SEMNIFICAȚIA NUMELUI TANIA

TANIA

Numele Tania pare să fie, în cultura rusă, un diminutiv la numelui Tatiana, iar semnificaţia sa este regina zânelor, nimfelor, elfilor. În interpretarea potrivit căreia Tatiana provine din numele Tatianus, Tatius, semnificaţia este necunoscută.

Acest nume are mai multe origini: în japoneză înseamnă vale; în malaeziană înseamnă iubit, iubita, iar în andaluziană cel ce înfruntă taurul.

Prenume feminin des întâlnit astăzi, Tatiana este la origine un vechi nume roman, folosit destul de frecvent în epoca imperială târzie. Pe 12 ianuarie, Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Sfânta Muceniţa Tatiana

Sânta Muceniţă Tatiana s-a născut în Roma cea veche, din părinţi de neam mare, pentru că tatăl său a fost de trei ori antipat, însă binecredincios creştin şi temător de Dumnezeu, păzind în taină sfântă credinţă, în care şi pe fiica sa, adică pe Sfânta Tatiana, a crescut-o cu bunăcuviinţă şi frică de Dumnezeu, învăţând-o şi dumnezeieştile cărţi.

Tania este o persoană sensibilă, emotivă, dar şi idealistă în acelaşi timp. Are tendinţa să se închidă în ea însăşi, dar este o persoană cuajoasa şi determinată. Există în ea un fel de dualitate însă cele două tendinţe ale personalităţii sale nu sunt neapărat incompatibile. Sunt cele care fac din Tania o persoană aparte.

T A N I A = 2 + 1 + 5 + 9 + 1 = 18 = 1 + 8 = 9

Tania este şi o fiinţă avangardistă, originală,ninspirată şi care are cele mai înalte aspiraţii umanitare. Pentru ea rasele sau barierele sociale nu ar trebui să existe.

Tania iubeşte tot ceea ce nu este obişnuit, ceea ce iese din tipare. Domeniul sentimental este esenţial pentru echilibrul său interior.  Devine fragilă datorită emotivităţii ei, este delicate şi toată lumea va dori să o protejeze.

Este gata oricând să dea ce este mai bun din ea pentru a reuși. Domeniile artistice sunt cele care îi vor permite să îşi exprime din plin exuberanţa, şi cele care îi vor hani nevoia de fantezie şi de originalitate.

vezi toate numele aici

Distribuie pe:

Un comentariu la „SEMNIFICAȚIA NUMELUI TANIA”

Lasă un comentariu