită l poate face să se prăbuşească. Dar norocul are grijă să l salveze exact la timp. Acest bărbat e de obicei atît de norocos încît e de-a dreptul dezgustător şi ar trebui arestat. Dacă s-ar duce în munţi şi s-ar ntoarce un un sac de pietre care s-ar dovedi a nu fi aur, el ar plnge un timp, după care ar descoperi că pietrele alea sînt minereu de uraniu. Dacă te apleci să culegi chestia aceea lucioasă de lngă gura de canal, te vei trezi în mnă cu poleiala de la o lamă de gumă. Dacă se apleacă el, se va alege cu o bucăţică din diamantul Hope, scăpat pe jos de Harry Winston cînd a ridicat mna să cheme un taxi. Cu aşa noroc, e şi firesc să fie optimist. Binenţeles, mai sînt şi zile cînd piatra e doar o piatră şi poleiala e doar polieală, dar Săgetătorul tipic şi revine rapid după astfel de lovituri zdrobitoare. La fel stau lucrurile şi în dragoste pentru jupiterian. E norocos. Cînd nu e, îşi revine foarte repede. Singurul lucru pe care nu-l acceptă e lipsa de sinceritate, dar cam atît. De aceea are atît de mulţi prieteni şi cunoscuţi care-l simpatizează. El priveşte dincolo de exteriroul oamenilor, căutînd valorile reale, intrinseci. Nu că n-ar avea duşmani, dar sînt mult mai puţini decît cei pe care îi au alte zodii. Cei care s-au simţit lezaţi de remarcile lui directe se vor uita urît l el şi le va veni să-l strîngă de gît, dar de obicei le trece şi îşi dau seama că intenţiile lui sînt inofensive. Bărbatul din Săgetător păcătuieşte prin lipsă de tact şi de consideraţie, dar niciodată prin cruzime voită. Probabil că ai văzut deja că vorbirea lui e la fel de directă ca şi traiectoria săgeţii lui simbolice. Poate spune lucruri absolut scandaloase, dar dacă eşti îndrăgostită de el va scăpa nepedepsit. Dar vei avea tot dreptul să te simţi jignită cînd un Săgetător pe care abia l-ai cunoscut se va uita la tine cu ochii lui strălucitori, plini de viaţă şi ţi va spune că eşti exact genul de femeie pe care un bărbat şi-ar dori-o drept amantă. Tocmai cînd te pregăteşti să-i tragi vreo cteva poşete în cap, va arbora o expresie inocentă, ca de băieţel, şi-ţi va explica plin de candoare dezarmantă că în Evul Mediu regii şi aristocraţii făcaeu căsătorii de convenineţă, aşa că soţiile lor erau de obicei urte şi plicticoase. Dar amantele lor erau frumoase şi inteligente, fete pe care şi le-ar fi ales pentru a le fi soţii dacă regulile ar fi fost altele. A citit despre asta, pentru că l-a interesat ntotdeauna perioada respectivă. Probabil că te vei calma şi chiar te vei umfla puţin în pene. Pe deasupra, vei fi şi impresionată. Cîţi bărbaţi petrec ore în şir citind cărţi de istorie fără să fie obligaţi de cineva? S-ar putea chiar să fie un geniu! Ia gîndeşte-te! Ai putea deveni soţia unui intelectual. Greşit! Ai putea ajunge amanta unui intelectual. Fiind deja topită după mintea lui, nu-ţi dai seama că e pregătit să atace în forţă din clipa în care ai reacţionat pozitiv la propunerea lui iniţială (şi nu-ţi nchipui nici o clipă că a fost o remarcă întîmplătoare şi nu o propunere!). Sigur, nu orice femeie va accepta o explicaţie atît de cusută cu aţă albă pentru nişte avansuri atît de evidente. Dar nu contează. Chiar şi după ce victima are o izbucnire indignată, se întorc la Săgetător devenind din nou prieteni apropiaţi după ce le trece furia. Asta ar trebui să-ţi dovedească în ce pericol uriaş te afli alături de acest tip atît de inofensiv în aparenţă. Cu zîmbetul acela larg, candid, naiv, nu aduce nici pe departe cu un lup. Mai degrabă cu şeful unei trupe de cercetaşi. Dar cînd vine vorba de amor nu e deloc un cercetaş şi ar fi bine să ţii minte asta cînd te invită într-o expediţie pe munte. Bărbatul jupiterian îşi trăieşte viaţa sentimentaşă la nivel superficial, dar nu încearcă niciodată să ascundă acest lucru. (La urma urmelor, dacă ţi cureţi din urechi pnza de paianjen a sentimentalismului, ai să-ţi aminteşti că a spus “amantă”, nu “soţie”). Săgetătorul caută legături amoroase superficiale, ntmplătoare. Uneori ajung să fie atît de ntmplătoare încît sînt de-a dreptul promiscue. Din cînd în cînd, aventurile unui arcaş reuşesc să facă pînă şi un Scorpion să roşească. ªi aveţi cuvntul meu că Scorpionul nu roşeşte cu una cu două… Să revenim la sinceritatea lui. E un subiect mult mai puţin delicat. Dacă experienţele amare ţi-au arătat cît de neserioase pot fi jurămintele eterne ale bărbaţilor, te va bucura onestitatea lui. Nici nu vei clipi cînd îţi va spune cîte legături amoroase a avut şi ce aşteaptă de la cea cu tine, totul în cuvinte clare şi logice. Nu se va nsura dacă va avea în mod conştient vreo ndoială în privinţa parteneri sale, dar poate ajunge să se implice ntr-o legătură care să ducă la ncurcături care vor culmina cu o cerere în căsătorie, de obicei din partea fetei. în acest caz, o va rupe la fugă în direcţia opusă altarului, dar, fiind cam stngaci, s-ar putea să se mpiedice şi ea l va prinde nainte să apuce să ajungă prea departe. în acest caz, jupiterianul se va gndi bine şi va decide (complet ilogic) că, dacă l-a atras o anumită latură a ei (intelectul sau fizicul, nu contează care) va ajunge să-i placă şi cealaltă. Va ceda, se va nsura şi astfel va fi pregătit terenul pentru ncă un divorţ tipic Săgetătorilor. forţa raţiunii lui pare să-l părăsească în mod misterios atunci cînd e prins ntr-o capcană sentimentală. Femeile nţeleg deseori greşit atitudinea Săgetătorului şi cred că relaţia e mai serioasă dect este. Aceeaşi atitudine a jupiterianului dă uneori impresia că vrea o legătură pasională, cînd el de fapt şi doreşte o prietenie superficială, absolut platonică, sau vrea doar să-şi petreacă timpul cu o prietenă e sex feminin. De aici pot rezulta multe ncurcături cu rezultat negativ pentru arcaş, dar cu norocul lui, majoritatea acestor ncurcături se sfrşesc cu bine. E clar că acest bărbat flirtează tot timpul, dar nu vrea doar sex. i plac varietatea şi stimularea intelectuală. Dacă o femeie ncepe să se agaţe de el ca un scaiete cînd el nu voia dect să se distreze, va ncerca să treacă peste situaţie dnd impreisia că a fost doar o glumă. Binenţeles, ea nu va prinde poanta. Mulţi nativi sînt acuzaţi că fac avansuri tuturor secretarelor atrăgătoare sau oricărei fete frumuşele pe care o văd. Ba, uneori, nu se abţin să flirteze şi cu bătrnica din colţ, de la chioşcul de ziare sau cu poliţista care vrea să-i amendeze. Să fim serioşi! Nici un bărbat ntreg la minte nu ar invita la o bere o poliţistă aflată în timpul serviciului! După ce-şi termină tura, da! Aşa că vezi şi tu de ce suspiciunile astea nefondate l enervează pe arcaş. Dacă e să fim cinstiţi, în majoritata cazurilor el nu făcea dect să fie prietenos. Dacă eşti fată deşteaptă (şi ar fi bine să fii, pentru că aceşti bărbaţi vor neaparat ca femeia de lngă ei să fie inteligentă), te-ai prins deja. Nu fi geloasă. Nu fi bănuitoare. Lasă-i spaţiu e manevră dacă vrei să-l prinzi pnă la urmă. Nu-l lua la ntrebări, nu-l cicăli, nu boci şi nu ameninţa că-l părăseşti. Copleşeşte-l cu libertate. nchipuie-ţi ce schimbare plăcuta va fi asta pentru el faţă de celelalte relaţii ale lui. Dacă priveşti viaţa ca şi el şi iei oamenii aşa cum sînt, ai principalele “ingerdiente” pentru a fi genul lui de femeie-soţie. Atîta timp ct sînteţi sinceri unul cu altul, poate fi grozav să nălţaţi zmee mpreună. Ce rost are să-ţi faci griji ntrebndu-te ce se va ntmpla cînd zmeele vor cădea la pămnt? Nu. nu e nevoie să-i dai acestui bărbat tot ce-şi doreşte ca să poţi puna mna pe el. E de-ajuns să fii ce doreşte. Fii atentă la tot ce te nconjoară. Lasă-l să-ţi domine şi canalizeze energiile. ndrăgosteşte-te de sporturi. Du-te cu el în excursii cu cortul şi ia-ţi şi Saint Bernardul ca să vă păzească. Fii generoasă, afectuoasă, entuziastă şi nu ncerca să-l ţii ncuiat în casă la tine pregătindu-i bunătăţi în fiecare seară. Spune-i foarte clar că nici el nu poate avea pretenţia să te ţină numai pentru el. Arată-i că eşti un spirit liber, ca şi el. Nu pune niciodată furtunul cu apă rece pe el cînd se nfierbntă din cauza unor idei nebuneşti şi găseşte-ţi alte preocupări ct timp el umblă de nebun trăgnd cu săgeata în ţinte imposibil de atins. Astfel, ntr-o seară minunată, ţi va mărturisi sincer că eşti cam tot ce şi doreşte să fie o femeie. Cînd ajunge în acest puîncît, spune-i şi tu la fel de sincer că şi el se ncadrează în standardele tale, dar că a sosit vremea să luaţi o hotărre. Subliniază faptul că l placi atît de mult încît ai fi dispusă chiar să te măriţi cu el, dacă promite să nu-ţi răpească libertatea. în caz contrar, nu mai ai timp de pierdut pe lngă el, ceea ce e mare păcat, pentru că vă potriviţi atît de bine, dar ai fost ntotdeauna curioasă cum ar fi să ai copii. Maternitatea e o nouă aventură pe care ai vrea să o ncerci. Ai grijă să aranjezi cu un fost iubit să te sune în toiul discursului. Acceptă lejer ntlnirea cu respectivul în faţa Săgetătorului tău. Cînd nchizi, zmbeşte-i strălucitor şi spune-i că nu vezi de ce nu aţi rămne buni prieteni, apoi invită-l să vină cu tine la ntlnirea cu vechiul iubit ca să nu stea singur. Asta ar trebui să-i dea ultimul impuls necesar ca să te ceară de nevastă. (Cu plăcere!). După nuntă, probabil că n-ai să ai probleme cu rudele lui. Mulţi Săgetători sînt şocant de dezinteresaţi de legăturile de familie. Ei nu acceptă teoria legăturilor de snge afectuoase, dect dacă rudele merită afecţiune. chiar şi cei care ţin la părinţi şi fraţi sau surori reuşesc să păstreze o distanţă sănătoasă faţă de ei. i vizitează şi le arată afecţiunea lor caldă, dar nu aceptă niciodată ca aceştia să se bage în viaţa lor personală. Ai grijă ca nici rudele tale să nu intervină ntre voi. ţine o geantă de voiaj gata pregătită. Vei călători mult. Vei lua şi acum Saint Bernardul, pentru că soţului tău i plac animalele. Vezi-ţi de propriile preocupări şi lasă-ţi soţul să iasă în oraş fără tine ori de cîte ori vrea. Nu-i pune niciodată la ndoială sinceritatea. Cînd e furios, Săgetătorul poate scoate o uşă din balamale sau poate găuri peretele cu pumnul. E doar mosul lui de a se elibera de mnie, dar ai o groază de strns după aceea şi apoi, ct de des poţi să chemi zugravul? E mult mai simplu pentru toată lumea să nu-l acuzi de lipsă de integritate. Cînd face ceva rău, aproape sigur ţi va spune. Va fi deajuns de greu de nghiţit această onestitate fără să-ţi mai faci probleme imaginare. Fă exerciţii pentru a fi pregătită să faci faţă acestei situaţii şi fii gata să afli că tot pe tine te iubeşte. Fii la fel de practică ca şi el în privinţa emoţiilor umane. Vei descoperi cu surprindere ct de puternică poate fi iubirea sădită pe un sol atît de onest. Adevărul dă naştere la permanenţă ntr-o relaţie. Va trebui să petreci nişte ore bune gătind pentru el şi servindu-l. Fiindcă e fan al sporturilor, probabil că va avea pretenţia să urmăreşti cu el meciurile la televizor. Dar te va lua şi la toate numeroasele lui evenimente sociale dacă eşti atrăgătoare şi amuzantă şi dacă-ţi plac oamenii. Săgeătorii nu suportă femeile mohorte, care stau lipite de ei tot timpul şi nu se adaptează în societate. Va fi mndru de talentle tale speciale şi n-ar strica să ai măcar vreo două. Citeşte ct mai mult şi pregăteşte-te să aperi unele dintre cauzele lui, mai ales pe cele pierdute. S-ar putea să fie cam extravagant şi i va plăcea dn cînd în cînd să joace un joc de noroc, dar acelaşi impuls l va determina să fie foarte generos în privinţa cheltuielilor tale, dacă e un arcaş tipic. Aşteaptă-te la oarece critici directe, deseori dureros de lipsite de tact. Ar trebui să te fi obişnuit deja cu asta. Vei avea destul de lucru dregnd busuiocul ntre el şi prietenii lui. Tu eşti cea care-l nţelege cel mai bine, ţi-aminteşti? Tu l-ai făcut să creadă asta în seara în care ai pus problema căsătoriei. Copiii l vor ncnta mult mai mult cînd vor fi ceva mai mari, dar bebeluşii l vor bulversa puţin. Taţii din Săgetător adoră să-i ia pe cei mici în excursii. S-ar putea să fie mai apropiat de băieţi, pe care-i va include în activităţile lui, sportive sau de altă natură, dar va fi foarte tandru cu fetele. Copiii l vor considera mai degrabă amic dect tată. Cu ct vor creşte mai mari, cu atît se vor apropia mai mult de el. Din cînd în cînd, onestitatea lui i va deranja, mai ales atunci cînd simt nevoia de inimitate. Copiii sînt sensibili cînd e vorba de secretele lor şi s-ar putea ca sentimentele lor să fie rănite din cauza ntrebărilor lui curioase şi a observaţiilor lui pe şleau. Escapadele adolescentine mai degrabă l vor amuza dect l vor nfuria, dar e posibil ca nsăşi toleranţa lui să-i facă să nu sară calul. Probabil că va fi sever cu ei numai cînd vor minţi. Nu-l ignora în favoarea celor mici. Cînd vrea să te ia cu el ntr-o aventură, lasă baltă scutelcele şi talcul, cheamă o dădacă (nu pe maică-ta!) şi du-te. Arcaşul gndeşte atît cu mintea ct şi cu inima. Nu va fi ntotdeauna nţelept. Uneori va fi nesăbuit de curajos. Se va mpiedica şi va cădea, apoi se va ridica şi va ncerca din nou. Dar i vei ierta aproape orice, pentru că te va iubi cu sinceritate.
FEMEIA DIN ZODIA SĂGETĂTOR
Ea nu va spune întotodeauna ceea ce vrei să auzi. De cele mai multe ori remarcile ei spuse pe şleau şi întrebările stînjenitoare îţi vor încreţi părul. Dar din cînd în cînd, va spune cîte ceva atît de deosebit şi splendid încît îţi va veni să cînţi de fericire. Să dăm un exemplu. Scena: o cafenea. Tocmai ţi-ai adunat curajul ca să-i spui că o iubeşti, dar înainte să apuci să deschizi gura, ea te priveşte cu ochii ei senini, larg deschişi şi te întreabă plină de curiozitate “Cum te simţi cînd eşti atît de scund? Nu ai complexe, nevroze, ceva?”. în timp ce tu înghiţi în sec, încercînd plin de bărbăţie să-ţi revii, ea va adăuga: “N-ar trebui să-ţi faci probleme din cauza asta. Mulţi bărbaţi importanţi au fost scunzi. Ca Napoleon. Sau Hitler”. Asta e ca şi cum ţi-ar pune sare pe rană. Dar înainte să apuci să te ridici şi să pleci, gîndindu-te că femeia asta merită cu vîrf şi îndesat o asemenea grosolănie, ea va murmura visătoare: “Nu pot să sufăr bărbaţii ca nişte prăjini. Tu eşti perfect. Am observat cînd veneam împreună încoace că ne potrivim perfect împreună”. Aşază-te la loc. Vei rămîne. Pentru mult timp. O fată din Săgetător, prietenoasă şi onestă, tocmai ţi s-a lipit de suflet cu farmecul ei unic, ciudat. întotdeauna va vorbi deschis, pentru că vede lumea exact aşa cum este, deşi poartă ochelari cu lentile roz. Trebuie să recunoşti că acesta e un talent deosebit. Nu oricine poate privi orice situaţie cu o logică limpede, raţională păstrîndu-şi capacitatea fericită de a crede că lucrurile se vor ameliora sau dacă nu, le va accepta aşa cum sînt. Femeile din Săgetător sînt nişte adevărate Shirley Temple. te va durea cînd partenera ta îţi va spune că şi-ar dori să cîştigi mai mulţi bani, dar apoi va adăuga: “Sigur, oamenii care au prea mulţi bani devin egoişti. Poate că avem noroco că sîntem săraci”. E adevărat, e un optimism stîngaci, dar te vei obişnui cu el. Fata asta nu te va minţi niciodată. Uneori s-ar putea să îţi doreşti să o facă. întreab-o cum îşi petrece serile cînd nu e cu tine şi vei primi un raport detaliat şi sincer despre scrisorile pe care i le scrie atrăgătorului doctor pe care l-a cunoscut vara trecută în vacanţă şi despre cîte întîlniri refuză. S-ar putea chiar să-ţi povestească de insomnia ei şi cum stă trează noaptea întrebîndu-se dacă nu cumva ceea ce simte pentru tine e doar prietenie şi nu iubire. O să-ţi vină să urli la ea: “Pentru Dumnezeu, mai minte-mă şi tu, cîteodată! Are şi un bărbat mîndria lui!”. Nu ţipa prea tare. Ai s-o jigneşti şi apoi, nici ea nu e tocmai lipsită de temperament. se ştie că femeile din această zodie au uneori crize de furie explozivă. Probabil că nativa va locui singură. Aceste femei sînt foarte independente şi ambele sexe au o ciudată detaşare faţă de legăturile de familie. Poate pentru că nativii călătoresc atît de mult încît nu stau acasă suficient timp ca să-şi cunoască familia. Chiar dacă drumurile lor se rezumă la a merge la film sau la prietene, aceste femei sînt tot timpul pe picior de plecare, agitate. Nu vreau să te sperii, dar am cunoscut o Săgetătoare atît de inocentă în privinţa nuanţelor relaţiilor de familie încît şi-a invitat iubitul pe care-l părăsise să vină cu ea şi noul ei soţ în luna de miere. Bietul de el, părea atît e singur! Şi-apoi, a spus că-şi plăteşte partea lui. De c te uiţi aşa la ea? A greşit cu ceva? există un lucru pe care va trebui să-l înveţi rapid, altfel relaţia voastră nu va demara niciodată. Cînd vrei ca ea să facă ceva, roag-o. Nu-i ordona ce să facă. Din cîte ştie ea, tehnica omului peşterilor s-a demodat încă de la Tarzan şi Jane. îi place să se simtă protejată, dar nu-i place să i se dea ordine. Nu acceptă asta nici d la mama ei. Cine eşti tu să te crezi mai presus de mama ei? Totuşi, firea ei e cam sucită. Deşi detestă să i se comande, mai ales în public, cînd te testează ca să vadă cît poţi fi de ferm, fii ferm. Jupiterienele nu suportă bărbaţii slabi, nehotărîţi. Dacă o ia razna şi limba ei ascuţită devine prea veninoasă, sau ameninţă că va face ceva ce te scoate din sărite, aplică-i puţin tratament gen Tarzan. Numai cît să o potoleşti. ceva de genul: “Fă, tu asta şi am să-ţi sucesc gîtul ca la porumbei”. S-ar putea să reacţioneze cu o uimitoare supunere dacă va fi convinsă că vorbeşti serios. O Săgetătoare nu ar ede gînd să renunţe la individualitatea ei pentru un bărbat, oricare ar fi acela, dar îi cam place să ştie că o consideri “muiere”. S-ar putea să te zăpăcească, dar asta nu-i nimic faţă de ce e în capul ei. Multe native confundă dragostea cu prietenia şi invers. Dacă eşti unul dintre acei bărbaţi de modă veche, care preferă ca o femeie să fie evazivă şi timidă, caută-ţi altă parteneră. La această femeie, ce-i în guşă-i şi-n căpuşă. Stilul ei de a spune pe faţă, fără menajamente, ceea ce gîndeşte duce în mod firesc la percepţii greşite şi la multe scandalulri zgomotoase, ca să nu mai vorbim de sentimente rănite. Dar astea nu îi vor frînge spiritul. într-o situaţie de criză, mîndria jupiteriană apare din adîncuri şi o salvează, permiţîndu-i să trateze inima ei frîntă ca şi cum ar fi cea mai tare poantă a sezonului. Poate că înăuntru sufletul ei plînge, dar va para cu atîta spirit sclipitor întrebările prietenilor referitoare la ruptură, încît aceştia vor ajunge la concluzia că din punctul ei de vedere legătura respectivă a fost doar un simplu flirt. Nici unul nu va ghici că ea udă perna cu lacrimi în fiecare seară, întrebîndu-se ce a spus de a distrus totul. S-ar putea să fi fost faptul că i-a spus să nu urce la ea fiindcă “avea de vorbit cu un tip care are probleme”, atunci cînd iubitul ei a sunat-o din colţul străzii la miezul nopţii. De fapt, bărbatul respectiv era cumnatul ei, dar cum săgetătorii omit aproape întotdeauna să menţioneze esenţialul, a uitat să spună asta. Şi-apoi, de ce ar fi trebuit să se justifice? Toţi Săgetătorii se umplu de furie indignată atunci cînd le e pusă la îndoială integritatea. Sau o fi fost chestia aia cînd el a vrut să o ia sora şi pe sora lui mai mică la film cu ei, iar Săgetătoarea a trîntit: “Dumnezeule, sper că n-o să stea tot timpul pe capul nostru şi cînd o să fim căsătoriţi!”. Poate că ei îi plăcea tînăra, dar teama jupiteriană de a fi sufocat de rude a provocat izbucnirea nesăbuită. Acum îi e dor de surioară la fel de mult ca de iubitul ei, dar e prea tîrziu ca să explice ce a vrut să spună. Oricum, n-ar înţelege nimeni. Cu toată inteligenţa ei logică, Săgetătoarea nu e niciodată pregătită pentru astfel de impasuri şi astfel ajunge deseori într-un deşert al iubirii, fără să ştie unde va apărea următoarea idilă şi de ce. Iar atunci cînd apare, nativa se teme să nu fie rănită şi va afişa o detaşare exagerată, incapabilă să ia pe cineva în serios, cu atît mai puţin pe sine însăşi. Va flirta fără jenă, dar nu va avea de gînd să transforme flirtul într-o legătură stabilă sau eternă. Astfel va dobîndi reputaţia de femeie rece şi lipsită de inimă. Un semn de foc nu e niciodată aşa, dar cîţi bărbaţi ştiu asta? Dacă o asemenea stare de lucruri o face să rămînă singură toată viaţa, această femeie sigur nu va deveni o fată bătrînă seacă şi acrită, plină de resentimente. Tot i se va părea că viaţa e amuzantă şi se va distra de minune. Va înlocui bărbatul cu o groază de pasiuni şi hobbz-uri şi se va bucura din plin de fiecare dintre ele. Sigur, pe tine nu te interesează acest specimen, căci vrei să te însori cu o Săgetătoare. Ca şi bărbatul zodiei, nativa e cam speriată de căsătorie. Va trebui să foloseşti momeală foarte strălucitoare şi colorată ca s-o convingi să-ţi accepte cererea în căsătorie. E în largul ei şi neconvenţională în relaţiile cu bărbaţii. Fiindcă se consideră egala ta, s-ar putea să-ţi copieze comportamentul şi să-ţi împrumute puloverele. Dacă îi mai plac şi sporturile sau campingul, s-ar putea să-ţi fie greu să o deosebeşti de “băieţi”. Dar vei reuşi. în primul rînd, puloverul tău stă altfel pe ea. Nu vreau să spun că jupiterienele sînt deranjant de masculine. Ele pot fi cele mai moi şi feminine fete din cîte ai îmbrăţişat vreodată. Doar că se înţelege atît de bine cu atît de mulţi bărbaţi, încît te obişnuieşti să o vezi printre ei peste tot, mai puţin la saună.. Deoarece e atît de onestă, s-ar putea să nu dea doi bani pe reputaţia ei şi să dispreţuiască profund ipocrizia cerută în relaţiile sociale. Dacă o întrebi, probabil că-ţi va spune că faptul că vine acasă la miezul nopţii nu e o dovadă de promiscuitate, aşa cum sosirea la o oră decentă nu e o dovadă de inocenţă. Ea ştie că morala ei e ireproşabilă şi asta e tot ce contează. Bineînţeles că se înşeală amarnic. Ce gîndesc alţii contează foarte mult pentru reputaţia unei femei. Dar înţelege-o şi tu. Nu înseamnă că e uşuratică şi desfrînată numai pentru că rîde la cîteva glume ale unor bărbaţi, de obicei fără să aibă habar despre ce e vorba (subtilitatea dublului înţeles e deseori dincolo de înţelegerea Săgetătorului). Adevărul e că în sufletul ei e un copil încrezător. Percepţia ei e atît de naivă încît e foarte vulnaribilă la lupi, escroci şi mincinoşi (însă numai cînd e vorba de dragoste). Nu contează cît de inteligente îi sînt contraargumentele într-o discuţie sau cît de uluitor de logică poate fi. Toate astea n-au nimic de-a face cu inima ei. Mintea ei nu intră în discuţie, căci e sclipitoare şi se poate descurca în orice situaţie de criză. Dar inima ei e lipsită de apărare, aşa că e rănită destul de des. Apropo! Femeia din Săgetător e cam stîngace. uneori, cînd o vei privi mergînd pe stradă ca un cal pur-sînge te vei gîndi că e cea mai graţioasă femeie pe care ai privit-o vreodată. Asta pînă cînd se împiedică de o crăpătură în trotuar, se agaţă de taraba de fructe ca să-şi recapete echilibrul şi răstoarnă două lăzi cu portocale. Probabil că proprietarul o să înjure, dar în scurt timp va da din umeri, îi va spune să o şteargă şi îi va mai da şi doi struguri. starea de spirit solară a nativilor acestei zodii poate topi cele mai dure inimi. Din cînd în cînd, această fată îţi va aminti de un căţel împiedicat, care dă fericit din coadă şi ţi se încurcă mereu printre picioare. Dar căţeluşii sînt iubiţi şi hrăniţi de mulţi oameni, nu? Cu o jupiteriană e ceva mai greu, pentru că are un apetit de speriat. îi plac mîncarea şi vinurile bune, hainele frumoase şi îi place să călătorească la clasa întîi. Săgetătorii sînt risipitori, cu condiţia să nu aibă ascendent în Capricorn sau Fecioară. Banii de dragul banilor nu îi interesează şi e nevoie de cîteva lecţii bune ca să-i înveţi valoarea unei bancnote de 100.000. Nativa din viaţa ta poate lucra în show business, pentru că multe dintre ele sînt atrase de lumina reflectoarelor. Dacă e aşa, aşteaptă-te să pună cariera pe primul loc pînă se satură de ea. Dulcele sunet al aplauzelor şi emoţia bisurilor vor suna pentru ea mai convingător decît orice declaraţii romantice pe care i le poţi face. Să n-o obligi niciodată să aleagă între tine şi posibilitatrea de a încînta mulţimi de oameni. După un timp ipocrizia şi sclipiciul artificial al lumii spectacolului o va dezgusta şi va da fuga acasă ca să încerce viaţa domestică aşături de cineva real. Tu. Cineva care crede că sinceritatea e frumoasă şi minciuna e urîtă. Tot tu. Dacă va renunţa la o carieră nu va însemna că şi-a scos pentru totdeauna aripile de la picioare. Acestea sînt prinse la călcîiele ei de la naştere. Microbul călătoriilor va fi mereu în preajmă, gata să-i dea “febra drumului”. Du-o în vacanţe cît de des poţi. Dacă nu, las-o pe ea să plece şi ai încredere deplină în ea. Căci te iubeşte pe tine, nu pe clovnii şi muzicienii în devenire cu care îi place să piardă vremea. Din cauza atitudinii ei detaşate faţă de dragoste şi a reţinerii ei faţă de căsătorie ai putea crede că e lipsită de sentimente. Greşeşti foarte mult. Va vărsa rîuri de lacrimi la filme triste şi va citi poezii cu ochii umeziţi de emoţie. Probabil că a păstrat fiecare bilet pe care i l-ai trimis, a presat florile pe care i le-ai cumpărat cînd v-a prins ploaia pe stradă şi biletele de la meciul de hochei unde te-a întîlnit. Cît despre talentele ei de gospodină… fii bărbat! Adună-ţi curajul şi răbdarea. Săgetătoarele se plictisesc de moarte ştergînd praful şi spălînd pe jos. Va urî aceste lucruri cu înverşunare. însă atunci cînd va avea o casă a ei, probabil că-şi va înghiţi dezgustul. va prefera, totuşi să-i iei o menajeră, de îndată ce-ţi permiţi. Dacă nu, casa ei va sclipi oricum, în ciuda resentimentelor stăpînei. Mamei ei nu-i va veni niciodată să creadă că acel copil îngălat lustruieşte cu ceară măsuţa de cafea. Mîndira şi logica jupiteriană sînt adevărartele motive. Femeia aceasta simte nevoia să fie înconjurată de frumuseţe şi curăţenie pentru a se simţi în largul ei. Mai devreme sau mai tîrziu, ea va înţelege că, dacă nu spală linoleumul, nimeni altcineva nu o va face. Gătitul? Păi… nu poţi fi niciodată sigur. Poate ar fi mai bine să mîncaţi în oraş în weekend. Dacă reuşeşte să prepare nişte mese omeneşti în timpul săptămînii, doar nu te aştepţi să-i iasă la fel şi sîmbăta şi duminica. Dacă nu au ascendent în Taur, Rac sau Capricorn, majoritatea femeilor din Săgetător nu sînt tocmai extaziate să petreacă ore în şir în bucătărie. Dar poate să încropească un desert delicios şi rafinat cînd încearcă să te scoată dintr-o stare proastă. Toanele ei pot fi o adevărată teroare, dar sînt rare şi durează atît de puţin încît abia dacă vei avea timp să le observi. Cînd e într-adevăr jignită, limba ei va şfichiui ca un bici sarcastic, dar va uita ce a spus aproape înainte să termine propoziţia şi apoi nu va înţelege de ce vrei să discuţi despre asta. Această femeie nu e partenera potrivită pentru un bărbat melancolic, posomorît. Pesimismul şi mohorala o îmbolnăvesc la propriu. Probabil că cei mici îşi vor adora mama. O dată ce va trece peste teama ei iniţială de responsabilitate, va schimba scutece şi va face copilului baie cu profesionalismul unei asistente calificate. Săgetătoarea va fi prietena copiilor ei, se va juca cu ei şi cei mici vor primi o doză sănătoasă de optimism şi remarci fără ocolişuri. Le va citi poveşti şi îi va lua prin surprindere cu picnicuri inopinate în pădure, în căutarea celor trei ursuleţi (în adîncul sufletului, şi ea e aproape convinsă că aceştia locuiesc în pădure). Dacă nu-i vor găsi, mama jupiteriană le va spune copiilor că toată povestea e o minciună, dar numai după o căutare atentă sub fiecare brad. Progeniturile ei vor fi bine îmbrăvate, dar nu preţioase, şi vor învăţa cîteva trucuri neconvenîionale de la mama lor, cum ar fi plimbatul desculţ pe o cîrpă cu picioarele muiate în vopsea ca să faci draperii cu amprente. Ei, măcar nu ai să ai o casă plină de conformişti. Nativa s-ar putea să tindă să nu impună o disciplină prea strictă copiilor, cu excepţia cazurilor cînd e obosită sau furioasă. Nimeni nu e o gazdă mai graţioasă decît femeia din Săgetător, nici măcar surorile ei din Leu, care sînt campioane în materie de viaţă socială. Dar atitudinea prietenoasă, veselă, a jupiterienei îi face pe toţi să se simtă bineveniţi în casa ei, de la gunoier la şeful tău. Această femeie sparge gheaţa imediat chiar şi la cele mai scorţoase evenimente sociale, dar probabil că va şi face cîteva sprîncene să se ridice dezaprobator. Atîta vreme cît nu încerci să o sufoci şi n-o faci să se simtă prinsă în capcană, femeia ta din Săgetător îţi va dărui loialitatea, încrederea şi afecţiunea ei. cele trei sînt inseparabile, căci această femeie nu poate dărui dragoste fără prietenie.
sursa foto: http://haydenwilliamsillustrations.tumblr.com
Multumesc ,este adevarat . O Sagetatoare ca admira .
Foarte interesant și adevărat. As vrea sa știu și eu ce ascendent am . Cum as putea sa îl obțin?
FOARTE ADEVĂRAT DESPRE BERBEC. MULȚUMESC
FOARTE MULT MIA PLĂCUT DESPRE BERBEC. MULȚUMESC
Geniala expunerea la femeia săgetător, am ascendentul în săgetător și ma regăsesc perfect.