Luna calendaristică în Numerologie corespunde planului astral și oferă indicii prețioase despre calitatea energetică a zilelor care o compun precum și despre influența variabilă pe care acestea o au asupra evoluției întregii naturi. Omul este la rândul său una dintre ființele cele mai puternic condiționate de aceste vibrații și observăm asta atât în Numerograma propriei zile de naștere cât și în influența ulterioară care se manifestă permanent în viața acestuia, în diferite perioade de timp.
Vibrația lunii calendaristice este cea care guvernează emoționalitatea, imaginația, speranțele, visele, idealurile și chiar rezistența naturală a omului în fața diferitelor provocări ale vieții. Poate unul dintre cele mai importante atribute este acela că dezvăluie ambiția necesară omului pentru a-și atinge cele mai înalte scopuri, descrie felul și intensitatea nervului ce trebuie canalizat în vederea împlinirii unui obiectiv. Este precum un rezervor de energie de care fiecare individ dispune și de intensitatea căruia depind cele mai grozave reușite personale.
Luna calendaristică sau luna nașterii corespunde Casei Dorințelor din Tabelul Numerologic Personal. În Manualul de Numerologie sunt alocate sute de pagini pentru a descrie pe larg principiul numerologic de funcționare al întregului tabel și mai ales al acestei case, precum și structurile numerologice speciale pe care le formează în interacțiunea cu alte case. Studiul acestora dezvăluie o curgere impecabilă a energiilor creatoare și dă sens întregii existențe. Este descrierea unei realități asupra căreia omul nu poate să intervină în mod voluntar însă poate să-și adapteze comportamentul și deciziile a.î. să fie mereu în armonie cu natura.
Casa Dorințelor este cea de-a 2-a Casă din Tabelul Numerologic Personal și aparține sentimentelor, comunicării și relaționării. Visurile, idealurile, stările afective, iluziile, fanteziile, fricile sau intensitatea suferințelor tale sunt descrise de această casă și de cele cu care este asociată. Nivelul de empatie și carisma de care dă dovadă omul sunt de asemenea atribute ale acestei case. Atracția față de un anumit domeniu ori față de alte persoane, pasiunea cu care se aventurează în diferite situații, tendința către acțiuni pătimașe ori către fanatism, șocurile emoționale, crizele de istericale sau decepțiile pe care le trăiește, excesele pe care cel mai probabil le va face, toate acestea și altele asemănătoare sunt descrise de această casă și de luna calendaristică tranzitată.
Luna Ianuarie este prima lună din an și asta amplifică importanța unui debut în forță, scoate în evidență tendința de a aduce lucruri noi în viața noastră și necesitatea de a o lua de la capăt. Cu toate că nu orice proiect este benefic a fi început pe parcursul lunii ianuarie, în mod tradițional această lună imprimă o energie a schimbării și a renașterii. Un suflu revoluționar îi cuprinde pe cei mai mulți însă puțini sunt cei care duc la bun sfârșit acest impuls energetic. Principala explicație constă în faptul că Anul Calendaristic NU se suprapune cu Anul Personal. Cu alte cuvinte, Anul Personal este cel care determină adevăratele momente de schimbare din viața unui om, cele care se întâmplă în mod natural și pentru care omul este înzestrat cu forța necesară pentru a le împlini cum se cuvine. Anul Personal începe odată cu data nașterii și se termină anul următor cu o zi înainte de următoarea aniversare. Anul Calendaristic este o convenție și datorită importanței pe care o acordă omenirea acestui eveniment, momentul trecerii dintre ani a căpătat o amploare energetică tot mai mare.
Este important totuși să facem bine diferența dintre cele două perioade: începutul Anului Calendaristic și începutul Anului Personal deoarece pe plan personal fiecare dintre aceștia aduc influențe diferite. Prima lună a anului, la fel ca toate celelalte, are un impact global și aduce cu sine o serie de caracteristici care își fac simțită prezența în viața noastră indiferent de nivelul nostru de acceptare ori de capacitatea noastră de a pune în valoare aceste trăsături.
În mod cert accentul cade puternic asupra propriei persoane în luna ianuarie. Idealurile și proiectele sunt susținute de o energie puternic expansivă și de aici vine motivul pentru care sunt extrem de amplificate la început de an. Acesta nu este un lucru rău atâta vreme cât individul reușește să mențină un echilibru între amploarea noilor visuri și planuri, și realitatea propriilor fapte și abilități. În acest caz este extrem de utilă Numerograma Anuală Personală care descrie foarte clar perioada pe care o tranzitează individul în fiecare perioadă de timp. Astfel, comportamentul celui aflat, de exemplu, în Anul Personal 2 și Subciclul Personal 6 în luna ianuarie 2023, va fi mult mai reținut și mai ezitant decât al celui aflat în Anul Personal 5 și Subciclul Personal 1 în aceeași lună.
Tendința generală a lunii rămâne cea a vibrației 1 care te va face să visezi frumos și de regulă până mai departe decât o faci de obicei. Este un plus de care e bine să profiți în aceste momente însă reține faptul că este obligatoriu să menții un ritm asemănător și cel puțin în următoarele 2 luni. În caz contrar, multe din planurile și proiectele pe care le pui acum la punct, le vei vedea năruindu-se în perioada următoare. Energia Lunii calendaristice poate fi considerată un dar sau un instrument de care să te folosești în elaborarea unor proiecte impresionante deoarece te ajută să vezi lucrurile mai clar și extinde în mod surprinzător orizontul până într-un punct la care poate nu ai îndrăznit până acum să speri.
Individualitatea lui 1 distrage atenția de la cei din jur și pune accentul predominant pe propriile vise. Cei mai mulți oameni se simt acum precum la startul unei curse, dominați fiind de acest spirit competitiv. Se simte nevoia de îmbunătățire și dorința de a face lucrurile mai bune decât până acum. Este o nouă șansă pe care omul simte că o primește însă aceasta trebuie integrată cât mai armonios în planul personal de viață de până acum. De aceea este extrem de importantă sincronizarea și adaptarea propriului comportament la vibrațiile care se manifestă în exterior. Numerograma Anuală are acest principal scop de a oferi o prognoză foarte precisă și extrem de detaliată a.î. să știi în fiecare moment care sunt variabilele decisive din viața ta. Luna calendaristică amplifică o dată în plus energia perioadei pe care o tranzitezi conforma Anului și Subciclului Personal, adăugând influențelor deja existente și trăsăturile sale particulare.
Nu ezita deci să-ți faci planuri noi, să-ți reorganizezi viața după standarde mai înalte și să te orientezi din timp spre ceea ce consideri că va duce la consolidarea ființei tale. Până la urmă, scopul final este acela de a deveni mai buni și de a ne depăși propriile limite. Luna Ianuarie este momentul unui debut fulminant, chiar dacă acest lucru nu este extrem de vizibil la interior. Particularitatea lui 1 este aceea că evenimentele importante se desfășoară în propria intimitate și foarte mult la nivel mental, motiv pentru care pun atât de mare preț pe planificare și vizualizare. Este suficient să-ți pregătești un plan foarte bun însă este cu atât mai benefic dacă efectuezi și primii pași în direcția respectivă. Să nu uităm că 1 este o energie a acțiunii și a dinamicii astfel că este imperativ să existe și câteva rezultate concrete.
La fel de important este să nu-ți depășești cu mult ritmul propriu și să-ți setezi o amploare a activităților pe care să o poți susține un timp îndelungat. Orice exagerare îți va face foarte mult rău. Ceea ce este prea mult te va epuiza într-un timp scurt iar ceea ce este prea puțin va duce la frustrări și regrete care nu vor mai putea fi reparate. Profită deci de fiecare clipă și pune în valoare tot ce ai mai bun. 1 este o cifră a inovației și a originalității, a renașterii și a revoluției. Lasă fluxul energetic să-și urmeze cursul natural și profită la maxim de acesta. Astfel vei ajunge să-ți atingi cele mai mărețe visuri și să-ți împlinești cele mai grandioase dorințe.
Super util articol ! Mulțumesc mult pentru informațiile valoroase
Eduard!Ești o minune de OM.Și…alături de tine, o altă minune.Vă iubesc! Acum 2 ani cei doi prunci ai mei mi-au cadorisit cărțile voastre.Eram în culmea fericirii dar cum sunt o vărsătoare, nu le mai am.Vă urmaresc pe amăndoi si-mi luminați zilele.Prietenii spun că am avut o viață grea, eu o consider minunată.Vreau să te întreb dacă m-am născut pe 23 01 1952 dar în CI sunt trecută în 25 care consider că-i cea reală?? Întreb ptr că am auzit mai multe păreri.Dacă ai timp să-mi răspunzi, mulțumesç și dacă nu, binecuvăntat să fi.
Bună și mulțumesc frumos pentru apreciere.
Din experiență eu merg pe data din acte ca fiind cea corectă pentru a fi folosită în calculele numerologice 🙂