Ziua de naștere 8 august

Ziua de naștere 8 august – ziua rolurilor multiple

Persoanele născute pe data de 8 august manifestă o dorinţă puternică de a juca mai multe roluri în viaţă. Această atitudine nu trebuie interpretată ca fiind rezultatul firii schimbătoare a unui luptător care caută în prermanență să treacă de la o carieră la alta. Fiecare schimbare, fiecare nou rol sunt studiate serios astfel încât succesul să fie asigurat. De obicei, cei născuţi în această zi îşi doresc foarte mult să aibă parte de recunoaştere pe plan profesional şi de cele mai multe ori o obţin. Însă, nu vor avea parte de reuşită dacă vor face alegerea carierei într-un mod lipsit de realism sau în cazul în care cariera aleasă nu se va potrivi cu caracterul nativilor.

Nativii zilei de 8 august îşi pot juca foarte bine rolul asumat. Ceilalţi vor fi uimiţi atunci când vor realiza acest lucru şi implicaţiile lui. La fel de uimiţi s-ar putea să fie şi nativii înşişi. După o anumită perioadă de timp, după mai multe schimbări şi privind dintr-un punct de vedere mai avatajat această constatare referitoare la rolul jucat se va face cu mare uşurinţă. Fiind extrem de realiste şi de responsabile, persoanele născute pe data de 8 august nu vor aborda un rol nou decât după ce se vor asigura că menirea rolului anterior a fost îndeplinită. Cei născuţi în această zi sunt un model de adaptabilitate. Ca exemplu pot fi date mamele care se transformă în femei cu carieră, bărbaţii care îşi schimbă anturajul şi ocupaţia chiar dacă au succes, copiii care par a avea personalităţi diferite în funcţie de persoană cu care îşi petrec mai mult timp. În general, nativii au stiluri şi moduri de expresie foarte variate. Pot fi actori sau artişti.

Aceia dintre cei născuţi în această zi care nu reuşesc să ducă la bun sfârşit un anumit lucru nu se vor lăsa bătuţi. Ei pur şi simplu o vor lua de la capăt. Îşi vor îndrepta atenţia spre un nou obiectiv sau spre o carieră care a fost neglijată temporar. În orice caz, indivizii mai evoluaţi născuţi în această zi nu vor permite dorinţei de schimbare şi intereselor variate să le consume inutil energia. Deci, vor evita să se implice în mai multe proiecte în aceelasi timp dacă vor simţi că nu îşi pot îndeplini angajamentele. Din această cauză, nativii sunt colegi, parteneri de afaceri, părinţi şi prieteni de încredere.

În general, atunci când se îndreaptă spre o direcţie greşită sau atunci când nu reuşesc să facă ceva, persoanele născute pe data de 8 august sunt dispuse să primească sfaturi care să le vină în ajutor. Această atitudine este de apreciat, mai ales având în vedere că vine din partea unor oameni foarte hotărâţi şi încăpăţânaţi. Deci, în momente de criză pentru nativi, prietenii apropiaţi şi persoanele iubite sunt de nepreţuit. În orice caz, vor analiza şi cântări foarte bine fiecare punct de vedere rezonabil. Dar, în cele din urmă vor lua în mod independent hotărârile. Uneori pot fi chiar fixaţi pe o anumită decizie.

Pentru a fi cât mai fericiţi, nativii zilei de 8 august trebuie să păstreze în viaţa diversitatea, sub orice formă a ei. Va trebui să îşi ţină sub control propriul ego. De asemenea, vor trebui să fie atenţi la realismul obiectivelor pe care şi le propun. Dorinţa puternică de securitate le va aduce stabilitate în cariera şi în stilul de viaţă.

Distribuie pe:

Lasă un comentariu