Ziua de naștere 2 august ziua semnăturii versatile
Cei născuţi pe 2 august sunt capabili să abordeze diverse domenii şi îşi vor lăsa amprenta personală şi de necontestat în tot ceea ce fac. Deşi adesea pot lăsa celorlalţi impresia că au luat-o pe un drum greşit, renunţând la succesul lor sigur sau lăsându-se pradă unor tentaţii ireale, ei îşi vor demonstra abilitatea de a triumfa, fără a-şi sacrifica identitatea. Asemeni unui cameleon, ei vor fi adepţii schimbării, dar în acelaşi timp vor putea rămâne aceiaşi.
Încercările eşuate sau chiar pierderea încrederii în ceilalţi reprezintă adesea o problemă pentru nativii zilei de 2 august. Luptători adevăraţi, ei nu se vor lăsa convinşi să renunţe la asumarea unor riscuri. Este posibil ca, după mulţi ani, cei cu care lucrează sau convieţuiesc să-şi dea seama de înţelepciunea lor. Astfel, vor începe nu numai să îi respecte mai mult, dar în acelaşi timp vor crede în practicalitatea ideilor lor indiferent de aparenţe.
Nativii zilei de 2 august experimentează o gamă foarte variată de trăiri începând cu cele pozitive şi până la cele negative. În general, ei continuă pe drumul cel bun, indiferent de piedicile pe care le întâlnesc în cale. Deşi sunt extrem de idealişti în ceea ce priveşte viziunea lor, ei vor fi foarte greu de oprit. Puterea şi banii reprezintă tentaţii mari pentru cei născuţi astăzi. În general, ei reuşesc să se folosească de aceste unelte pentru a izbândi şi nu se vor lăsa dominaţi de ele.
Stilul de viaţă personal al celor născuţi pe 2 august este cel mai adesea extrem de neconvenţional şi nu pot fi convinşi să se supună unor reguli impuse de alţii.
Cei mai sensibili dintre nativii zilei de 2 august pot fi grav afectaţi de criticile şi morală celorlalţi, dar în general nu vor arăta acest lucru. Dau adesea dovadă de compasiune pentru ceilalţi şi pentru propria persoană. Nativii care au un suflet sensibil pot deveni în timp caractere înfierbântate, iar blândeţea şi vulnerabilitatea se vor diminua în mod direct proporţional cu sporirea durităţii.
Încrederea pe care nativii zilei de 2 august o afişează este construită pe baza unei cunoaşteri temeinice a capacităţilor şi limitelor proprii. O astfel de evaluare realistă le garantează de obicei succesul. Acceptă cu greutate ajutor din partea altcuiva, preferând întotdeauna să facă totul singuri. Totuşi, acest lucru îi poate ţine pe loc atât din punct de vedere material, cât şi spiritual. Mai devreme sau mai târziu ei trebuie să înveţe valoarea împărţirii responsabilităţilor şi sarcinilor, fiind foarte important să aibă mai multă încredere în ceilalţi. Nativii zilei de 2 august au tendinţa de a ţinti foarte sus în chestiunile sentimentale şi le va fi foarte greu să găsească un partener care să se ridice la nivelul standardelor lor. Astfel, drumul lor în viaţa poate fi presărat cu necazuri şi experienţe neplăcute.
Buna ziua!
Eu nu stiu absolut nimic despre numerologie. Unde pot afla un putin informativ despre aceasta stiinta?
Cu bine, Eugenia Eriksson
cea mai bună cale de a pătrunde magina numerologiei este prin Manualul de Numerologie
îl găsiți aici: https://secretulnumerelor.ro/produs/manual-de-numerologie-eduard-agachi/
Mulțumesc!