MIHAELA
Este forma feminină a numelui Mihai – prenume universale, Mihai(l) şi Mihaela au o veche tradiţie europeană creştină, transmisă din „Vechiul Testament”. Se pare că la origine, prenumele derivă din ebraicul „Mikel”, întâlnit în numeroase texte biblice. Răspândirea sa este pusă în legătură cu faptul că este considerat un arhanghel (cel mai mare dintre Îngeri), aşa cum apare în „Cartea lui David”, unde este supranumit „mare conducător” şi „ocrotitor al copiilor poporului lui Israel”. Etimologic, se consideră că prima parte a numelui derivă din ebraicul Mikajah, un alt nume ebraic, unde particula „jah” este prescurtarea numelui divinităţii supreme „Iahve”. Cea de a doua parte a numelui „el” derivă dintr-o altă denumire a divinităţii – „Elohim”. În cultura europeană a pătruns prin intermediul „Septuagintei”, unde aceste prenume se fac cunoscute prin forma grecească „Michael” şi prin Biblia „Vulgata” (o versiune a Sfintei Biblii, tradusă în limba latină care include ediţii variate ale textelor sacre), unde numele are aceeaşi formă. Popularitatea lui Mihai şi Mihaela devine marcantă în era creştină, astfel încât ajunge ca în Germania numele, fiind atât de populare, au ajuns să fie folosite ca un simbol pentru ţăranul german. Arhanghelul Mihail este zugrăvit în toate Bisericile ortodoxe pe una dintre uşile laterale ale Sfântului Altar (de obicei pe cea din stânga). El este considerat un căpitan al dreptăţii, cu sabia adevărului în mână, mediatorul oamenilor cu divinitatea, cel care scrie în permanenţă într-o carte faptele bune şi rele din întreaga lume. Mihail şi Gavril sunt prăznuiţi pe data de 8 noiembrie. În onomastica noastră sunt găsite atestate încă din secolul al XV-lea, iar multitudinea de forme existente sunt o dovadă clară a răspândirii lor pe tot perimetrul României.
Din punct de vedere al originii acestui nume, putem spune că purtătoarele acestuia sunt considerate ca fiind persoane protectoare, grijulii, care se află într-o puternică legătură cu divinitatea.
Datorită provenienței sale, se presupune că persoanele care-l poartă sunt responsabile și cinstite, sunt acel tip de persoane pe care știi că te poți baza mereu atunci când te lovești de o situație mai dificilă. Cu siguranță Mihaela este prima persoană care va sări în ajutorul acelora care se confruntă cu zile grele.
Datorită faptului că acestea tind mereu să se îndrepte spre cel mai bun drum și pentru că doresc să adopte cele mai bune decizii, sunt ușor rigide și chiar și încăpățânate, însă acestea sunt calități bune, în cazul în care vor să obțină ceea ce își doresc în viață.
Purtătoarele acestui nume sunt atente la detalii, iar sufletul lor este unul dintre cele mai bune din câte s-au cunoscut, acordă mereu o a doua șansă celor care le-au greșit, însă dacă lucrurile se repetă, fii sigur că nu o vor face la nesfârșit!
Orice mediu este unul optim pentru ca acestea să poată trăi, însă au liniște, deoarece sunt conștiente de faptul că prezența lor va lăsa mereu loc armoniei, chiar și în cel mai tensionat mediu.
Chiar dacă sunt mereu curioase și vor să se avânte în tot felul de experiențe, acestea nu uită de cei din jur și încearcă să-i ajute la nevoie.
Indiferent ce obstacole apar în calea lor, acestea reușesc să ajungă la destinația propusă, ceea ce demonstrează că au un puternic simț al stabilității și sunt mereu sigure pe ele însele, pe abilitățile și capacitățile lor.
Chiar dacă este timidă, Mihaelei îi place să aibă rolul principal, să strălucească şi să facă impresie bună. Îi place să se facă remarcată în mediul profesional prin originalitate, atât de tare încât exagerează uneori. În dragoste Mihaela este egoistă, dominatoare, posesiva şi geloasă. Îşi doreşte să fie iubita şi admirată şi să îşi păstreze supremaţia în sânul cuplului.
M I H A E L A = 4 + 9 + 8 + 1 + 5 + 3 + 1 = 31 = 3 + 1 = 4
Emotivitatea sa este fie puternică, fie atât de bine stăpânită încât i se reproşează de cele mai multe ori faptul că este o fire rece şi insensibilă. Mihaela oscilează intre faze de veselie şi optimism şi perioade de pesimism. Mihaela se împarte în mod constant între dorinţa de stabilitate şi securitate, între un interes pentru dificultate şi lucrul bine făcut şi tendinţa de a căuta facilitatea. Mihaela este o persoană ranchiunoasă, îi este destul de greu să uite o dispută sau să ierte o persoană care a rănit-o.
vezi toate numele aici
Multumesc din suflet tot ce ați scris corespunde❤️❤️❤️
Mulțumesc mult ♥️
As vrea să cumpăr cărțile
găsiți toate detaliile aici:
http://www.secretulnumerelor.ro/carte/
Mulțumesc cu recunoștință ??? Corespunde ce ati zis referitor la nume.
Mă caracterizează numele.
Multumesc pentru informatia primita in ceea ce priveste semnificatia numelui !!
Multumesc mult pentru tot
Exact tot. Cum au știut părinții noștri să ne puna acest nume ?! + că sunt și în zodia Fecioarei.