Ziua de naștere 11 august

Ziua de naștere 11 august – ziua validării

Cei născuţi pe data de 11 august manifestă o dorinţă puternică de a dezvălui adevărul. De asemenea, ei au o predispoziţie pentru latura întunecată a vieţii şi pentru locurile cu care ceilalţi nu sunt obişnuiţi. Menirea lor este aceea de a simţi şi de a scoate la iveală cu mult curaj ceea ce este ascuns, de a testa şi de a-i demasca pe cei care pretind că sunt altfel decât în realitate. În ultima privinţă se dovedesc adesea extrem de nemiloşi. Indiferent cât de neplăcută se dovedeşte uneori documentarea în vederea descoperirii adevărului, ea poate deveni o obsesie pentru nativii zilei de 11 august sau poate chiar misiunea vieţii lor.

Cei mai evoluaţi dintre nativii zilei de 11 august pot aborda asemenea subiecte într-o manieră pozitivă şi creatoare. Astfel, ei îi pot lumina şi învaţa pe ceilalţi. Nativii mai puţin evoluaţi născuţi astăzi pot ajunge să întruchipeze acele adevăruri neplăcute în ei înşişi şi să adopte un comportament antisocial. Totuşi, aceşti indivizi mai puţin evoluaţi îşi sporesc nivelul de aprofundare prin faptul că devin conştienţi de ceea ce au făcut. Ei vor face comentarii pe marginea lor şi vor căuta să le transfere la un nivel mai înalt de existenţă. În acest sens, ei au şansa să experimenteze schimbări revoluţionare personale.

Nativii zilei de 11 august sunt înzestraţi cu o înţelegere subtilă a naturii umane şi sunt greu de păcălit. În cazul în care sunt orientaţi spre latura financiară ei vor înveşti în mod înţelept. Totuşi, în viaţa lor emoţională ei pot fi foarte greu de abordat, deoarece nu prea au încredere în oricine. Ei nu sunt ferm convinşi că împărtăşirea şi acceptarea îi vor duce departe. Mulţi dintre cei născuţi pe 11 august devin în mod deliberat lipsiţi de vulnerabilitate faţă de dorinţa de a călători nestingheriţi pe drumul pe care şi l-au ales.

Este extrem de important pentru nativii zilei de 11 august să aibă auditoriu pentru a-şi împărtăşi vizunile provocatoare. Ceea ce ştiu trebuie să împărtăşit celorlalţi, trebuie afişat în public. În cazul în care sunt critici, punctele lor de vedere trebuie publicate şi examinate. Dacă sunt atleţi, aptitudinile sau performanţele lor trebuie să fie cel puţin cunoscute, chiar dacă sunt sau nu admirate. Cei născuţi astăzi caută să fie respectaţi, dar nu trăiesc doar pentru a obţine apobarea celorlalţi. De fapt, opoziţia şi antagonismul pe care adesea le provoacă acţionează ca un tonifiant pentru ei şi le întăreşte forţa vitală şi îi ajută să realizeze ceea ce şi-au propus. Totuşi, ei trebuie să se ferească să provoace opoziţii prea evidente. Negativitatea şi distrugerea îi urmăresc de-a lungul întregii vieţi.

Nativii zilei de 11 august pot fi extrem de plini de succes odată ce învăţă să-şi prezinte instinctele la momentul oportun şi în cea mai productivă modalitate posibilă. Nu trenuie să aducă problemele familiale în faţă. Catalitici prin natura lor, cei născuţi astăzi au tendinţa de a stârni controverse în orice tip de sfera socială în care se afla. Violenţa, disensiunea, conflictul şi lupta par să plutească în jurul lor. Nativii mai evoluaţi reuşesc să includă asemenea energii în conversaţie, în muncă şi proiectele lor creative. Ei trebuie să se ferească să-şi distrugă viaţa personală. Înaintarea în vârstă şi speranţa că au devenit mai înţelepţi temperează latura rebelă a nativilor zilei de 11 august.

Distribuie pe:

Lasă un comentariu