Ziua de naștere 3 iunie

Ziua de naștere 3 iunie – ziua oratorilor 

Persoanele născute pe 3 iunie simt o mare nevoie de a-şi comunica ideile şi de obicei reuşesc acest lucru prin discursuri. Limbajul lor, fie scris sau oral, este foarte original, iar uneori este atât de subtil sau ironic încât unora le este greu să înţeleagă mesajul. Pe de altă parte, atunci când nativii acestei zile se implică emoţional, ceilalţi nu îi pot înţelege foarte bine şi chiar le poate displăcea francheţea acestora. Cei născuţi în această zi ar trebui să fie mai lucizi şi mai diplomaţi.

Atât conţinutul cât şi volumul discursurilor pe care le pot compune cei născuţi în 3 iunie este impresionant. Oamenii născuţi în această zi au capacitatea de a vorbi în continuu dacă sunt foarte interesaţi de un anume subiect, iar uneori interesul lor continuă mult timp după ce auditoriul s-a plictisit. Atunci când cei care îi ascultă sunt profund implicaţi, nativii din această zi au energia necesară pentru a le menţine atenţia.

În general, persoanele născute pe 3 iunie nu lasa prea mult loc pentru compromisuri şi, indiferent dacă sunt pro sau contra, vociferează la fel de mult pentru a-şi apăra sau promova punctele de vedere. Indivizii născuţi în această zi sunt astfel uşor de atras într-o dezbatere sau discuţie şi deseori se întâmplă să îşi facă cunoscute părerile într-un mod foarte îndrăzneţ, chiar şi atunci când nu sunt solicitaţi. Sunt foarte puţine cazurile în care nativii acestei zile cedează într-o dispută.

Indivizii născuţi pe 3 iunie sunt persoane raţionale şi foarte agere, dar nu mai presus de folosirea prezenţei fizice atunci când vor să îşi atingă scopul. Oricum, atât bărbaţii cât şi femeile sunt de obicei persoane seducătoare, dar nu neapărat intimidante. Un individ născut pe 3 iunie poate cere inclusiv ca argumentele sale să fie luate în considerare având o bază logică. Atunci când este într-o altă dispoziţie, nativul se poate rezuma să dea ordine scurte. Într-adevăr, se pot dovedi a fi destul de tiranici atunci când este atins un subiect mai sensibil pentru ei. În acest caz, este mai bine să fie lăsaţi să se calmeze.

Dacă există un lucru pe care cei născuţi în această zi îl respecta, atunci acela este un argument verbal bine gândit şi expus, indiferent dacă sunt de acord sau nu cu acesta. Cei care doresc să le intre în graţii ar trebui să reţină acest amănunt. În realitate, cei născuţi pe 3 iunie reacționeză mai bine la o atingere voalată, decât la un pumn cu mănuşa şi pot fi chiar mituiţi cu o anumită plăcere dacă abordarea este cea potrivită.

Oamenii născuţi pe 3 iunie pot fi reprezentaţi de orice tip de combinaţie de isteţime, ironie sau sarcasm. În special atunci când sunt agasaţi, cuvintele lor taie precum un cuţit şi pot fi devastatoare pentru sentimentele celor din apropierea lor. S-ar putea ca ei să nu îşi dea seama de adevărata dimensiune a puterii pe care o exercita în acest domeniu şi, ca atare, trebuie să fie mai atenţi la reacţiile celor dragi în astfel de situaţii.

Cea mai mare pedeapsă pentru nativii acestei zile este să nu fie băgaţi în seamă. Tăcerea şi închiderea oricărui canal de comunicare pot fi folosite cu mare eficiență împotriva persoanelor născute pe 3 iunie. Această armă trebuie folosită în mod cumpătat. Atunci când cineva încearcă să obţină o simplă reacţie din partea lor, poate avea surpriza unui răspuns mai violent decât cel aşteptat. Nativii acestei zile nu suporta prea bine să fie desconsideraţi, iar reacţiile lor pot fi biciuitoare.

Distribuie pe:

Lasă un comentariu