Ziua de naștere 19 august

Ziua de naștere 19 august – ziua surprizelor neaşteptate

Cei născuţi pe data de 19 august sunt adesea preocupaţi de temele vieţii privitoare la ascunderea sau dezvăluirea informaţiilor, nu numai în ceea ce îi priveşte pe ei, ci şi pe ceilalţi. Uneori, aceste informaţii nu sunt personale, ci privesc domenii ştiinţifice obiective, interese naturale sau filozofice. După ce a păstrat ceva în secret pentru o perioadă mare de timp, un nativ al zilei de 19 august îl va dezvălui adesea în public.

Cei născuţi pe 19 august sunt dificil de stăpânit. Tocmai când cineva considera că şi-a dat seama cum sunt, ei nu se vor încadra în parametrii stabiliţi de aceştia. Astfel, nativii zilei de 19 august pot suferi pe nedrept de o reputaţie proastă din cauza neseriozităţii şi neîncrederii. Cheia pentru a-i înţelege constă în faptul că ei au o mare nevoie să rămână obscuri în anumite ocazii şi să nu se dezvăluie pe deplin celorlalţi. Acei nativi ai zilei de 19 august care au o ambiţie mare sunt atenţi în a-şi construi carierele, încet şi sigur şi a ascunde orice urmă de slăbiciune sau indiscreţie ce îi poate dărâma. Lupta pentru menţinerea unei astfel de imagini este de fapt una personală, dar îi poate duce de la zonele cele mai joase ale societăţii până pe culmi.

De asemenea, nativii zilei de 19 august ştiu cum să folosească un secret legat de ceilalţi în avantajul lor, în sensul că ştiu când să îl dezvăluie şi când să păstreze tăcerea. Ei sunt în legătură cu timpurile în care trăiesc, atât de mult încât nu numai că înţeleg ce se întâmplă în jurul lor, ci chiar este posibil să genereze o parte din ele. Cei născuţi astăzi sunt adesea creativi fie din punct de vedere social, fie tehnic. Descoperirile lor pot deschide noi universuri de interes de care ceilalţi se vor bucura. Combinaţia acestor calităţi poate produce nu numai adepţi ai noilor tendinţe, ci şi adevăraţi investitori şi arhitecţi ai viitorului.

Nativii mai evoluaţi preţuiesc adevărul extrem de mult, însă este posibil ca ei să creadă că ceilalţi nu sunt pregătiţi să-l audă sau să-l înfrunte. Astfel, ei vor păstra pentru ei înşişi acest adevăr, uneori chiar pentru mulţi ani. Când simt că oamenii sunt pregătiţi pentru ceea ce au de spus, ei vor spune aceste lucruri, de cele mai multe ori într-o manieră extrem de directă. Ascultătorii lor nu pot înţelege de ce aceştia păstrează atât de mult tacearea în anumite privinţe.

Este important de reţinut că persoanele născute pe data de 19 august nu îşi schimbă atitudinea din cauza unor complexe de inferioritate. Ei ştiu exact care le este valoarea şi au o încredere imensă în ei înşişi, dar nu prea agreează să facă o mişcare până nu sunt pe deplin pregătiţi. Astfel, ei se expun pericolului de a tot amâna şi de a pierde anumite oportunităţi ce apar. Este posibil chiar să trăiască într-o lume de vis proprie unde ştiu să se ferească de invidii şi jigniri.

Colaboratorii, asociaţii şi chiar prietenii confundă adesea exteriorul senin al unui nativ al zilei de 19 august cu o personalitate deschisă, sinceră şi vor face tot felul de presupuneri în legătură cu caracterul şi abilităţile lor. Persoanele mai puţin convenţionale născute pe 19 august se vor conforma foarte rar sau chiar deloc ideilor celorlalţi despre ei. Ei nu vor îndeplini în mod direct aşteptările acestora pentru că sunt personalităţi complexe cu un mod indirect de operare.

Distribuie pe:

Un comentariu la „Ziua de naștere 19 august”

  1. Superb…o caracterizare care ma sperie si pe mine …exact asa sunt ….multi cred ca ma pot calca in picioare ….da… pana intr un punct …cu o singura arma numita umilinta ma poti pierde pentru totdeauna …

    Răspunde

Lasă un comentariu