15 decembrie – ziua expansivităţii
Persoanele născute pe 15 decembrie gândesc la scară mare. Aceste personalităţi expansive îşi lăsă gândurile să curgă liber, câteodată chiar haotic şi admit puţine limitări. Totuşi, au o atracţie pentru putere şi pentru modul de funcţionare al unor sisteme, astfel încât adesea îşi realizează ambiţiile. În cele din urmă, s-ar putea să nu ştie să rămână în vârf în carieră sau în grupul social. Din cauza unei orbiri morale, a unui optimism excesiv sau a unei mândrii exagerate pot cădea în disgratie. Poate că trebuie să înveţe să fie mulţumiţi la orice nivel care li se potriveşte, să accepte propriile limitări şi să facă tot ce le stă în putinţă cu ceea ce au la îndemână.
Nativii zilei de 15 decembrie sunt în cea mai mare parte indivizi foarte sociali, în asemenea măsură încât le face plăcere să aibă un impact pozitiv asupra prietenilor lor, familiei şi asupra societăţii în general. Este esenţial ca ei să ia în considerare cu mare grijă dacă această influenţă este într-un final de natură pozitivă. În această privinţă, cei născuţi în ziua de 15 decembrie se simt în largul lor atunci când pot fi buni (nu condescendenţi), de ajutor (nu băgăreţi) şi grijulii (nu cicălitori).
Cei născuţi în dată de 15 decembrie sunt adesea plăcuţi de ceilalţi datorită faptului că prezenţa lor îi face pe oameni să se simtă bine. Ei aduc mult optimism, o uşurinţă şi o deschidere care este foarte apreciată. Cei născuţi în această zi sunt de asemenea plăcuţi tocmai pentru că văd imediat partea bună şi potenţialul celor care sunt demni de admiraţia şi respectul lor. Ei trebuie, totuşi, să rămână realişti atunci când se ataşează de persoane pe care nu le cunosc prea bine şi să îi evite pe cei care ar profita de ei prin manipulare şi dependentă. Pentru unii dintre nativi, domeniul care prezintă cel mai mare pericol este cel financiar în care sunt deosebit de vulnerabili şi predispuşi la a fi exploataţi.
Indivizii născuţi pe 15 decembrie sunt de obicei încrezători în norocul lor. Ei au o anumită încredere în majoritatea situaţiilor care sunt de natură impersonală şi mai puţină încredere într-un anumit punct forte sau talent. Pentru majoritatea situaţiilor, acesta este un lucru sănătos, dar îi poate duce la judecăţi greşite în ce priveşte potenţialul negativ al anumitor contexte. Nativii zilei de 15 decembrie pot fi deosebit de dezinteresaţi referitor la acest fel de pericole. Există o latură extrem de filosofică, poate chiar fatalistă în caracterul lor. Dacă sunt predestinaţi să piardă, atunci aşa va fi. De asemenea, vor prefera adesea să abandoneze pur şi simplu o situaţie rea, decât să îi facă faţă. Ca atare, o mare provocare pentru ei este aceea de a-şi limita strădaniile şi de a se ţine de ele – să finiseze, să şlefuiască şi să perfecţioneze ceea ce fac. Trebuie să ajungă să recunoască faptul că majoritatea celor care reuşesc în viaţa stăpânesc foarte bine un domeniu înainte de a merge mai departe.
Multumesc ma regasesc in tot ce ati descris. Succes in toate
Multumesc!Aceasta sunt eu ,exact cum ai descris.