5 octombrie – ziua cauzei drepte
Dreptatea joacă un rol foarte important în viaţa nativilor acestei zile. În general, apară tot ceea ce cred ei că reprezintă adevărul. Vor face tot ce le va sta în putinţă pentru că mai întâi să expună nedreptăţile, corupţia şi tirania şi apoi să lupte împotriva lor. Nu se vor mulţumi cu atât. Deseori, îşi vor convinge colegii, prietenii sau familia să îi ajute să îndrepte lucrurile. Cei născuţi în această zi vor fi întâlniţi muncind cu aceeaşi hotărâre în orice situaţie, indiferent dacă este vorba de muncă la nivel individual sau în cele mai înalte poziţii ale societăţii.
Persoanele născute pe data de 5 octombrie insistă să li se aplice şi lor un tratament corect. Nu vor tolera nici un fel de insultă la adresa demnităţii lor. Într-adevăr, noţiunea de „fairplay” ocupă un loc central în tot ceea ce spun şi fac. Uneori, dau impresia că utilizează justiţia pentru evoluţia personală. S-ar putea să fie sau nu adevărat, însă în ceea ce priveşte dreptatea nativii se gândesc mai întâi la cauza pentru care luptă şi abia apoi la propriile dorinţe. În anumite situaţii, s-ar putea chiar să meargă prea departe cu sacrificiile personale şi cu negarea propriilor dorinţe. Vor renunţa la tot ceea ce este confortabil pentru ei de dragul idealurilor personale şi pentru bunăstarea altora. Ar trebui să îşi mai tempereze acest tip de atitudine. Mai devreme sau mai târziu, nevoile şi dorinţele personale vor fi atât de puternice încât vor fi asaltaţi de ele. În acest moment, vor fi nevoiţi să renunţe la poziţia lor şi să îşi reducă drastic responsabilităţile pe care şi le-au asumat. Îi vor lăsa pe cei care depindeau de ei fără nici un sprijin.
Nativii acestei zile sunt oameni inimoşi şi amuzanţi. Atunci când nu vor avea probleme, vor reuşi să aducă satisfacţii uimitoare grupului pe care îl conduc sau din care fac parte. Cea mai mare mulţumire pentru ei este citirea satisfacţiei şi bucuriei pe chipurile celorlalţi ca urmare a acţiunilor întreprinse de ei. Par a fi genul de oameni puternici şi independenţi. Cu toate acestea, au nevoie de aprecierea celorlalţi. În general, manifesta un interes scăzut faţă de lucrurile care nu îi implica şi pe semenii lor. Elementul uman este vital pentru munca şi pentru concepţiile lor.
În ciuda nevoii lor de lua parte la activităţile umane, rareori se confundă cu mediul din care fac parte. De multe ori, ei vor ocupa o poziţie despre care se va putea spune, în mod obiectiv, că nu li se potriveşte. Vor fi asemenea unui om care poartă o uniformă care nu i se potriveşte, dar atunci când vor avea succes vor putea chiar să schimbe concepţiile oamenilor cu ajutorul rolului pe care îl vor juca. Instinctele lor sociale sunt foarte puternice. Chiar şi indivizii care au parte de un succes mai modest au tendinţa de a face lucrurile într-un mod unic care îi va determina pe ceilalţi să se întrebe cum au reuşit.
Nativii zilei de 5 octombrie trebuie să evite cu mare atenţie situaţiile în care propria persoană ajunge pe primul loc. Ajunşi în această situaţie s-ar putea să uite de idealurile şi scopurile iniţiale. De asemenea, nu trebuie să îşi permită să exagereze cu criticarea şi judecarea celorlalţi, mai ales dacă este vorba de evenimente de mult trecute. Deci, cei născuţi în această zi ar trebui să îşi construiască principiile de viaţă în opoziţie cu ceea ce urăsc, dar având o viziune constructivă asupra vieţii pe care şi-o doresc.