Ziua de naștere 10 iulie

Ziua de naștere 10 iulie – ziua dualităţii pasiv-activ

Nativii zilei de 10 iulie afişează o anume detaşare de-a lungul întregii lor vieţi ce se poate manifesta chiar în momentele lor de triumf. Caracteristicile personale ale receptivităţii, protecţiei, introversiei şi sensibilităţii sund profund ancorate în cei născuţi astăzi. Ei pot fi caracterizaţi şi ca persoane foarte active sau extrovertite. Astfel, se nasc personalităţile neobişnuite, cei care vor avea înclinaţie spre succesul pământesc, însă, în mod frecvent se vor retrage în sfera lor proprie, protejată.

Talentele vizuale sunt destul de evidente la cei născuţi astăzi. Nativii zilei de 10 iulie asimilează impresii din lumea exterioară, fie prin intermediul reflecţiei tacite sau prin observarea directă. Ei imprima o anume prospeţime în ceea ce întreprind. Datorită sensibilităţii extreme la ceea ce se întâmplă în jurul lor, ei preferă să nu iasă prea mult în evidenţă şi să nu atragă atenţia asupra vieţii lor personale. Totuşi, când activitatea lor implică o evidenţiere pentru a putea să-şi continue cariera sau pur şi simplu pentru a realiza ceea ce au nevoie, ei nu vor ezita să genereze energie.

În observarea atentă a lumii, nativii zilei de 10 iulie îşi dezvoltă propria lor filosofie personală, ce nu are neapărat o puternică influență morală. Cei care au puncte de vedere prestabilite pot trăi în virtutea politicii lor personale şi, mai târziu, vor fi piviti ca nişte sfinţi sau vor fi consideraţi nişte păcătoşi pentru faptele săvârşite.

În general, talentele verbale nu sunt prea dezvoltate la persoanele născute pe 10 iulie. Majoritatea sunt tăcuţi, preferând să observe şi să acţioneze după bunul lor plac. Natura lor lunară le poate împrumuta un farmec neobişnuit şi vor fi consideraţi o apariţie ciudată. Acestea sunt calităţi care provoacă fascinaţie sau repulsie în ochii spectatorului.

Nativii mai conservatori sunt dispuşi să ducă o viaţă mai modestă, chiar anonimă. Ei preferă să se amestece în lume şi să rămână neobservaţi, găsindu-şi astfel un refugiu din tumultul vieţii. Însă, în anumite puncte critice din viaţa lor – adolescența, în jurul vârstei de treizeci şi cinci de ani şi cincizeci şi cinci de ani mai ales – ei îşi vor surprinde familia şi prietenii prin faptul că vor întreprinde anumite schimbări neaşteptate. Ei vor trece de la viaţa lor pasivă la o viaţă mai activă. De obicei, ei se vor adapta acestei schimbări de-a lungul anilor şi vor avea un scop bine stabilit.

Nativii zilei de 10 iulie nu se tem să vorbească liber, dar, în general, fac acest lucru cu tact şi discreţie. Uneori, fiind mult prea sensibili la sentimentele celorlalţi, ei îşi pot compromite propriile nevoi şi pot amâna luarea deciziilor în viaţă. În general, ei trebuie să fie atenţi cu dorinţele pe care le au pentru a evita durerea pe care acestea o provoacă. O astfel de tendinţă de a amâna sau de a nega pentru a evita să înfrunte faptele fireşti ale existenţei funcţionează invariabil împotriva lor. Ei trebuie să se ferească de aşteptarea prea îndelungată deoarece pot pierde oportunităţi valoroase.

Distribuie pe:

Lasă un comentariu