SEMNIFICAȚIA NUMELUI ȘTEFAN

ȘTEFAN

Numele de Stefan îşi are originile în Grecia epocii lui Pericle şi este descendent din cuvântul „stephanos” care înseamnă „coroană, ghirlandă, cunună” cu care erau răsplătiţi învingătorii în lupte. Este un nume des întâlnit la noi în ţară şi aminteşte de firea nobilă, semnul bunătăţii şi a dragostei absolute. Coroana adevăratului creştin este, după cum vedem în icoane, aura sfinţeniei, semnul bunătăţii şi dragostei absolute.

Se spune că persoanele cu numele de Stefan sunt creative, au o personalitate impresionantă şi au o viziune largă asupra vieţii. Îşi doresc să fie de ajutor, să iubească şi să fie iubiţi, cauta să aducă armonie şi pace în mediul în care trăiesc. Asemenea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, sunt un exemplu de tărie, curaj şi credinţa.

Sfântul Ştefan a predicat învățăturile lui Iisus și a atras atenția fariseilor, fiind condamnat la moarte, prin uciderea cu pietre, de autoritățile iudaice din Ierusalim. Sfântul Ștefan a fost astfel primul martir creștin. În faţa Sinedriului, și-a manifestat credinţa prin rugăciune, căci și sub loviturile primite el se ruga „Doamne Iisuse primeşte duhul meu: şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” (Faptele Apostolilor VII, 59-60).

Împotriva acuzațiilor de blasfemie la adresa lui Moise și a lui Dumnezeu, Sfântul Ștefan s-a apărat printr-un lung discurs la adresa celor care îi doreau moartea. „Cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!” (Faptele Apostolilor VII, 51-53).

Ziua Sfântului Apostol şi Arhidiacon Ștefan se sărbătoreşte în cea de-a 3-a zi de Crăciun, pe 27 decembrie. Sfântul Apostol Ștefan este cel dintâi mucenic al creştinătăţii.
Acest nume a devenit celebru după domnia Drept-credinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, Domnitorul Moldovei(1457- 1504), exemplu de tărie, de curaj şi credinţa. Sfântul Stefan a purtat numeroase bătălii pentru apărarea neamului şi a credinţei noastre creştine. În timpul sau au fost ridicate 47 de biserici şi mănăstiri, adevărate monumente de cultură şi artă românească, podoabe de mare preţ pe pământul sfânt al Moldovei. 

Ștefan are un temperament puternic, este activ, energic, dinamic şi curajos. Adaptabil şi maleabil în aparenţă, Ștefan ştie să îşi impună ideile cu blândeţe şi cu fermitate totodată. O mână de fier într-o mănuşă de mătase…aşa l-am putea caracteriza pe Ștefan în câteva cuvinte. Stefan are, de-a lungul vieţii, o mulţime de proiecte şi idei însă nu este capabil uneori să le pună pe toate în practică. Acţiune este verbul său preferat. Dacă intensitatea momentului prezent i se pare mult prea puternică, Ștefan încetineşte ritmul.

 De obicei, Stefan este stimulat de dificultate. Posedă un acut simţ al justiţiei şi are reacţii violente în unele situaţii, când ceva nu îi convine. Este preocupat în permanenţă de semenii săi. De aceea, se va alătura unor asociaţii umanitare cu scopul de a ajuta oamenii. Ștefan este un bărbat intuitiv care poate oscila între posesivitate absolută şi altruism.

 Perfecţionist uneori, maniac chiar în anumite domenii, Ștefan se arătă în mod paradoxal indisciplinat în mediul care nu-l interesează.  

Ș T E F A N = 1 + 2 + 5 + 6 + 1 + 5 = 20 = 2

Ștefan este foarte ataşat de familia sa şi va depune eforturi considerabile pentru păstrarea armoniei în sânul acesteia. Ștefan este un adept al păcii chiar dacă se întâmpla uneori ca el să fie cel care declară războiul. Are un simţ estetic dezvoltat ceea ce îl determină să fie interesat de artă. În dragoste, Ștefan se dovedeşte a fi dificil deoarece caută perfecţiunea. Din cauza intransigenței sale, riscă să treacă pe lângă fericire.

vezi toate numele aici

Distribuie pe:

2 comentarii la „SEMNIFICAȚIA NUMELUI ȘTEFAN”

Lasă un comentariu