ZIUA DE NAȘTERE 20 IULIE

Ziua de naștere 20 iulie – ziua suişurilor şi coborâşurilor

Adesea, cei născuţi pe 20 iulie trăiesc perioade de ascensiune, ca apoi să coboare până în profunzimi. Această metaforă de a fi alternativ în urcare şi coborâre poate fi centrală în viaţa lor profesională, sentimentală, familială şi socială, cât şi în starea lor de visare şi în cadrul hobby-ului pe care îl au. Astfel de activităţi ascendente şi descendente fac parte din personalitatea lor aşa cum fac parte din natură schimbările de sezon.

Pentru a-i înţelege pe deplin pe cei născuţi astăzi, trebuie să-i observăm în faza lor de tranziţie deoarece ei sunt adesea în tranzit de la o stare la alta. O persoană născută pe 20 iulie nu este neapărat definită de o urcare sau o coborâre, un câştig sau o pierdere, ci de mişcarea în sine – faptul că ei ţintesc undeva. Astfel, devenirea este mult mai importantă pentru nativii zilei de 20 iulie decât fapul în sine şi ei se vor afirma mai degrabă ca nişte persoane dinamice şi nu statice. Deoarece îşi schimbă atât de des starea, cei născuţi astăzi riscă să devină personalităţi extrem de instabile, ce pot fi comparate cu un element radioactiv. Tocmai în acest proces continuu de schimbare constă stabilitatea şi repausul nativilor mai evoluaţi. Ei sunt dovada vie a faptului că centrul uraganului poate reprezenta zona cea mai calmă.

Deşi nativii cei mai evoluaţi ai zilei de 20 iulie au acest centru calm în ei înşişi, trebuie să se ferească de complezenţă şi stagnare, în special dacă sunt seduşi de poziţiile sociale sau recompensele financiare. Dacă vor reuşi să se motiveze pe ei înşişi pentru a căuta provocările şi în acelaşi timp să-şi menţină echilibrul, ei vor rămâne productivi. Comportamentul lor excesiv şi complezența sunt foarte periculoase şi trebuie ancorate în realitate.

Colegii nativilor zilei de 20 iulie sau cei implicaţi cu ei în orice fel de parteneriat vor fi norocoşi să trăiască sau să lucreze cu nişte coechipieri de încredere. Ei trebuie să fie foarte înţelegători şi destul de răbdători cu persoanele născute pe 20 iulie deoarece va trece ceva vreme până ce nativii îşi vor atinge obiectivele în viaţă.

Destul de ciudat, nativii zilei de 20 iulie pot fi nefericiţi după ce vor realiza doar o parte din ceea ce şi-au propus. Ei vor avea nevoie de eşecuri minore şi frustrări care îi vor motiva să facă schimbări fundamentale în vieţile lor. Din nou, cel mai mare pericol al unei astfel de personalităţi este să devină prea “confortabili” sau prea “mulţumiţi” de eforturile lor sau de situaţiile ce apar în viaţa lor. Poate fi destul de dificil, în special pentru cei apropiaţi lor (prieteni, colegi, iubiţi, copii), să înţeleagă nevoia celor născuţi pe 20 iulie de a fi într-o continuă luptă. Partenerii lor de viaţă nu sunt mereu de acord cu acest proces de creştere pentru că pare să le pună piedici în calea fericirii. Cei născuţi astăzi nu se vor mulţumiţi niciodată cu o existenţă mediocră. Dacă vor găsi agitaţia şi provocarea de care au nevoie în viaţa profesională şi în viaţa de zi cu zi, este posibil ca ei să poată ajunge la un echilibru între căutare şi atingerea scopului. Dacă nu, ei pot fi expuşi pericolului de a se sufoca de atâta “mulţumire”.

Distribuie pe:

Lasă un comentariu