Ziua de naștere 9 noiembrie

9 noiembrie – ziua tentaţiilor lumeşti

 Cei născuţi pe 9 noiembrie au o teribilă tentaţie de a se dedica complet clipei, tuturor tipurilor de plăceri lumeşti şi de a se adânci într-o neîncetată căutare de experienţe înălţătoare. Deseori, ei sunt complet cuprinşi de entuziasm atunci când fac ceva. Din această cauză, nu sunt pe deplin conştienţi de unele aluzii făcute pe la spatele lor. Pentru cei născuţi în această zi, a fi cinstiţi cu ei înşişi reprezintă o provocare nemaipomenită care este posibil să le ofere multe satisfacţii. Astfel vor învăţa să-şi direcţioneze uluitoarele talente şi energii într-un mod atât productiv cât şi constructiv.

Tentaţia, înţeleasă din orice punct de vedere, apare ca temă majoră în viaţa celor născuţi pe 9 noiembrie. Odată cu această tentaţie vor apărea şi dilemele morale privind diferenţele între educaţie şi experienţa adultă, între moralitatea socială şi moralitatea individuală. De obicei, instinctele etice ale celor născuţi în această zi sunt bine dezvoltate. Atunci când „păcătuiesc”, o fac cu bună ştiinţă. Cu toate acestea, o parte din cei născuţi în această zi pot ajunge la un punct în care îşi pot găsi satisfacţia mentală sau fizică doar aventurându-se în activităţi periculoase, incerte sau chiar ilicite.

Un element central şi pozitiv în vieţile acestor oameni complecşi îl reprezintă bucuria de a descoperi. Deseori, din intensele activităţi pe care le interprind, ies la iveală realizări importante care ţin de propria lor persoană şi de viaţa lor. Aceia dintre oamenii născuţi pe 9 noiembrie care devin filosofi odată cu vârsta sunt capabili să se retragă într-o stare contemplativă sau meditativă unde îşi pot evalua acţiunile şi pot face alegeri prudente pentru viitor. Totuşi, chiar după ce au acumulat înţelepciune într-o mare măsură, cei născuţi în această zi rareori se opresc în toiul luptei pentru a-şi cântări deciziile. Pentru ei, acest lucru este bine să îl facă mai târziu, cu calm.

Persoanele născute pe 9 noiembrie îşi trăiesc viaţa la limita pericolului şi, de aceea, trebuie să înveţe să se protejeze. În plus, pentru ei este important să îşi respecte semenii şi să nu devină asemenea unor mercenari în relaţiile cu ceilalţi. Deoarece sunt foarte sensibili atunci când sunt respinşi, cei născuţi în acesta zi risca să se închidă în ei, nutrind ranchiună şi teamă. În condiţii extreme, se retrag inrt-o lume guvernată de gânduri negre.

Persoanele mai evoluate, născute pe 9 noiembrie îşi folosesc relaţia profundă pe care o au cu partea mai întunecată a personalităţii pentru a înţelege cum funcţionează viaţa şi universul. Chiar mai important este faptul că învaţă să destăinuie aceste descoperiri celor din jur. Întocmai ca Orfeu care s-a întors din iad, cei născuţi pe 9 noiembrie nu trebuie să se uite în urma lor ci să meargă înainte spre lumină, în mod constant. Marele pericol este acela că vor rămâne blocaţi ( în special, pe tărâmul fizic, trupesc) şi de aceea trebuie să-şi stabilească ţeluri înalte şi etice.

Distribuie pe:

Un comentariu la „Ziua de naștere 9 noiembrie”

Lasă un comentariu