13 noiembrie – ziua comentatorului
În general, cei născuţi în această zi dau dovadă de receptivitate şi de profunzime atunci când îşi exprimă părerile referitoare la timpurile lor. Nu fac multe referiri la viaţa lor particulară. Atunci când vor face afirmaţii în legătură cu ceea ce se petrece în jurul lor, vor atrage de cele mai multe ori atenţia. Totul prezintă importanţă pentru ei, dar mai ales chestiunile legate de politic sau de social. Se vor documenta citind ziarele, privind la televizor sau studiind cărţi istorice sau sociologice. Indiferent de locul de unde îşi culeg informaţiile, îşi vor forma păreri solide despre felul în care evoluează sau involuează lucrurile.
O problemă pentru mulţi dintre nativii zilei de 13 noiembrie este faptul că nu îşi folosesc în mod corect toată energia, mai ales în ceea ce priveşte evoluţia şi înţelegerea de sine. Pentru că interesele lor sunt atât de clar orientate, există riscul să devină superficiali. Cei care îi cunosc îi pot considera amuzanţi şi înţelegători. În acelaşi timp, nativii ar putea fi consideraţi lipsiţi de stabilitate. În orice caz, indivizii mai evoluaţi născuţi în această zi vor face eforturi să înveţe totul despre formă şi să îşi personifice interesele. Astfel, vor reuşi să stabilească o legătură între procesele lor interioare şi lumea din jurul lor. Aceşti oameni sunt foarte bine echipaţi să îşi promoveze cauza şi să devină indivizi complet realizaţi.
Nativii acestei zile au două feluri de concepţii. Unii vor aborda lumea într-un mod raţional, plin de bun simţ, dar ateist, iar alţii vor aborda o concepţie tradiţionalistă, plină de convingeri religioase. Atunci când se vor apropia de floarea vârstei, vor fi raţionalişti stricţi. Însă, la un anumit moment, ar putea să cedeze în faţa unor puternice influenţe ale unui sistem de credinţă religios. După ce vor trece de începutul acestei perioade, nu vor mai simţi nevoia să renunţe la logică sau la raţional. Mai degrabă vor face eforturi să le folosească în interesul lor. Le vor pune să lucreze la susţinerea convingerilor spirituale sau religioase. Aceşti nativi nu sunt oameni plini de zel care cred necondiţionat în ceva. De fapt, ei sunt optimişti cu o credinţă bazată pe ceea ce văd în jurul lor. Ei cred că tot ce îi înconjoară este dovada vie a existenţei divinităţii şi a mamei natură.
Persoanele născute pe data de 13 noiembrie cred cu pasiune în convingerile lor. Se opun oricărei forme de nedreptate. Din această cauză, s-ar putea să îşi exprime părerile într-o manieră dogmatică şi autoritară. Aşadar, este important să facă un efort să asculte fără prejudecăţi partea adversă, indiferent dacă vor fi de acord sau nu cu părerile acesteia. Uneori pot fi foarte folositoare părerile contrare.
Mai presus de orice, nativii acestei zile sunt realişti. Deci, în cea mai mare măsură rămân imuni la argumentele şi lucrurile false sau dubioase. Vor reacţiona într-un mod foarte puternic la ceea ce vor considera că nu este demn de loialitatea lor, indiferent dacă este vorba de companie, asociaţie sau de clubul în care activează. Spun tot ce cred într-un mod deschis şi chiar au o înclinaţie spre ceartă. Ar trebui să evite să se opună unor oameni puternici pentru că astfel îşi vor face duşmani de temut. Este foarte important pentru cei născuţi în această zi să cultive modestia şi simplitatea. În nici un caz nu trebuie să dea uitării locul lor de origine, indiferent cât de departe se afla de casă, la propriu sau la figurat.