Ziua de naștere 15 octombrie

15 octombrie – ziua scenei lumii

 Persoanele născute pe 15 octombrie au pretenţia de supremaţie în orice sferă în care activează, fie că este vorba de familie, cercul social sau societate în general. Ei pot fi jucători dominanţi în marea dramă a vieţii, dar în acelaşi timp pot juca un rol important în calitate de comentatori sau autorităţi în domeniul pe care l-au ales. Cei născuţi astăzi sunt capabili să-şi exercite magnetismul personal puternic asupra celorlalţi în mod direct sau prin intermediul muncii lor. Cei fermecaţi de către nativii zilei de 15 octombrie vor fi dornici să audă orice au de spus aceştia. Acest lucru plasează o mare responsabilitate pe umerii nativilor zilei de 15 octombrie. Ei trebuie să aibă grijă să nu îi înşele sau să nu abuzeze de puterea lor pentru a-şi atinge obiectivele egoiste.

Conducerea pe care nativii acestei zile o exercita este destul de neobişnuită. Nefiind nişte cruciaţi în adevăratul sens al cuvântului, ei vor contribui mai degrabă prin evalurea unei situaţii date sau demonstrând prin exemplul personal, decât prin administrarea detaliilor unei acţiuni. Anumite persoane născute pe 15 octombrie vor fi buni parteneri şi colaboratori, dar cel mai adesea nu vor reuşi acest lucru. Cei născuţi astăzi preferă să lucreze singuri sau ca un membru autonom al unei echipe, în special pentru că trebuie să aibă libertate de mişcare, de explorare pe cont propriu.

Nativii zilei de 15 octombrie pot fi figuri extrem de controversate, capabile să-i stârnească şi să-i agite pe ceilalţi. Acest lucru se întâmplă în principal deoarece ei atrag destul de des atenţia prin faptul că spun deschis ceea ce gândesc, chiar cu multă francheţe. Ei trebuie să se ferească de atragerea antagonismului şi vibraţiilor negative din partea celor pe care îi cunosc, chiar dacă nu sunt persoane prea importante pentru ei. Acumularea acestui negativism le poate provoca acestora un stres enorm şi este posibil chiar să îi aducă în situaţia periculoasă de a face o cădere nervoasă. Fiinţe sociabile, cei născuţi astăzi nu agreează ideea de a fi singuri pentru mult timp. Astfel, dacă vor fi obligaţi să fugă de societate sau să se ascundă, ei vor resimţi acest lucru ca pe o expulzare sau un exil.

Latura şocantă a nativilor zilei de 15 octombrie le poate conferi diverse titluri: senzaţionalişti, însetaţi de atenţie, vânători de publicitate sau egoişti. Însă, talentele indivizilor mai evoluaţi născuţi astăzi sunt atât de măreţe şi cunoştinţele lor atât de temeinice încât ei pot evita asemenea acuzaţii sau le pot ridiculiza. Indivizii mai puţin evoluaţi născuţi pe 15 octombrie pot părea superficiali.

Chiar dacă nativii zilei de 15 octombrie au câştigat un mare respect din partea rivalilor, prietenilor şi asociaţilor lor, ei vor fi tentaţi în continuare să se umfle în pene. Ei trebuie să cultive o doză de calm şi un aer de modestie care le va garanta mai multă atenţie decât orice postură dramatică din lume. Trebuie să se străduiască să devină mai plăcuţi, mai stilaţi. Epuizându-şi puterile de seducţie, nativii zilei de 15 octombrie vor descoperi că cea mai bună cale de a crea o legătură cu ceilalţi este acordarea sprijinului pentru obţinerea succesului. Cei născuţi astăzi trebuie să se ferească în mod constant de acordarea încrederii exagerate, înşelătoriei, abuzului, în general, chiar punerea lor mai presus de legile pământului, deoarece oricare dintre acestea îi poate duce la distrugere.

Distribuie pe:

2 comentarii la „Ziua de naștere 15 octombrie”

Lasă un comentariu