21 octombrie – ziua unicităţii
Nu poate fi pus la îndoială faptul că nativii acestei zile sunt total diferiţi de cei din jurul lor. Se deosebesc atât prin personalitate, cât şi prin modul de a gândi. Sunt destul de atrăgători şi fermecători în cadrul profesional şi social. Cu toate acestea, vor avea o atitudine destul de provocatoare şi dificilă atunci când vor avea în vedere afacerile personale. Într-adevăr, relaţiile în care vor fi implicaţi vor avea o complexitate deosebită. Aceste relaţii nu vor fi ajutate de natură critică şi chiar potrivnică a nativilor. Cei născuţi în această zi preţuiesc în mod deosebit liniştea şi armonia. Vor căuta întotdeauna mediile plăcute, dar în ciuda acestui fapt, vor fi deranjaţi de lucrurile mici. În plus, vor fi enervaţi în mod deosebit de greşelile minore ale celor apropiaţi.
Persoanele născute pe data de 21 octombrie au în primul rând o orientare cerebrală, dar, au şi o latură emoţională accentuată care poate fi cauza multor probleme. Vor avea parte de o viaţă amoroasă zbuciumată. Se poate spune că acesta este preţul pe care vor fi nevoiţi să îl plătească pentru faptul că beneficiază de calităţi intelectuale excepţionale.
O preocupare principală pentru nativi o reprezintă încercarea de a scăpa de influenţele părinţilor, societăţii şi cercului social din care fac parte. Îşi vor petrece o mare parte din viaţa respingând tot ceea ce nu este credibil. După o anumită perioadă, vor ajunge să dobândească un fel de detaşare budistă. În viaţa privată, le va fi mult mai dificil să renunţe la legatuile pe care le au, chiar şi atunci când vor întâmpina greutăţi mari. Ar putea petrece ani întregi cântărind motivele pentru care ar trebui să continue şi cele pentru care ar trebui să renunţe la o relaţie.
Discursurile şi cuvântările sunt punctele forte ale nativilor. Le place să vorbească şi se pricep să facă acest lucru. În viaţa profesională sunt capabili să influenţeze şi să impresioneze mulţi oameni. Este destul de interesant faptul că ei se gândesc foarte puţin la vraja de care sunt înconjuraţi şi care îi şochează atât de mult pe ceilalţi. Un număr mare de oameni îşi vor aduce aminte chiar şi peste mulţi ani de faptele minunate ale nativilor. Celor născuţi în această zi le place să râdă şi să se amuze. De fapt, cu toate acestea, ei sunt persoane serioase şi, în unele cazuri, chiar tragice. Au capacitatea de a fi amuzanţi şi de a-şi juca foarte bine rolul pe scena vieţii. Din aceste motive prezenţa lor va fi căutată în orice grup social.
În calitate de părinţi, nativii vor avea idei foarte clare în legătură cu ceea ce înseamnă un comportament potrivit, dar nu înseamnă că au puncte de vedere conservatoare. Ei preţuiesc pur şi simplu tradiţia. În viaţa de familie, cei născuţi în această zi vor părea duri şi dominanţi. Din această cauză, ceilalţi nu le vor oferi suport emoţional până când îi vor vedea că suferă sau că au o cădere nervoasă. Pentru a nu se ajunge în această situaţie, nativii ar trebui să înveţe să ceară şi să accepte ajutorul venit din partea partenerului său a copiilor.
Nativii acestei zile îşi dau seama foarte bine care sunt atitudinile care impresioneza şi care cer să fie respectate. S-ar putea să sufere de depresii pentru că sunt indivizi prea conştiincioşi şi cred că este dificil sau imposibil să se relaxeze. Le este foarte greu să reducă la tăcere intensă activitate cerebrală şi să îşi caute liniştea interioară. Cei născuţi în această zi sunt atraşi de orice tip de activitate. Sunt personalităţi schimbătoare, dar au mare nevoie de stabilitate. Nevoia aceasta îşi va face simţită prezenţa atât în viaţa de familie cât şi în viaţa profesională.