8 martie – ziua noncomformismului
Persoanele născute pe 8 martie sunt adesea neînţelese şi trebuie să facă lucrurile aşa cum consideră ele. Fie că este vorba de imaginea lor, stilul de viaţă, modul de exprimare sau aspectul exterior, nativii sunt în esenţă noncomformisti. Deşi sunt iubitori ai tradiţiilor, uneori venerând chiar culturile trecute, nativii simt nevoia să evadeze din mediul lor pentru a deveni individualităţi în toată puterea cuvântului. Din cauza naturii lor critice şi dificile din punct de vedere emoţional, nu este recomandabil să evadeze singuri pentru că s-ar putea să nu reuşească de prima dată. Oricum ar evolua lucrurile, în ultimii ani ai adolescenţii şi primii ani ai tinereţii îşi vor da deja seama că viaţa lor va fi destul de tumultoasă şi că drumul îl vor parcurge singuri.
Persoanele născute pe 8 martie au un entuziasm aparte. Cu toate acestea, stilul de viaţă sau ideile lor se bucura rareori de simpatia celorlalţi. În parte, acest lucru se datorează intensităţii lor, punctului lor de vedere intransigent, individualist şi chiar periculos pentru valorile societăţii. Cei născuţi în această zi au o pronunţată latura rebelă şi agresivă care nu le aduce prea mulţi prieteni. În plus, instabilitatea lor nu îi ajută deloc să câştige încrederea celorlalţi. Cu toate acestea, nativii pot fi prieteni extrem de loiali.
Indivizii născuţi pe 8 martie sunt buni executanţi. Dacă aleg să joace acest rol, ei pot lucra în linişte în acelaşi serviciu timp de mai mulţi ani fără să iasă în evidenţă în mod deosebit. La fel de bine pot juca rolul de stâlpi ai societăţii. Oricum, în spatele scenei, ei vor lucra pentru schimbare şi progres. Deşi s-ar putea să îşi asume o poziţie extrem de convenţională din dorinţa de siguranţă financiară sau politică, în general vor găsi o modalitate de a exprima latura extravagantă a naturii lor în viaţa particulară.
Adesea, nativii zilei de 8 martie sunt înzestraţi cu o putere de atracţie magnetică. Ei sunt în stare să exercite o putere aproape hipnotică asupra unor indivizi aleşi, lucru care se datorează atât forței minţii lor, cât şi farmecului şi intuiţiei. În perioada tinereţii, energia este adesea volatilă şi fără control, dar, pe măsură ce înaintează în vârstă, impactul devine mai puternic prin dinamismul lor subtil şi hipnotic. Deşi nu sunt pe deplin capabili de a-şi exercita aceste puteri atunci când sunt tineri, abilităţile psihice există în mod latent în ei şi pot fi descoperite şi folosite mai târziu în viaţă. Observatori deosebiţi ai măreţiei în toate domeniile, persoanele născute pe 8 martie îşi pot exprima mirarea şi chiar veneraţia atunci când sunt etalate graţia, puterea şi frumuseţea.
sursa: internet
26 MARTIE
Din suflet, pentru suflet!
Mulțumesc mult.