21 decembrie – ziua marii dileme
Indivizii puternici născuţi pe 21 decembrie ştiu cum să folosească tăcerea în avantajul lor. Fie că sunt vorbareţi sau nu, ei vor folosi în primul rând limbajul trupului, prezenţa fizică şi mintea pentru a-şi prezenta ideile într-o manieră irezistibilă. Este foarte dificil să li te opui pentru că sunt foarte hotărâţi să îşi realizeze obiectivele.
Într-adevăr, nativii zilei de 21 decembrie dau dovadă de energie şi hotărârea de a rezolva problemele în felul lor unic şi în direcţia pe care o vor dori ei. În cazul în care forțează un alt individ să facă ceva aşa cum vor ei, ar fi mult mai bine să aibă control asupra rezultatului.
Nativii zilei de 21 decembrie pot folosi tăcerea cu un efect devastator. Refuzând să vorbească în situaţiile cruciale ale unei conversaţii sau negocieri, ei îi pot supăra sau intimida pe ceilalţi mult mai mult decât dacă ar fi vorbit sau chiar ţipat. Se poate descoperi că în spatele acestei tăceri există un temperament malefic ce poate izbucni în orice moment şi ceilalţi îi tratează adesea pe cei născuţi astăzi cu mare grijă, ca nu cumva să explodeze precum un vulcan. Acest sentiment îi poate face pe partenerii lor să se sature de ei şi vor ajunge în cele din urmă la o despărţire. În consecinţă, nativii zilei de 21 decembrie pot avea dificultăţi în menţinerea relaţiilor interpersonale de-a lungul anilor, posibil lăsând în urma lor un şir de inimi frânte.
Celor născuţi astăzi nu le place în mod special să răspundă la întrebări legate de ei înşişi. Extrem de secretoşi în legătură cu viaţa lor interioară fantezistă, ei sunt fără doar şi poate foarte puternici în proiectarea acestor fantezii în lume şi în crearea mediului propice pentru acestea. Atât dorinţele cât şi capacitatea lor de a-i controla pe ceilalţi sunt mari. Mulţi oameni îi tratează exact aşa cum vor să fie trataţi pentru a le menţine acestora bună dispoziţie, deaoarece ştiu ce îi aşteaptă dacă această dispoziţie se schimbă. Totuşi, nativii zilei de 21 decembrie pot fi fermecători, senzuali şi calzi cu cei pe care îi iubesc.
Atât bărbaţii, cât şi femeile, născuţi astăzi sunt puternici din punct de vedere fizic prin capacitatea de a stăpâni mişcarea şi repausul. În plus, ei îşi manifestă de obicei dragostea mai mult faţă de copii şi animale. Această dragoste poate eclipsa din când în când interesul pentru partenerii lor de viaţă. În asemenea relaţii, darul lor puternic intuitiv şi abilităţile non-verbale îşi găsesc o gamă întreagă de exprimare.
“Cel ce nu este de partea mea, este împotriva mea” este cel mai adesea motto-ul nativilor zilei de 21 decembrie. Ei trebuie să înveţe să fie mai iertători. Reducerea fricii de respingere, îndoielilor uşoare şi nesiguranţelor, calmarea dorinţelor intense de a fi admiraţi sunt obiective importante pentru dezvoltarea lor spirituală viitoare.