11 octombrie – ziua odihnei plăcute
Cei născuţi pe data de 11 octombrie au o imaginaţie vie care dă naştere la agitaţie. Ei doresc să fie în centrul acţiunii şi simt că trebuie să joace un rol social important. Totuşi, natura lor senzuala şi iubitoare de plăcere îi ţine adesea pe loc. Să îşi găsească locul în lume este extrem de important pentru ei deoarece problemele abundă în acitivitatea profesională a nativilor zilei de 11 octombrie. De fapt, este posibil ca ei să fie nevoiţi să-şi schimbe locul de muncă cu regularitate până ce îşi vor găsi ocupaţia pentru care sunt potriviţi.
Indiferent de carieră pe care şi-au ales-o, punctul forte al celor născuţi astăzi este implicarea socială, deoarece ei sunt extrem de înverşunaţi împotriva stilului de viaţă izolat. Soarta lor este legată în mod intim cu cea a semenilor lor, atât de mult încât ei pot juca foarte bine rolul de reprezentanţi personali sau ai grupului.
Nativii zilei de 11 octombrie pot fi prea amabili şi prea toleranţi. O parte din indecizia lor privitoare la carierp, sau din tendinţa de a se stabiliza indiferent de ce se întâmplă să apară la oriziont este ambiţia intensă şi bine direcţionată cu care sunt înzestraţi. Deoarece nu prea agreează complicaţiile, ei pot evita să înfrunte anumite provocări. Fiind în esenţă destul de comozi şi fericiţi, ei vor dezvolta un stil de viaţă în care ei îşi pot împărţi foarte uşor atenţia între carieră, viaţă sentimentală, afacerile familiei, alte forme de relaxare şi amuzament.
Nativilor zilei de 11octombrie le place să lucreze cu alţii şi să facă parte dintr-o echipă. Personalitatea lor plăcută le facilitează mişcarea liberă de la un nivel social şi profesional la următorul. Ei au un mod anume de a se simţi ca acasă în oricare din nivelele sociale, mai elevate sau mai comune. Cei ce au beneficiat de avantajele bogăţiei sau educaţiei rareori vor fi snobi.
Nativii zilei de 11 octombrie nu trebuie să-şi permită să li se impună sau să fie manipulaţi de tipi mai intenşi şi mai bine orientaţi care ştiu ce vor şi care vor face tot posibilul pentru a obţine un anumit lucru. Evident, cei născuţi astăzi vor acorda prietenilor şi chiar cunoştinţelor o a doua (sau a treia) şansa când vor încălca aceste reguli. Persoanele născute pe 11 octombrie ar trebui poate să-şi examineze motivele în acest sens: dacă vor face acest lucru dintr-o poziţie de conducere, un astfel de comportament permisiv poate fi nu numai sănătos, ci chiar un indicator de dezvoltare spirituală. Pe de altă parte, dacă există porniri masochiste, ei trebuie să facă neapărat schimbări.
Când nativii zilei de 11 octombrie sunt cu adevărat satisfăcuţi cu ceea ce au, ei experimentează un fel de extaz necunoscut majorităţii oamenilor. Neavând probleme mari cu acceptarea, totuşi, nu se poate garanta că alte domenii ale vieţii lor spirituale sunt atât de bine dezvoltate. Aşadar, ei trebuie să însumeze energiile necesare pentru înţelegerea de sine şi evoluţia personală, sau vor stagna cu siguranţă.