13 octombrie – ziua personalităţii dure
Nativii zilei de 13 octombrie nu prea se joacă atunci când este vorba de viaţa profesională. Ei îşi iau cariera foarte în serios şi se mândresc cu abilităţile lor de a obţine rezultate. Duri până la extreme, ei sunt duşmani periculoşi şi au capaciatatea de a depăşi rezistenţa celorlalţi prin curajul lor fin şi prin puterea de a îndura. Ei consideră că o fiinţă umană trebuie să treacă la acţiune – fără dacă şi fără dar.
Din nefericire, totuşi, cei născuţi astăzi pot fi rigizi şi neiertători. Ei pot considera că este greu să fie fericiţi pentru perioade mai îndelungate de timp şi sunt critici înverşunaţi cu ceea ce se întâmplă în jurul lor. Ei au mare nevoie de relaxare, dar din când în când consideră acest lucru imposibil de realizat. Deşi sunt extrem de talentaţi, ei întâmpina dificultăţi atunci când trebuie să simplifice viaţa. Aşadar, nativii zilei de 13 octombrie întâmpina destul de frecvent probleme în relaţiile personale. Este dificil pentru ei să îi mulţumească pe ceilalţi când ei înşişi sunt atât de neliniştiţi.
În mod paradoxal, nativii zilei de 13 octombrie sunt cunoscuţi de cei apropiaţi lor ca persoane plăcute şi darnice. În limita decentei, ei sunt mult mai duri cu ei înşişi decât cu ceilalţi, dar nu toţi care îi înconjoară sunt capabili să remarce acest lucru. Nu numai că sunt perfecţionişti, dar prin atitudinile lor critice pot face că viaţa alături de ei să fie dificil de trăit. De asemenea, va fi chiar dificil de lucrat cu ei. Din fericire, ceea ce produc este în general de o calitate superioară incontestabilă. Este destul de greu să îi faci să greşească atunci când este vorba de rezultatele muncii lor.
Nativii zilei de 13 octombrie sunt adesea foarte evazivi, mai ales atunci când consideră că este necasar. Cei care doresc să se folosească de o persoană născută pe 13 octombrie pentru a obţine informaţii sau cunoştinţe vor observa că nu au aflat mare lucru. Ceea ce au dezvăluit aceştia este mai degrabă fum şi ceaţă. Acest stil evaziv, distanța şi atitudinea circumspectă îi face cu siguranţă pe nativii zilei de 13 octombrie mai puţin vulnerabili şi mai de încredere. Cei născuţi astăzi ar putea considera că este bine să se deschidă puţin mai mult în faţa celor care le merită încrederea.
Persoanele născute pe data de 13 octombrie sunt adesea înzestrate cu abilităţi tehnice. Indivizii cu asemenea stăpânire a domeniului lor par să aibă puţine probleme în chestiunile legate de activitatea profesională. Totuşi, ei pot deveni tulburaţi şi confuzi când sunt ignoraţi sau respinşi. Este mult mai dificil pentru nativii zilei de 13 octombrie să treacă cu vederea sau chiar să recunoască o înfrângere. Cu toate acestea, este posibil că doar prin intermediul unor astfel de experienţe aparent negative şi conflictuale ei să poată avansa. Aceasta mai ales când sunt obligaţi să se confrunte cu o introspecţie la care nu au apelat în timpul perioadelor de mare succes.
Este crucial ca un nativ al zilei de 13 octombrie să ajungă în primul rând să se înţeleagă pe el însuşi şi abia apoi să treacă la dezvoltarea legăturilor umane obişnuite cu cei din jurul lor. Învăţând să se mai relaxeze, să se distreze şi să ia lucrurile mai puţin în serios le va fi de mare ajutor. Dată fiind chemarea lor, dedicaţia şi aptitudinile excepţionale, cei născuţi astăzi nu pot decât să aibă succes, dacă vor reuşi să se dezvolte în acest fel.