GABRIELA
Numele Gabriel – Gabriela reproduc un vechi nume propriu de origine ebraică – Gabriel. Gabar înseamnă a fi puternic, iar El reprezintă numele divinităţii. Astfel, semnificaţia numelui este „Dumnezeu este puternic”, „Dumnezeu este puterea mea”.
Sfântul Arhanghel Gavriil este un personaj foarte important în credinţă creştină. Sf. Arh. Gavriil este mesagerul Domnului, dar şi cel ce ţine piept demonilor şi răului. În icoane este înfăţişat purtând în mână o floare, căci la Bunavestire, Sfântul Arhanghel Gavriil a întâmpinat-o pe Maica Domnului cu o floare de crin şi cu vestea minunată ca ea, Fecioară Maria, avea să-L aducă pe lume pe Pruncul Iisus.
„Eu sunt Gabriel şi am fost trimis ţie să-ţi binevestesc acestea.” – Sfânta Evanghelie după Luca.
Mai mult decât atât, în credinţa islamică se spune că îngerul Gabriel a relevat învăţăturile Coranului lui Mohamed şi a trimis numeroase mesaje profeţilor, aducându-le la cunoștiință sarcinile ce le aveau de îndeplinit. Îngerul Gabriel este considerat conducătorul celor patru îngeri favoriţi ai Domnului şi o reprezentare a spiritului adevărului, în unele interpretări fiind văzut că o personificare a Sfântului Duh. De asemeni, Gabriel este menţionat în textele din religia Bahá’í, în special în lucrarea mistică “Cele şapte văi”.
Cea care poartă numele de „Gabriela” are o dorinţă interioară pentru linişte şi consideră că trebuie să înţeleagă şi să analizeze lumea din jurul ei pentru a afla adevărul ascuns. Tinde a fi mai degrabă un lider decât un adept, preluând iniţiativa la evenimente. Are o personalitate puternică şi se concentrează asupra propriilor obiective. Are abilitatea de a implementa cu eficacitate noi idei creative.
Gabriela este o femeie determinată, energică şi voluntară. Este o persoană strictă însă există situaţii în care comportamentul său îi derutează pe cei din jurul său. Astfel, în timp ce în societate Gabriela apare drept o persoană deschisă, sociabilă, călduroasă şi vorbind pe un ton blând cu persoanele apropiate ei, Gabriela poate fi rece şi rezervată în rest. Gabriela este o femeie cu principii, directă şi onestă, curioasă, prudentă, neîncrezătoare, cu sentimente puternice. Posedă simţul responsabilităţii şi al datoriei, este perseverentă şi hotărâtă. În plus, Gabriela este o persoană pozitivă care nu se lăsă copleşită de gândurile negre. Deviza Gabrielei este “totul sau nimic”. Există unele cazuri în care Gabriela poate părea superficială sau lejeră în ochii celor în jurul său însă nu este deloc aşa.
G A B R I E L A = 7 + 1 + 2 + 9 + 9 + 5 + 3 + 1 = 37 = 3 + 7 = 1
Gabriela este dotată cu o mare capacitate de muncă, este activă, întreprinzătoare, dinamica, autoritară şi rigidă uneori. De la vârste fragede este disciplinată, preocupată de studiu. Orgolioasă, Gabriela vrea să obţină locul întâi în toate domeniile din viaţa sa. Gabriela nu lasă pe mâine ceea ce poate să facă azi. Este pasionată de muzică, limbi străine şi ar fi bine dacă părinţii ar sprijini-o să înveţe să cânte la pian sau la chitară.
vezi toate numele aici
Ma regăsesc .
Multumesc!
Multumesc mult din tot sufletul meu! Eduard sa fi iubit si sanatos, sa ai parte multe bucuri si mult sucees in cariera! ❤❤❤❤❤
Multumesc mult din tot sufletul meu! Eduard ????
Maximmm:) chiarrr asa ee:)
Mă regăsesc foarte bine în descriere.
Minunat!
Buna ziua Eduard,
Ma regasesc intr-o oarecare masura in descriere dar nu in totalitate. Sa fie oare influenta celui de al doilea prenume pe care il port?
Multumesc!
Ma regăsesc mulțumesc!
Buna .perfect indentic descrierea N gabriela multumiri